ea alba. el negru.
ea romanca, el african.
ea scrie, el citeste.
el o vrea, ea il doreste.
ea "buna dimineata", el "somn usor".
ea matura, el copil.
ea canta, el manaca.
el o cere, ea zice da.
amandoi suntem noi, ea si el sunt voi, impreuna devin ei.
despre care cantam, inventam sarbatori si ciocnim pahare de sampanie.
ea si el, eterna si fascinanta hrana vie.
luni, decembrie 22, 2008
lolita mea... blestemul meu
m-am uitat pe furish intr-un suflet de nimfeta: ce savoare are copilaria pe sfarsite! am dus-o in camera mea si am invatat-o un cantec. i-am spus ca sunt travestit si ca ma rog unui zeu renumit care canta la chitara. m-a privit inocenta si imi doream s-o patrund. i-am spus sa taca... nu-i fac nimic. nu am taria.
am desfacut rapid o portocala si, in timp ce ea saliva, mi-am ras barba deasa si m-am dat cu lipgloss. am sarutat coaja in timp ce manca in graba, cu pofta, portocala mea.
a ras. eu am ranjit. stiam ce o asteapta. dansa cu stangacia ei de nimfeta si imi era draga. am luat-o de mana si am strans-o bine. o senzatie ciudata m-a cuprins. eram funcky, kinky si nastrushnic. eram exaltat, excitat si exasperat de ea.
nu o mai suportam.
nu mai puteam tine secretul in mine, vroiam sa spun ce simteam pentru ea. vroiam sa ma eliberez de sentimentele ilegale, sa intru acolo unde nimeni nu mai fusese, in mintea ei, in haosul care era nimfeta de langa mine. pe poarta catre ea as fi jubilat de fericire, de anticiparea acelei senzatii de cald si as fi zis: acum ca am pacatuit, mai vreau o data.
am desfacut rapid o portocala si, in timp ce ea saliva, mi-am ras barba deasa si m-am dat cu lipgloss. am sarutat coaja in timp ce manca in graba, cu pofta, portocala mea.
a ras. eu am ranjit. stiam ce o asteapta. dansa cu stangacia ei de nimfeta si imi era draga. am luat-o de mana si am strans-o bine. o senzatie ciudata m-a cuprins. eram funcky, kinky si nastrushnic. eram exaltat, excitat si exasperat de ea.
nu o mai suportam.
nu mai puteam tine secretul in mine, vroiam sa spun ce simteam pentru ea. vroiam sa ma eliberez de sentimentele ilegale, sa intru acolo unde nimeni nu mai fusese, in mintea ei, in haosul care era nimfeta de langa mine. pe poarta catre ea as fi jubilat de fericire, de anticiparea acelei senzatii de cald si as fi zis: acum ca am pacatuit, mai vreau o data.
intre doua emisfere
un trup uscat pe care dorm porcii:
sunt mici, dar flamanzi
o palma in care se citeste viata:
e aspra, dar curata.
o amenintare pentru sufletul tau plapand:
e dura, dar necesara
un anotimp aparte:
e obscen de dorit, dar necunoscut.
o fata, un baiat, moartea, nasterea.
o femeie, un barbat, zambetul, lacrima.
o batrana, un mosneag, adevarul, dreptatea.
sunt mici, dar flamanzi
o palma in care se citeste viata:
e aspra, dar curata.
o amenintare pentru sufletul tau plapand:
e dura, dar necesara
un anotimp aparte:
e obscen de dorit, dar necunoscut.
o fata, un baiat, moartea, nasterea.
o femeie, un barbat, zambetul, lacrima.
o batrana, un mosneag, adevarul, dreptatea.
draga internetule,
acum ceva timp am scris ceva despre prostitutia sociala. despre cum multa lumea vrea sa faca, sa dreaga, sa scrie, sa fie prezenta, sa-si arate personalitatea debordanta bla bla bla.
draga internetule,
mi-e mila de tine. tu atotstiutor, "atotiprimitor" intre sistemele tale de operare. Oh tu, internetule, care suporti zilnic atatea accesari si razi cand click-urile noastre te gadila, mi-e mila de tine.
draga www,
spune-mi, te rog, cum este posibil ca mase intregi sa te aiba? cum te lasi desenat, mazgalit si umplut de toate tampeniile posibile si imposibile? astepti oare si tu, asemeni bibliotecii din alexandria, o zi de joi in care sa te eliberezi?
daca as fi in locul tau as incepe de pe acum. si, cu riscul ca acest blog sa nu mai existe..., as matura toata prostia. as sterge nimicurile si prostia celor multi. commenturile si inregistrarile celor de-un fel, pe principiul daca-doi-sunt-la-fel-unul-este-in-plus.
nu sunt o fana a ta, caci daca ar fi.. s-ar click-ui, dar, dragul meu internet, cum poti suporta atata prostie? mi-e mila de tine... semeni cu un duamne duamne artificial care asculta rugile noastre cele multe si care ne accepta sa ne maimutzarim cum stim noi mai ridicol.
nu ma pot abtine cand vad lumea teribil de goala, de infantila, de cretina, cand vad atatea tampite carora inca le gurg balele la gura si atatia dementi care inca fac pipi in pat... toti scriu, toti stiu, toti posteaza, toti comenteaza, toti sunt calare, nimeni pe jos, toti sunt "cool hunteri" si generatori de trafic. esti o mare oglindire a lumii noastre, una artificiala, imateriala, in care se aduna zilnic "experientele noastre" si de care rad, pentru care plang si in care traiesc.
cu stima si respect (la fel de imaterial),
zathing
draga internetule,
mi-e mila de tine. tu atotstiutor, "atotiprimitor" intre sistemele tale de operare. Oh tu, internetule, care suporti zilnic atatea accesari si razi cand click-urile noastre te gadila, mi-e mila de tine.
draga www,
spune-mi, te rog, cum este posibil ca mase intregi sa te aiba? cum te lasi desenat, mazgalit si umplut de toate tampeniile posibile si imposibile? astepti oare si tu, asemeni bibliotecii din alexandria, o zi de joi in care sa te eliberezi?
daca as fi in locul tau as incepe de pe acum. si, cu riscul ca acest blog sa nu mai existe..., as matura toata prostia. as sterge nimicurile si prostia celor multi. commenturile si inregistrarile celor de-un fel, pe principiul daca-doi-sunt-la-fel-unul-este-in-plus.
nu sunt o fana a ta, caci daca ar fi.. s-ar click-ui, dar, dragul meu internet, cum poti suporta atata prostie? mi-e mila de tine... semeni cu un duamne duamne artificial care asculta rugile noastre cele multe si care ne accepta sa ne maimutzarim cum stim noi mai ridicol.
nu ma pot abtine cand vad lumea teribil de goala, de infantila, de cretina, cand vad atatea tampite carora inca le gurg balele la gura si atatia dementi care inca fac pipi in pat... toti scriu, toti stiu, toti posteaza, toti comenteaza, toti sunt calare, nimeni pe jos, toti sunt "cool hunteri" si generatori de trafic. esti o mare oglindire a lumii noastre, una artificiala, imateriala, in care se aduna zilnic "experientele noastre" si de care rad, pentru care plang si in care traiesc.
cu stima si respect (la fel de imaterial),
zathing
duminică, decembrie 21, 2008
pentru tine
pentru rude vechi si noi, pentru prieteni probati si prieteni pe care inca nu i-ai cunoscut, pentru melodii pe care le stii de dinafara si pentru melodii care nu iti plac, pentru sarmale si tuica fiarta si pentru sushi, pentru locuri care iti trezesc amintiri si pentru cele in care inca nu ai fost, pentru profesii pe care nu le vei avea si pentru cea pentru care te-ai pregatit, pentru prima carte pe care ai citit-o si pentru cele care inca zac in biblioteca, pentru mama pe care o ai si pentru tatal pe care l-ai pierdut, pentru zambete false si pentru momente in care ai ras cu lacrimi, pentru "Ardeias" si pentru "London", pentru iubiri alese si pentru cele pe care le-ai uitat, pentru telenovele si filme pe care nu le stii dupa nume, pentru cei care te imita si pentru cei pe care ii numesti mentori, pentru injuraturi si pentru cuvinte alese pe care nu ti le-a zis nimeni, pentru verigheta de craciun si pentru inelul pe care ti-l doresti, pentru toti anii care au trecut si cei care poate vor mai veni, pentru mos craciun si pentru cadourile care nu te asteapta, pentru tot ce e vechi si pentru tot ce ramane nou.
vineri, decembrie 19, 2008
ne..fe..hhh
Rose s-a trezit capiata de somn. dupa cateva pahare de Absolut (da, parca doar cateva au fost...sau asa isi planificase) si-a aruncat ceasul Police sub bradul incarcat. In camera era o lumina difuza, iar sosetele ei Golden Point ii imbracau mainile cremuite bine.
ca de obicei, si-a inundat capul in alcool. asa fac fetele "bune". asa fac fetele "de treaba". asa fac fetele "misto".
parul carliontat l-a indreptat cu placa timp de doua ore cu o seara inainte. si-a pus rochia noua Manoush si, pe dedesupt sutienul Etam cu dantela alba.
"fara chiloti in seara asta", a hotarat. Acum rujul ii disparuse. stralucirea de manechinuita disparuse si ea. Rose era acum o fata proasta, mahmura, porno in esenta, dar, mai grav, neincercata. de nimeni.
seara fusese un esec total. desi pastilele erau dintre cele mai scumpe...desi mari mari a fost din plin si votca Absolut din plin... ea n-a combinat nimic. nici macar pe baiatul ala de la Poli, anul I. ala slabanog, virgin cu siguranta, cu care nu vrea nimeni sa faca sex. nici macar el n-a vrut sa faca sex cu ea.
to be continued......
ca de obicei, si-a inundat capul in alcool. asa fac fetele "bune". asa fac fetele "de treaba". asa fac fetele "misto".
parul carliontat l-a indreptat cu placa timp de doua ore cu o seara inainte. si-a pus rochia noua Manoush si, pe dedesupt sutienul Etam cu dantela alba.
"fara chiloti in seara asta", a hotarat. Acum rujul ii disparuse. stralucirea de manechinuita disparuse si ea. Rose era acum o fata proasta, mahmura, porno in esenta, dar, mai grav, neincercata. de nimeni.
seara fusese un esec total. desi pastilele erau dintre cele mai scumpe...desi mari mari a fost din plin si votca Absolut din plin... ea n-a combinat nimic. nici macar pe baiatul ala de la Poli, anul I. ala slabanog, virgin cu siguranta, cu care nu vrea nimeni sa faca sex. nici macar el n-a vrut sa faca sex cu ea.
to be continued......
de sus in jos .... in spirala
pentru mine anii sunt asezati in spirala. o spirala ascendenta.
daca ma uit in jos, de acum, de unde ma aflu (cercul lui 2008), ma cam ia ameteala. in jos e prapastie si intamplarile din primele randuri le pot vedea cu lupa. a mintii, binenteles. sunt imagini prafuite si neclare, fara miros si caldura prezentului. am senzatia ca, in ce priveste amintirile noastre, devenim miopi. mijim ochii, ne incordam creierul sa pac si puf o amintire. dar neclara...
2008 a fost segmentat. nu a avut aceeasi culoare si nici textura. a fost negru, apoi gri carbune, s-a intrepatruns mult albastru.... apoi a curs roz, roz trandafiriu si rosu. vara a fost violeta si, la apus de soare, totul ardea. noaptea era fara stele si nimic nu lumina trotuarele. toamna s-a ivit verdele, crud si umed. apoi verdele s-a uscat. a aparut portocaliul anxios, cu scarba si plansete. s-a facut galben, un galben din ce in ce mai ocru. un rosu bordeaux a navalit peste noiembrie si iata-ne, la sfarsit de an... totul va fi alb. ca peisajele de iarna. cliseu. cliseu. cliseu.
n-am dat jos de pe spirala nici o intamplare. ma gandesc ca este loc suficient pentru tot ce am trait pana acum. au fost momente in care am stat in cumpana cu gandul necurat. imi aminteam de Joel in "The eternal sunshine of the spotless mind" cand il intreba pe Howard: "Is there any risk of brain damage?" si el raspundea: "Well, technically speaking, the operation is brain damage, but it's on a par with a night of heavy drinking. Nothing you'll miss".
Desi de multe ori era mai simplu asa, nu prea imi convine... nu stii niciodata cand o sa ai nevoie de amintirea cutare. nenorocita cum e, dureroasa, pe alocuri penibila, jenanta, derizorie, in care ti-e rusine de tine.. etc, e a ta si numai a ta. sunt practic singurele lucruri pe care le faci tu, cu totul, si pe care doar tu le gestionezi. sunt mostenirea ta spirituala, care, oricat de imposibil ar parea, te inalta mai mult decat te coboara.
realitatea, cuvant abstract si indefinibil, se schimba de la un moment la altul, de la o luna la alta. cu titlul de prezent, orice traiesti in graba si neatent, tumultuos sau parcimonios, se aseaza cuminte pe spirala ta. toate la timpul lor.
crezi sau nu, ordinea e exact asa cum trebuie sa fie... si daca iti pui repede o pereche de ochelari si te uiti in jos ... ai sa vezi ca in haosul realitatilor de demult este o ordine perfecta, presetata.
daca ma uit in jos, de acum, de unde ma aflu (cercul lui 2008), ma cam ia ameteala. in jos e prapastie si intamplarile din primele randuri le pot vedea cu lupa. a mintii, binenteles. sunt imagini prafuite si neclare, fara miros si caldura prezentului. am senzatia ca, in ce priveste amintirile noastre, devenim miopi. mijim ochii, ne incordam creierul sa pac si puf o amintire. dar neclara...
2008 a fost segmentat. nu a avut aceeasi culoare si nici textura. a fost negru, apoi gri carbune, s-a intrepatruns mult albastru.... apoi a curs roz, roz trandafiriu si rosu. vara a fost violeta si, la apus de soare, totul ardea. noaptea era fara stele si nimic nu lumina trotuarele. toamna s-a ivit verdele, crud si umed. apoi verdele s-a uscat. a aparut portocaliul anxios, cu scarba si plansete. s-a facut galben, un galben din ce in ce mai ocru. un rosu bordeaux a navalit peste noiembrie si iata-ne, la sfarsit de an... totul va fi alb. ca peisajele de iarna. cliseu. cliseu. cliseu.
n-am dat jos de pe spirala nici o intamplare. ma gandesc ca este loc suficient pentru tot ce am trait pana acum. au fost momente in care am stat in cumpana cu gandul necurat. imi aminteam de Joel in "The eternal sunshine of the spotless mind" cand il intreba pe Howard: "Is there any risk of brain damage?" si el raspundea: "Well, technically speaking, the operation is brain damage, but it's on a par with a night of heavy drinking. Nothing you'll miss".
Desi de multe ori era mai simplu asa, nu prea imi convine... nu stii niciodata cand o sa ai nevoie de amintirea cutare. nenorocita cum e, dureroasa, pe alocuri penibila, jenanta, derizorie, in care ti-e rusine de tine.. etc, e a ta si numai a ta. sunt practic singurele lucruri pe care le faci tu, cu totul, si pe care doar tu le gestionezi. sunt mostenirea ta spirituala, care, oricat de imposibil ar parea, te inalta mai mult decat te coboara.
realitatea, cuvant abstract si indefinibil, se schimba de la un moment la altul, de la o luna la alta. cu titlul de prezent, orice traiesti in graba si neatent, tumultuos sau parcimonios, se aseaza cuminte pe spirala ta. toate la timpul lor.
crezi sau nu, ordinea e exact asa cum trebuie sa fie... si daca iti pui repede o pereche de ochelari si te uiti in jos ... ai sa vezi ca in haosul realitatilor de demult este o ordine perfecta, presetata.
marți, decembrie 16, 2008
boring... mi-e lene sa il scriu
Chiar si site-ul s-a blocat de plictiseala. Nu-i decat plictiseala.
Ma plictisesc teribil: casc si ochii mi se umezesc. Imi intind oasele si as vrea sa ma intind in pat mai degraba.
Nu am chef de nimic. imi amintesc momentele in care ceva ma motiva, imi antrena sinapsele si, mai mult decat orice, cand cineva avea incredere in mine. Imi amintesc de vizite regionale, de summituri de publicitate, de strategii de brand, de sedinte cu tupeu, de creativitate, de munca!
Simt ca mi-a amortit creierul, ca nu mai pot gandi, ca sunt inutila si searbada. ca n-am haz si ca nu ma intereseaza actualitatea. ma intristeaza nimicul pe care il fac si faptul ca nimeni nu ma baga in seama. nici nu vreau sa ma bage. totul e pe principiul "zici si tu ceva ca sa avem ce sa reprosam?"
nu e haos, nu e agitatie, nu e nimeni cu zambetul pe buze, toata suflarea trista, mi-e lehamite. sedintele sunt trase de par si nimeni nu vrea nimic. as vrea sa dorm si sa fie din nou alta data.
Ma plictisesc teribil: casc si ochii mi se umezesc. Imi intind oasele si as vrea sa ma intind in pat mai degraba.
Nu am chef de nimic. imi amintesc momentele in care ceva ma motiva, imi antrena sinapsele si, mai mult decat orice, cand cineva avea incredere in mine. Imi amintesc de vizite regionale, de summituri de publicitate, de strategii de brand, de sedinte cu tupeu, de creativitate, de munca!
Simt ca mi-a amortit creierul, ca nu mai pot gandi, ca sunt inutila si searbada. ca n-am haz si ca nu ma intereseaza actualitatea. ma intristeaza nimicul pe care il fac si faptul ca nimeni nu ma baga in seama. nici nu vreau sa ma bage. totul e pe principiul "zici si tu ceva ca sa avem ce sa reprosam?"
nu e haos, nu e agitatie, nu e nimeni cu zambetul pe buze, toata suflarea trista, mi-e lehamite. sedintele sunt trase de par si nimeni nu vrea nimic. as vrea sa dorm si sa fie din nou alta data.
vineri, decembrie 12, 2008
Blocaj in trafic arid
"Cât te mai iubesc este povestea lui Montse Cambra, o femeie de patruzeci de ani, a cărei viaţă ia o turnură neaşteptată odată cu decizia de a pleca în Sahara Spaniolă, în speranţa de a-şi regăsi prima iubire. Călătoria în spaţiul deopotrivă aspru şi fascinant al deşertului se transformă într-o aventură a redescoperirii sinelui"
Acum cativa ani am plecat in desert. Cautam o oaza, plasa mea de siguranta, verdele de care aveam nevoie in infernul arid. aveam in minte un chip, un nas si o gura familiare, pe care le sarutam mereu. In trecut, in vise. 8 case si 5 familii mai tarziu am aflat un alt tip de religie si noi combinatii de mancaruri.
cand pleci in cautarea a ceva anume risti ca, pe langa o maxima dezamagire, sa razi mult si sa dai buzna (sau invers) peste ceva abominabil de fermecator. ca sa fiu mai "precisa", peste TOT.
Iubirea, ca act de creatie, este complexa, inepuizabila si cumva... mereu surprinzatoare.
Deci, plec eu in desert: orizont in flacari, aer pastos, pe piele tepi si ochii tulburi. Fara harta, ma ghidam dupa mirosuri. Cautam ceva ce stiam si fara de care credeam ca voi muri. Am incercat retete, variante si propuneri. Am sters urmele si le-am refacut. ce tampita!
serile reci si goale le petreceam in scris. "Voi publica o carte", imi spuneam.
Cat te mai iubesc, iubire! credeam ca asa e ea: cu un singur chip. inaintam cu teama, simteam cum ma ususc, cum mananc cactusi dimineata si seara si cum pasari rapitoare joaca "tara tara vrem ostasi" cu mine.
Sincera sa fiu, nu prea mi-a iesit afacerea. Adica prima iubire nu am mai gasit-o si bine-am facut. Am regasit parti din mine de care nu-mi vorbise nimeni si o oaza atat de aparte incat ma rog sa nu fie miraj. a fost un drum pe care l-as mai face inca o data, fara regrete. A fost desert si va mai fi. Cat te-am mai iubit pe tine, cat am ajuns sa ma iubesc si cum il voi iubi pe el!
Acum cativa ani am plecat in desert. Cautam o oaza, plasa mea de siguranta, verdele de care aveam nevoie in infernul arid. aveam in minte un chip, un nas si o gura familiare, pe care le sarutam mereu. In trecut, in vise. 8 case si 5 familii mai tarziu am aflat un alt tip de religie si noi combinatii de mancaruri.
cand pleci in cautarea a ceva anume risti ca, pe langa o maxima dezamagire, sa razi mult si sa dai buzna (sau invers) peste ceva abominabil de fermecator. ca sa fiu mai "precisa", peste TOT.
Iubirea, ca act de creatie, este complexa, inepuizabila si cumva... mereu surprinzatoare.
Deci, plec eu in desert: orizont in flacari, aer pastos, pe piele tepi si ochii tulburi. Fara harta, ma ghidam dupa mirosuri. Cautam ceva ce stiam si fara de care credeam ca voi muri. Am incercat retete, variante si propuneri. Am sters urmele si le-am refacut. ce tampita!
serile reci si goale le petreceam in scris. "Voi publica o carte", imi spuneam.
Cat te mai iubesc, iubire! credeam ca asa e ea: cu un singur chip. inaintam cu teama, simteam cum ma ususc, cum mananc cactusi dimineata si seara si cum pasari rapitoare joaca "tara tara vrem ostasi" cu mine.
Sincera sa fiu, nu prea mi-a iesit afacerea. Adica prima iubire nu am mai gasit-o si bine-am facut. Am regasit parti din mine de care nu-mi vorbise nimeni si o oaza atat de aparte incat ma rog sa nu fie miraj. a fost un drum pe care l-as mai face inca o data, fara regrete. A fost desert si va mai fi. Cat te-am mai iubit pe tine, cat am ajuns sa ma iubesc si cum il voi iubi pe el!
in nonsenso
si-au contopit creatia cu golul si s-a umplut. povestea lor e veche. de la prima umbra desenata. Iti mai amintesti? legenda primului print. Umbra lui, desenata in chip de amintire.
s-au plimbat alene... ca balena.... printre crengi de vita nobila si slugi posace. au luptat, au ucis un monstru si au inviat in sticla de Murano. captivi, au rupt bariera care ii strangea si s-au labartat.
ce viata! ce tupeu! ce dementa!
cata vraja! cate spume! cate scoici!
si-au prins degetele cu guta si danseaza ca papusile cu gandirea in asteptare.
nu-i poveste sa n-o stie si tablou sa nu il vada. poarta matasuri si bratari tribale si beau ulei de palmier.
ce senzatii! ce mirosuri! ce dezastru!
cat minune! ce umor! cum vibreaza!
s-au plimbat alene... ca balena.... printre crengi de vita nobila si slugi posace. au luptat, au ucis un monstru si au inviat in sticla de Murano. captivi, au rupt bariera care ii strangea si s-au labartat.
ce viata! ce tupeu! ce dementa!
cata vraja! cate spume! cate scoici!
si-au prins degetele cu guta si danseaza ca papusile cu gandirea in asteptare.
nu-i poveste sa n-o stie si tablou sa nu il vada. poarta matasuri si bratari tribale si beau ulei de palmier.
ce senzatii! ce mirosuri! ce dezastru!
cat minune! ce umor! cum vibreaza!
verdict: noi!
suspecteaza-ma de crima, de incest si prostitutie.
alimenteaza-ma cu droguri, cu tigari si mult alcool.
spune-mi ca eu, ca tu, ca noi.
fa un barter, sa fim chit
si contureaza o strategie sa fim profi.
suspecteaza-ma de umbre, de furturi si dezastre.
alimenteaza-ma cu filme, cu detalii si cuvinte.
fa un salt, sa fim aproape
si viseaza, ca si mine, la acum.
alimenteaza-ma cu droguri, cu tigari si mult alcool.
spune-mi ca eu, ca tu, ca noi.
fa un barter, sa fim chit
si contureaza o strategie sa fim profi.
suspecteaza-ma de umbre, de furturi si dezastre.
alimenteaza-ma cu filme, cu detalii si cuvinte.
fa un salt, sa fim aproape
si viseaza, ca si mine, la acum.
Love Letter of a Great Man
"de ce ma vrei?"
"ca sa plangem impreuna asa cum facem acum."
Daca Love Letters of Great Men ar exista cu adevarat... as adauga-o pe a mea. O primesc zilnic, e scrisa constant, ma implineste, imi arde sufletul, da dependenta, ma intareste, dar, inainte de toate, ma face fericita.
"Be calm, only by a calm consideration of our existence can we achieve our purpose to live together - Be calm - love me - today - yesterday - what tearful longings for you - you - you - my life - my all - farewell. Oh continue to love me - never misjudge the most faithful heart of your beloved.
ever thine
ever mine
ever ours"
Beethoven
"ca sa plangem impreuna asa cum facem acum."
Daca Love Letters of Great Men ar exista cu adevarat... as adauga-o pe a mea. O primesc zilnic, e scrisa constant, ma implineste, imi arde sufletul, da dependenta, ma intareste, dar, inainte de toate, ma face fericita.
"Be calm, only by a calm consideration of our existence can we achieve our purpose to live together - Be calm - love me - today - yesterday - what tearful longings for you - you - you - my life - my all - farewell. Oh continue to love me - never misjudge the most faithful heart of your beloved.
ever thine
ever mine
ever ours"
Beethoven
joi, decembrie 11, 2008
Idei de bejenie
intind o mana si apas butonul de la alarma. Intotdeauna sunt doua variante: anulati sau stop. reusesc cu greu, in fiecare dimineata, sa deschid un ochi, macar unul care vede, pentru a ma asigura ca apas anulati.
doar cinci minute. atat. ma voi trezi apoi si-mi voi calca ceva pentru serviciu.
e cald si perna e pufoasa. ca o paine calda de la brutarie. ma uit cu ochii mintii in camera de idei. ce sa aleg? ce sa aleg? as vrea ceva mov - am auzit ca e trendy, dar facut din ape. Parca as merge pe ceva clasic si totusi tipator. Ma relaxez. Respir pret de doua extrasistole si incepe dansul.
Un pas inainte: cozi de dinozauri maraie ceva ordine unor corcituri de plante. nici macar nu sunt plante. pari zei antropomorfizati, renegati si pedepsiti.
Doi pasi inapoi: trei veverite lila rad de un castor batran. i-a cazut un dinte si e senil. ma privesc ciudat ... de parca as fi diluat.
ce senzatie! am mainile moi si imi curge nasul. incerc sa-ti prind mana, dar imi aluneca....
pleci prea repede si nu te pot avea...
Un pas inainte: o padure ecuatoriala in care isi fac casa trei termite. una e perversa si joaca barbut. Ma intreb daca ma lasa sa joc si eu.
Doi pasi inapoi: un eschimos isi ascute unghiile de la picioare. Pe fata ii shade un zambet tamp. pare prost. Genul care nu stie ce culoare are soarele.
Alarma imi bate la ureche: anulati sau stop?
Ok, ma decid: as mai face trei pasi in lumea ideilor.
doar cinci minute. atat. ma voi trezi apoi si-mi voi calca ceva pentru serviciu.
e cald si perna e pufoasa. ca o paine calda de la brutarie. ma uit cu ochii mintii in camera de idei. ce sa aleg? ce sa aleg? as vrea ceva mov - am auzit ca e trendy, dar facut din ape. Parca as merge pe ceva clasic si totusi tipator. Ma relaxez. Respir pret de doua extrasistole si incepe dansul.
Un pas inainte: cozi de dinozauri maraie ceva ordine unor corcituri de plante. nici macar nu sunt plante. pari zei antropomorfizati, renegati si pedepsiti.
Doi pasi inapoi: trei veverite lila rad de un castor batran. i-a cazut un dinte si e senil. ma privesc ciudat ... de parca as fi diluat.
ce senzatie! am mainile moi si imi curge nasul. incerc sa-ti prind mana, dar imi aluneca....
pleci prea repede si nu te pot avea...
Un pas inainte: o padure ecuatoriala in care isi fac casa trei termite. una e perversa si joaca barbut. Ma intreb daca ma lasa sa joc si eu.
Doi pasi inapoi: un eschimos isi ascute unghiile de la picioare. Pe fata ii shade un zambet tamp. pare prost. Genul care nu stie ce culoare are soarele.
Alarma imi bate la ureche: anulati sau stop?
Ok, ma decid: as mai face trei pasi in lumea ideilor.
marți, decembrie 09, 2008
"If Tomorrow Never Comes"
Sometimes late at night
I lie awake and watch her sleeping
She's lost in peaceful dreams
So I turn out the lights and lay there in the dark
And the thought crosses my mind
If I never wake up in the morning
Would she ever doubt the way I feel
About her in my heart
If tomorrow never comes
Will she know how much I loved her
Did I try in every way to show her every day
That she's my only one
And if my time on earth were through
And she must face the world without me
Is the love I gave her in the past
Gonna be enough to last
If tomorrow never comes
'Cause I've lost loved ones in my life
Who never knew how much I loved them
Now I live with the regret
That my true feelings for them never were revealed
So I made a promise to myself
To say each day how much she means to me
And avoid that circumstance
Where there's no second chance to tell her how I feel
If tomorrow never comes
Will she know how much I loved her
Did I try in every way to show her every day
That she's my only one
And if my time on earth were through
And she must face the world without me
Is the love I gave her in the past
Gonna be enough to last
If tomorrow never comes
So tell that someone that you love
Just what you're thinking of
If tomorrow never comes
I lie awake and watch her sleeping
She's lost in peaceful dreams
So I turn out the lights and lay there in the dark
And the thought crosses my mind
If I never wake up in the morning
Would she ever doubt the way I feel
About her in my heart
If tomorrow never comes
Will she know how much I loved her
Did I try in every way to show her every day
That she's my only one
And if my time on earth were through
And she must face the world without me
Is the love I gave her in the past
Gonna be enough to last
If tomorrow never comes
'Cause I've lost loved ones in my life
Who never knew how much I loved them
Now I live with the regret
That my true feelings for them never were revealed
So I made a promise to myself
To say each day how much she means to me
And avoid that circumstance
Where there's no second chance to tell her how I feel
If tomorrow never comes
Will she know how much I loved her
Did I try in every way to show her every day
That she's my only one
And if my time on earth were through
And she must face the world without me
Is the love I gave her in the past
Gonna be enough to last
If tomorrow never comes
So tell that someone that you love
Just what you're thinking of
If tomorrow never comes
luni, decembrie 08, 2008
am, n-am, vreau
am plans in toate felurile. din motive banale si din motive de gala.
am rabdat tristete. am acceptat umilinta. m-a sedus suferinta si mai vreau.
am visat moarte. vroiam scapare. din motive egoiste si din motive feministe.
am dormit in frig. am ras cu spasme. cu pieptul gol si sufletul in palma.
am fugit de flori in salt de ogar. din motive declarate si din motive ascunse.
am mancat mucegai. am strans din dinti. transfigurata si sedusa de foc.
am jucat v-ati ascunselea cu suflete neimplinite si acum plang. incet. pe ascuns. cu convulsii. ale sufletului care nu mai are pic de rabdare....
am rabdat tristete. am acceptat umilinta. m-a sedus suferinta si mai vreau.
am visat moarte. vroiam scapare. din motive egoiste si din motive feministe.
am dormit in frig. am ras cu spasme. cu pieptul gol si sufletul in palma.
am fugit de flori in salt de ogar. din motive declarate si din motive ascunse.
am mancat mucegai. am strans din dinti. transfigurata si sedusa de foc.
am jucat v-ati ascunselea cu suflete neimplinite si acum plang. incet. pe ascuns. cu convulsii. ale sufletului care nu mai are pic de rabdare....
ridica-te inima si canta
concert Gotan Project. Vizualul minunat. Auditivul in extaz. Ochii inchisi, gandul departe.
podea de lemn prafuita. semiobscur si rece. nici un sunet. liniste de cavou. intr-un moment in care o cometa taia calea lactee pasi curiosi s-au auzit pe podea.
pe podea sange. si inima bucati. rupta, roasa, strivita, stoarsa de vlaga, golita de sentimente. zace cu batai timide in asteptare.
muzica. acordeon si o vioara. un contrabas si o voce groasa. de femeie. ea canta. sangele se strange. inima se aduna. magia sunetului aduna zdrentele si le lipeste, stangaci, intr-o forma de para malaiatza.
precara legatura. inima vie. sunetul muzicii. cate un tango pentru fiecare, va rog!
sa cante muzica. sa mangaie prezentul. sa linisteasca trecutul. sa adoarma tristetea. sa bem fericire
podea de lemn prafuita. semiobscur si rece. nici un sunet. liniste de cavou. intr-un moment in care o cometa taia calea lactee pasi curiosi s-au auzit pe podea.
pe podea sange. si inima bucati. rupta, roasa, strivita, stoarsa de vlaga, golita de sentimente. zace cu batai timide in asteptare.
muzica. acordeon si o vioara. un contrabas si o voce groasa. de femeie. ea canta. sangele se strange. inima se aduna. magia sunetului aduna zdrentele si le lipeste, stangaci, intr-o forma de para malaiatza.
precara legatura. inima vie. sunetul muzicii. cate un tango pentru fiecare, va rog!
sa cante muzica. sa mangaie prezentul. sa linisteasca trecutul. sa adoarma tristetea. sa bem fericire
joi, noiembrie 27, 2008
fara rima
sens, nonsens
sentiment ciudat
forta alba, cantata
de cei ce spera ca vor sti
abrupt, vulcanic, desuet,
in rima fara rima
canti viata ta si a mea
a mea fara tine: sec
draconic, marsav, cretin
sunt eu, o umbra a ce-am fost
monden, citit, uitat
un sens... fara de sens
sentiment ciudat
forta alba, cantata
de cei ce spera ca vor sti
abrupt, vulcanic, desuet,
in rima fara rima
canti viata ta si a mea
a mea fara tine: sec
draconic, marsav, cretin
sunt eu, o umbra a ce-am fost
monden, citit, uitat
un sens... fara de sens
miercuri, noiembrie 26, 2008
doi tigri
noaptea a dat verdictul: firesc! cat se poate de firesc!!
i-a urmarit de sus cum pun la cale totul. cum isi adunau fortele si isi risipeau temerile unul altuia. o echipa buna si-a zis. hm! cine a mai vazut asa ceva?!
vorbesc aceeasi limba - un hibrid al discursului elevat. inconstienti amandoi, dar cu o inteligenta cu mult deasupra mediei.
visatori si totusi foarte aplicati. interesati de ocultisme, fascinati de mintile creatoare, doi detectivi ai pericolului.
supli, boemi si nestatornici. fricosi si zambareti. tineri si totusi extrem de batrani. insetati de ei doi si recunoscatori pentru viata. interesanti separati, deosebiti impreuna.
in spatiu, in imponderabilitate, sub pamant, intr-o camera de hotel, la Mos Craciun si Zana Dava, oriunde este unul, functioneaza doar prin celalalt.
citesc. 4 carti de joc pe noapte. si fac castele din popice. aduna conuri de brad si joaca domino cu fire de nisip. mananca seminte de palmier si scriu pe geamuri aburite.
s-au intalnit in cosmos si locuiesc pe planeta Tigrului, din a 10-a constelatie, a doua cale lactee la dreapta...
i-a urmarit de sus cum pun la cale totul. cum isi adunau fortele si isi risipeau temerile unul altuia. o echipa buna si-a zis. hm! cine a mai vazut asa ceva?!
vorbesc aceeasi limba - un hibrid al discursului elevat. inconstienti amandoi, dar cu o inteligenta cu mult deasupra mediei.
visatori si totusi foarte aplicati. interesati de ocultisme, fascinati de mintile creatoare, doi detectivi ai pericolului.
supli, boemi si nestatornici. fricosi si zambareti. tineri si totusi extrem de batrani. insetati de ei doi si recunoscatori pentru viata. interesanti separati, deosebiti impreuna.
in spatiu, in imponderabilitate, sub pamant, intr-o camera de hotel, la Mos Craciun si Zana Dava, oriunde este unul, functioneaza doar prin celalalt.
citesc. 4 carti de joc pe noapte. si fac castele din popice. aduna conuri de brad si joaca domino cu fire de nisip. mananca seminte de palmier si scriu pe geamuri aburite.
s-au intalnit in cosmos si locuiesc pe planeta Tigrului, din a 10-a constelatie, a doua cale lactee la dreapta...
marți, noiembrie 25, 2008
urat, dar adevarat
stii atunci cand iti doreai sa te intorci in timp si sa retraiesti totul asa cum stii acum ca ar trebui?
cand spuneai ca "daca as mai putea trai, macar o data tot ce a fost... m-ar implini si as sti sa fac sa ramana pentru totdeauna".
atunci iti inchideai ochii noaptea si incepeai sa-ti imaginezi. si repetai visul si a doua zi. si a treia zi. si inca o luna. apoi s-a facut un an. si traiai asa, cu speranta ca vei putea face ca totul sa fie foarte, foarte real.
iti mai amintesti cand ascultai aceleasi melodii de demult si mergeai in aceleasi locuri ca sa ai un cadru cat mai familiar? cand citai dintr-un mare explorator de suflete ca "omul este ceea ce se spune despre el"? atunci iti doreai sa ai ce spune despre tine, atunci ambitia ta il avea pe vino'n'coa
ti-a amortit sangele in vene si mintea ta e suspendata. incoerenta si se indreapta clar spre moarte clinica.
ti s-au uscat buzele si unghiile iti cad. visezi negru si cu el te invelesti....
citesti blesteme si faci glume in gand. te uiti in gol si din gura iti ies muste verzi.
mananci mucegaiuri si lingi peritii umezi dupa apa. ti-e sete si nu ai cu ce sa o stingi.
din suflet se scurge sange. saliva ta e acra si mucii tai prea multi.
iti mai amintesti cum era pe pamant? cand visai sa fii inger? iata... primeste ce ai sadit
cand spuneai ca "daca as mai putea trai, macar o data tot ce a fost... m-ar implini si as sti sa fac sa ramana pentru totdeauna".
atunci iti inchideai ochii noaptea si incepeai sa-ti imaginezi. si repetai visul si a doua zi. si a treia zi. si inca o luna. apoi s-a facut un an. si traiai asa, cu speranta ca vei putea face ca totul sa fie foarte, foarte real.
iti mai amintesti cand ascultai aceleasi melodii de demult si mergeai in aceleasi locuri ca sa ai un cadru cat mai familiar? cand citai dintr-un mare explorator de suflete ca "omul este ceea ce se spune despre el"? atunci iti doreai sa ai ce spune despre tine, atunci ambitia ta il avea pe vino'n'coa
ti-a amortit sangele in vene si mintea ta e suspendata. incoerenta si se indreapta clar spre moarte clinica.
ti s-au uscat buzele si unghiile iti cad. visezi negru si cu el te invelesti....
citesti blesteme si faci glume in gand. te uiti in gol si din gura iti ies muste verzi.
mananci mucegaiuri si lingi peritii umezi dupa apa. ti-e sete si nu ai cu ce sa o stingi.
din suflet se scurge sange. saliva ta e acra si mucii tai prea multi.
iti mai amintesti cum era pe pamant? cand visai sa fii inger? iata... primeste ce ai sadit
luni, noiembrie 24, 2008
run honey run... ca mod de viata
Honey fuge. Ea s-a nascut intr-un vers al unui om care s-a simtit inspirat sa-l scrie in acel moment dat.
Honey are o mare dilema. De ce fuge, dar mai ales, de ce este indemnata sa fuga?
Ieri fugea de un bol cu rosii, de betii in studentie, de Ardeias si Marea Neagra. de Kent 8 si Supergirl, de lucruri frumoase si doctori grabiti. de vin si vino aici. de acum-ul de atunci.
Azi fuge de tine, prostule. pentru ca ea e complicata si e nascuta in vers de cantec. isi permite. isi permite multe. asa ca fuge. de iubire, glume proaste si ...de ea. care este acum. e diforma si copila. prea calita si dezinteresata. rade mult, dar fals. asculta, dar nu aude. analizeaza si nu e multumita. niciodata. doar putin. acum. nah.. a trecut.. nu mai e...
Asa ca va fugi si maine. de acum-ul de azi si de speranta care s-a format. de visele ei si de ale tale. de prietene bune si de prietene degeaba. de telefoane in weekend si plimbari la viena... de cutaritza is online si cutarescu is offline.
Fuga, ca mod de viata? se poate?
eu cred ca o persoana ca honey este obosita permanent, fire neechilibrata si nestatornica. nemultumita si urata.
de asemenea, mi-ar placea sa fiu ea. sa pot alerga intr-un continuu maraton al lucrurilor care se intampla. sa explorez lucruri care sa ma goleasca si sa ma raneasca si sa nu-mi pese. pentru ca alerg si las in urma.
ar fi misto asa... sa am puterea sa trec prin toate probele de foc, sa am prin ce probe trece si ... mai ales sa pot alerga in continuare. sa nu ma tem de destinatie, sa am doar certitudinea ca alerg spre mai bine...
Honey are o mare dilema. De ce fuge, dar mai ales, de ce este indemnata sa fuga?
Ieri fugea de un bol cu rosii, de betii in studentie, de Ardeias si Marea Neagra. de Kent 8 si Supergirl, de lucruri frumoase si doctori grabiti. de vin si vino aici. de acum-ul de atunci.
Azi fuge de tine, prostule. pentru ca ea e complicata si e nascuta in vers de cantec. isi permite. isi permite multe. asa ca fuge. de iubire, glume proaste si ...de ea. care este acum. e diforma si copila. prea calita si dezinteresata. rade mult, dar fals. asculta, dar nu aude. analizeaza si nu e multumita. niciodata. doar putin. acum. nah.. a trecut.. nu mai e...
Asa ca va fugi si maine. de acum-ul de azi si de speranta care s-a format. de visele ei si de ale tale. de prietene bune si de prietene degeaba. de telefoane in weekend si plimbari la viena... de cutaritza is online si cutarescu is offline.
Fuga, ca mod de viata? se poate?
eu cred ca o persoana ca honey este obosita permanent, fire neechilibrata si nestatornica. nemultumita si urata.
de asemenea, mi-ar placea sa fiu ea. sa pot alerga intr-un continuu maraton al lucrurilor care se intampla. sa explorez lucruri care sa ma goleasca si sa ma raneasca si sa nu-mi pese. pentru ca alerg si las in urma.
ar fi misto asa... sa am puterea sa trec prin toate probele de foc, sa am prin ce probe trece si ... mai ales sa pot alerga in continuare. sa nu ma tem de destinatie, sa am doar certitudinea ca alerg spre mai bine...
vineri, noiembrie 07, 2008
nu uita sa.... ce?
ce este de fapt memoria? si, mai mult decat atat, cum functioneaza? Ca.. nah.. de la om la om e cu totul altfel. la unii e pe termen mediu si lung, iar la altii, oricat s-ar screme, nu functioneaza nici macar cu frecventa redusa.
memoria este unealta de autoconservare. te ajuta sa-l uiti pe ninel si maneaua pe care o ascultai dupa ce v-ati despartit cand tre' sa dai bine la serviciu... dar te ajuta sa-ti amintesti ce bine era in bratele lui cand esti singura acasa.
memoria iti permite sa stii exact cu cate femei ti-ai inselat nevasta (oficial 56 - parca asa era ultima data :) si neoficial 1). asta pentru ca ai fost beat si mult prea tentat de parfumul ei care semana leit cu al sotiei. Promesse parca i se zice.
memoria stie sa faca declicul acela fierbinte, care iti arde neuronii si iti agita ventricului drept mult prea tare. dansa este cea care deruleaza filme pe care uitasei ca le-ai vazut: batrana cu fundul gol, murdara si mirosind a putregai pe care ai vazut-o (si ti s-a facut mila) la victoriei, textul pe care l-ai scris in clasa a 12-a despre Hitler cu titlul "Uitati-va-n ochii copiilor arsi", ceapa cu slana afumata pe acre ai mancat-o cu pofta intr-o noapte pe la 2, filmul din parcul cu lac, cu sarut si tinut de mana si tremur de voce, distanta calculata pana la stele in seara in care ai decis sa te sinucizi....
eh.. memoria asta. e misto asa cum functioneaza. ideea este cat reusesti sa o controlezi sau sa o folosesti in avantajul tau. Da.. exista si uitarea... dar o consider o forma de nonmemorie. deci tot memorie. sunt rude.
de exemplu.. azi mi-am amintit sa scriu. am vrut de mult sa fac asta, insa acum... vineri, 07 noiembrie.. cand inca sunt la serviciu... memoria mea m-a activat!
memoria este unealta de autoconservare. te ajuta sa-l uiti pe ninel si maneaua pe care o ascultai dupa ce v-ati despartit cand tre' sa dai bine la serviciu... dar te ajuta sa-ti amintesti ce bine era in bratele lui cand esti singura acasa.
memoria iti permite sa stii exact cu cate femei ti-ai inselat nevasta (oficial 56 - parca asa era ultima data :) si neoficial 1). asta pentru ca ai fost beat si mult prea tentat de parfumul ei care semana leit cu al sotiei. Promesse parca i se zice.
memoria stie sa faca declicul acela fierbinte, care iti arde neuronii si iti agita ventricului drept mult prea tare. dansa este cea care deruleaza filme pe care uitasei ca le-ai vazut: batrana cu fundul gol, murdara si mirosind a putregai pe care ai vazut-o (si ti s-a facut mila) la victoriei, textul pe care l-ai scris in clasa a 12-a despre Hitler cu titlul "Uitati-va-n ochii copiilor arsi", ceapa cu slana afumata pe acre ai mancat-o cu pofta intr-o noapte pe la 2, filmul din parcul cu lac, cu sarut si tinut de mana si tremur de voce, distanta calculata pana la stele in seara in care ai decis sa te sinucizi....
eh.. memoria asta. e misto asa cum functioneaza. ideea este cat reusesti sa o controlezi sau sa o folosesti in avantajul tau. Da.. exista si uitarea... dar o consider o forma de nonmemorie. deci tot memorie. sunt rude.
de exemplu.. azi mi-am amintit sa scriu. am vrut de mult sa fac asta, insa acum... vineri, 07 noiembrie.. cand inca sunt la serviciu... memoria mea m-a activat!
joi, martie 27, 2008
nasul meu, mirosul vostru
a fost o data ca niciodata un nas mare. marele lui dezavantaj consta in faptul ca zilnic se trezea pe aceeasi moaca. un tip acru, mohorat, trist, ursuz, cu mari deficiente culturale.
Nasul nostru crescuse cat altii in zece si ar mai fi crescut el daca nu observase in timp ca se albia ferm catre Gura fara buze a omului pe care se trezea. era ca un blestem de care incerca sa scape. nici o raceala, nici un neg crescut in varf, nici o deviatie de sept sau macar fire groase de par nu l-au putut elibera.
si ca sa vezi paradox, el ar fi zburdat liber, s-ar fi golit de muci si nu i-ar fi lasat sa atarne ca doua lumanari. nu ar fi stat trist precum tipul asta nasol de care nu mai scapa.
si iata ca se trezeste si astazi fara sa aeriseasca si fara sa-si faca dush, si fara, duamne! fara sa il curete si pe el de impuritati. A auzit de la familia Ureche ca si lor le face la fel. desi, un alt paradox, omul nostru aduna gunoiul altora, si, cumva, reuseste sa faca din el un gunoi ambulant.
iese in fata curtii cu gard albastru unde il claxoneaza colegii. Nasul isi zice: "duamne ce blestem, alta zi, aceleasi mirosuri". Mohoratul e gunoier. Lucreaza zilnic, in aceeasi uniforma, pe aceleasi strazi. Personajul nostru stie dupa miros fiecare adresa, dar mai ales, ce au mancat, ce au cumparat sau de ce anume s-au mai debarasat respectivii proprietari.
Uite, ce dragutz, isi spune Nasul, gasca de gunoieri isi bea cafea de dimineata avand paharele de plastic asezate tacticos pe marginea pubelei. galant, ordonat, in tendinte.
Cand vine seara, dupa ce intreaga zi a explorat olfactiv toate stradutele din sectorul 6, asteapta epuizat ca ursuzul sa termine sticla de votca Polar si sa se reaseze in pat. Astfel va putea visa ca este un nas mare si frumos, poate chiar un pic carn, iar ziua urmatoare se va trezi pe chipul Angelinei Jolie....
Nasul nostru crescuse cat altii in zece si ar mai fi crescut el daca nu observase in timp ca se albia ferm catre Gura fara buze a omului pe care se trezea. era ca un blestem de care incerca sa scape. nici o raceala, nici un neg crescut in varf, nici o deviatie de sept sau macar fire groase de par nu l-au putut elibera.
si ca sa vezi paradox, el ar fi zburdat liber, s-ar fi golit de muci si nu i-ar fi lasat sa atarne ca doua lumanari. nu ar fi stat trist precum tipul asta nasol de care nu mai scapa.
si iata ca se trezeste si astazi fara sa aeriseasca si fara sa-si faca dush, si fara, duamne! fara sa il curete si pe el de impuritati. A auzit de la familia Ureche ca si lor le face la fel. desi, un alt paradox, omul nostru aduna gunoiul altora, si, cumva, reuseste sa faca din el un gunoi ambulant.
iese in fata curtii cu gard albastru unde il claxoneaza colegii. Nasul isi zice: "duamne ce blestem, alta zi, aceleasi mirosuri". Mohoratul e gunoier. Lucreaza zilnic, in aceeasi uniforma, pe aceleasi strazi. Personajul nostru stie dupa miros fiecare adresa, dar mai ales, ce au mancat, ce au cumparat sau de ce anume s-au mai debarasat respectivii proprietari.
Uite, ce dragutz, isi spune Nasul, gasca de gunoieri isi bea cafea de dimineata avand paharele de plastic asezate tacticos pe marginea pubelei. galant, ordonat, in tendinte.
Cand vine seara, dupa ce intreaga zi a explorat olfactiv toate stradutele din sectorul 6, asteapta epuizat ca ursuzul sa termine sticla de votca Polar si sa se reaseze in pat. Astfel va putea visa ca este un nas mare si frumos, poate chiar un pic carn, iar ziua urmatoare se va trezi pe chipul Angelinei Jolie....
marți, martie 25, 2008
prostitutia sociala
doamnelor si domnilor,
in fiecare zi citesc presa. ei bine, nu chiar in fiecare zi. dar ascult radioul sau navighez pe net sau vrbesc cu unii, sau poate involuntar, cu fiecare dintre voi. faceti la fel. e viata noastra. so what's the big news?
ei bine, in toata aceasta poveste gratuita, din care primim zilnic cate un newsletter, jucam un rol tare ingrat. suntem impinsi de valtoarea trendurilor si a consumerismului, si a noului sa facem lucruri. sa ne afirmam. toata lumea (hai ca acum chiar exagerez, nu chiar toata) vrea sa fie, sa faca, sa stie, sa afle, sa se afle despre el/ea, sa iasa in fata, sa primeasca un premiu, sa faca proiecte, sa fie proactiv, sa genereze trenduri etc etc.
mai nou, avem blog. care e jmecheria cu bloggingul?ei bine, toata lumea care stie sa-si utilizeze atat mintea cat si calculatorul, scrie. mi se pare fascinant! cat talent zace in fiecare dintre noi! si duamne (asta e preluat), uitati-va la mine ce artista sunt. cum pun eu cuvinte cap la cap si voi le cititi, doar ca sa se vada ce grozava sunt. ei bine, nu mai mustaci. asa faci si tu, sau, ai vrea sa faci.
este incredibil de cate valente artistice putem da dovada. cum, de la politician, la companii, de la prostituate de lux la nobili cu experienta, de la birocrati la biropati, toata lumea scrie! ma inteb, care este limita? vom ajunge sa ne punem viata on-line, doar de dragul atentiei? pana la urma asta cautam, nu? recunoastere? sau... e altceva la mijloc?
din aceasi colectie, doresc sa amintesc, doamnelor si domnisorilor (care mai sunteti) clubbingul. alegerea outfitului care sa ne reprezinte, pe noi si alti zece. alegerea masini cu care ajungem, dar mai ales, clubul - care sa spuna despre noi fie ca suntem fucking high (Posh), sau poate smart&unconventional (Expirat) sau, de ce nu, rock, cool rock (Hard Rock Cafe). De iesit in oras nu o sa ne saturam ever. pentru ca primim, pe langa muzica si dans, felicitarile si aprobarea grupului din care facem sau accedem sa facem parte. si e bine, nu-i asa?
trecand pe raftul urmator, citim, cu capul inclinat cu greu spre stanga, despre proiecte, CSR, PR&advertising. oh, baby! u are naughty. e incredibil cum, printr-un tzop si un tzusti in UE, spang! suntem toti filantropi (hai ca nu e chiar un cuvant desuet), cu toti ne pricepem sa facem show-uri, sa oferim consultanta, sa punem cap la cap o campanie, cu creatie&and all. participam la evenimente, prezentari de moda, aparem in ziar, dam declaratii, generam audienta, care cum se pricepe si totul pentru? faima! succes, bani si lipsa de viata cu adevarat.
in fine, asta-i alt subiect.
am decis sa numesc toate acestea, la care, lejer, daca nu am fi usor ipocriti, toti am putea adauga inca si inca un item, ei bine, numesc asta prostitutie sociala. se aseamana oarecum cu prostitutia pentru atentie, cu vorbitul tare, cu extravagantele combinatii de branduri sau cu postarea pe youtube.com a superzafelor vietii noastre. toata lumea e vedeta, toata lumea stie, poate, se pricepe, dar, poate nu toata lumea - cum a spus cu mare intelepciune o prietena de-a mea, nu toata lumea trece testul timpului. poate ca asta este modalitatea in care ne vom cerne, tu, eu, ei.
de ce ne prostituam social? in primul rand pentru ca putem. in al doilea rand pentru ca asa face toata lumea. toti cei care conteaza, care vor sa-si faca un nume, care vor sa fie invitati ca speakeri, leaderi, adviseri, consultanti.
ne prostituam social pentru ca, intr-o lume in care nu se mai pune accent pe echilibru emotional (toata lumea vorbeste, nu toata lumea il are), pe ideea de a te astepta cineva acasa, in zile in care nimeni nu mai sta sa fie tinut in brate, ne prostituam social pentru ca avem un deadline, pentru ca altfel, avem senzatia ca vom expira ca persoane. stiu ca va veti gandi ca ia uite-o si pe asta, ne da sfaturi bla bla bla. dar e un trend, e real, e o prostitutie a eului pentru un comment, o invitatie, un proiect, o masina in plus, o calatorie in state sau un personal brand.
in fiecare zi citesc presa. ei bine, nu chiar in fiecare zi. dar ascult radioul sau navighez pe net sau vrbesc cu unii, sau poate involuntar, cu fiecare dintre voi. faceti la fel. e viata noastra. so what's the big news?
ei bine, in toata aceasta poveste gratuita, din care primim zilnic cate un newsletter, jucam un rol tare ingrat. suntem impinsi de valtoarea trendurilor si a consumerismului, si a noului sa facem lucruri. sa ne afirmam. toata lumea (hai ca acum chiar exagerez, nu chiar toata) vrea sa fie, sa faca, sa stie, sa afle, sa se afle despre el/ea, sa iasa in fata, sa primeasca un premiu, sa faca proiecte, sa fie proactiv, sa genereze trenduri etc etc.
mai nou, avem blog. care e jmecheria cu bloggingul?ei bine, toata lumea care stie sa-si utilizeze atat mintea cat si calculatorul, scrie. mi se pare fascinant! cat talent zace in fiecare dintre noi! si duamne (asta e preluat), uitati-va la mine ce artista sunt. cum pun eu cuvinte cap la cap si voi le cititi, doar ca sa se vada ce grozava sunt. ei bine, nu mai mustaci. asa faci si tu, sau, ai vrea sa faci.
este incredibil de cate valente artistice putem da dovada. cum, de la politician, la companii, de la prostituate de lux la nobili cu experienta, de la birocrati la biropati, toata lumea scrie! ma inteb, care este limita? vom ajunge sa ne punem viata on-line, doar de dragul atentiei? pana la urma asta cautam, nu? recunoastere? sau... e altceva la mijloc?
din aceasi colectie, doresc sa amintesc, doamnelor si domnisorilor (care mai sunteti) clubbingul. alegerea outfitului care sa ne reprezinte, pe noi si alti zece. alegerea masini cu care ajungem, dar mai ales, clubul - care sa spuna despre noi fie ca suntem fucking high (Posh), sau poate smart&unconventional (Expirat) sau, de ce nu, rock, cool rock (Hard Rock Cafe). De iesit in oras nu o sa ne saturam ever. pentru ca primim, pe langa muzica si dans, felicitarile si aprobarea grupului din care facem sau accedem sa facem parte. si e bine, nu-i asa?
trecand pe raftul urmator, citim, cu capul inclinat cu greu spre stanga, despre proiecte, CSR, PR&advertising. oh, baby! u are naughty. e incredibil cum, printr-un tzop si un tzusti in UE, spang! suntem toti filantropi (hai ca nu e chiar un cuvant desuet), cu toti ne pricepem sa facem show-uri, sa oferim consultanta, sa punem cap la cap o campanie, cu creatie&and all. participam la evenimente, prezentari de moda, aparem in ziar, dam declaratii, generam audienta, care cum se pricepe si totul pentru? faima! succes, bani si lipsa de viata cu adevarat.
in fine, asta-i alt subiect.
am decis sa numesc toate acestea, la care, lejer, daca nu am fi usor ipocriti, toti am putea adauga inca si inca un item, ei bine, numesc asta prostitutie sociala. se aseamana oarecum cu prostitutia pentru atentie, cu vorbitul tare, cu extravagantele combinatii de branduri sau cu postarea pe youtube.com a superzafelor vietii noastre. toata lumea e vedeta, toata lumea stie, poate, se pricepe, dar, poate nu toata lumea - cum a spus cu mare intelepciune o prietena de-a mea, nu toata lumea trece testul timpului. poate ca asta este modalitatea in care ne vom cerne, tu, eu, ei.
de ce ne prostituam social? in primul rand pentru ca putem. in al doilea rand pentru ca asa face toata lumea. toti cei care conteaza, care vor sa-si faca un nume, care vor sa fie invitati ca speakeri, leaderi, adviseri, consultanti.
ne prostituam social pentru ca, intr-o lume in care nu se mai pune accent pe echilibru emotional (toata lumea vorbeste, nu toata lumea il are), pe ideea de a te astepta cineva acasa, in zile in care nimeni nu mai sta sa fie tinut in brate, ne prostituam social pentru ca avem un deadline, pentru ca altfel, avem senzatia ca vom expira ca persoane. stiu ca va veti gandi ca ia uite-o si pe asta, ne da sfaturi bla bla bla. dar e un trend, e real, e o prostitutie a eului pentru un comment, o invitatie, un proiect, o masina in plus, o calatorie in state sau un personal brand.
miercuri, martie 12, 2008
cine se scoala de dimineata isi doreste sa n-o fi facut-o
"...dar nu mai am timp. o noua viata e deja pe drum".
Acestea au fost ultimele cuvinte pe care si le-au spus. Tatal pleca agale, intr-un voiaj nespecificat, iar el ramanea singuratic, cu globul de cristal in mana, incercand, fara speranta, marea cu degetul.
Au trecut deja doua zile. In tot acest timp a terminat un pachet de covrigei Brezel, a lins pana s-a facut mica o acadea cu gust de cola, si-a ros trei unghii din din care doua de la mana dreapta. Nu a baut decat Pepsi, Twist pentru un plus de gust si o cafea simpla, toata numai zat. A stat ghemuit langa marele glob si s-a concentrat. Spera ca toate exercitiile yoga (care de cele mai multe ori ii aminteau singura nastere la care a fost prezent) sa-l ajute cumva, sa-l faca sa intre in-transa-celor-care-pot-afla-adevarul.
Si cum se holba el asa tot ce a reusit sa vada este cat de multa mizerie era pe jos. S-a apucat de facut curat. Mutat mobila, apretat milieuri, sters bibelourile si combina muzicala. In tot acest timp, fara sa stie, a reusit sa-si goleasca mintea si Puf! o revelatie sora cu Marc Jacobs in industria modei.
Si-a dat seama ca, de fapt, tatal sau, in momentul in care a ales sa plece - in viziunea lui, lucru nejustificat (acum trebuie sa va spun ca tatal sau a murit la doua zile dupa ultima lor discutie, singur, innecat cu voma, in casa unei amante. binenteles ca tanarul nostru naiv nu va afla toate acestea niciodata) a facut-o cu un scop precis, anume acela de a-i da o lectie. de a-l invata sa ia decizii, sa nu mai fie un roade-unghii si-un fara-femei. Asa ca a terminat de pus in ordine si ultima perna fantezie pe patul cu recamier si s-a dus la baie.
Ani mai tarziu, treceam pe Episcopiei unde, langa o bodegutza chic un tanar innecat cu voma pleca spre o alta viata care deja se anuntase.
Acestea au fost ultimele cuvinte pe care si le-au spus. Tatal pleca agale, intr-un voiaj nespecificat, iar el ramanea singuratic, cu globul de cristal in mana, incercand, fara speranta, marea cu degetul.
Au trecut deja doua zile. In tot acest timp a terminat un pachet de covrigei Brezel, a lins pana s-a facut mica o acadea cu gust de cola, si-a ros trei unghii din din care doua de la mana dreapta. Nu a baut decat Pepsi, Twist pentru un plus de gust si o cafea simpla, toata numai zat. A stat ghemuit langa marele glob si s-a concentrat. Spera ca toate exercitiile yoga (care de cele mai multe ori ii aminteau singura nastere la care a fost prezent) sa-l ajute cumva, sa-l faca sa intre in-transa-celor-care-pot-afla-adevarul.
Si cum se holba el asa tot ce a reusit sa vada este cat de multa mizerie era pe jos. S-a apucat de facut curat. Mutat mobila, apretat milieuri, sters bibelourile si combina muzicala. In tot acest timp, fara sa stie, a reusit sa-si goleasca mintea si Puf! o revelatie sora cu Marc Jacobs in industria modei.
Si-a dat seama ca, de fapt, tatal sau, in momentul in care a ales sa plece - in viziunea lui, lucru nejustificat (acum trebuie sa va spun ca tatal sau a murit la doua zile dupa ultima lor discutie, singur, innecat cu voma, in casa unei amante. binenteles ca tanarul nostru naiv nu va afla toate acestea niciodata) a facut-o cu un scop precis, anume acela de a-i da o lectie. de a-l invata sa ia decizii, sa nu mai fie un roade-unghii si-un fara-femei. Asa ca a terminat de pus in ordine si ultima perna fantezie pe patul cu recamier si s-a dus la baie.
Ani mai tarziu, treceam pe Episcopiei unde, langa o bodegutza chic un tanar innecat cu voma pleca spre o alta viata care deja se anuntase.
miercuri, februarie 27, 2008
ce-mi oferi?
a fost o data ca nicioadata ca de n-ar fi fost n-as scrie eu pe blog, o discutie pe mess.
inceputul a fost banal: un examen de semestru 2. pretextul la fel de previzibil: ziua unei fete. chimie puternica, un mix de organic si anorganic din care a reiesit o formula de relatie. miza, nesperat de mare: ca relatia sa evolueze pe termen lung.
Si ca sa vezi noroc, asemeni fetitelor Power Puff, personajele noastre s-au pus pe treaba. Si da-i cu discutii telefonice ce se transformau peste saptamani in facturi cu picioare lungi si secsi. Si mai da-i cu iesiri in sat si cu discutii profunde zi de vara pana-n seara.
nu v-ati astepta sa va spun ca personajele noastre se distrau ca nimeni altcineva. Si-au luat casa si-au decis sa imparta si ultimii banuti pe haine cu riscul de a bea numai sampanie pana la urmatorul salariu. formula functiona perfect. cate un boom! pe ici, pe colea, taman ca sa mai adauge un pic de stralucire relatiei.
s-au completat, schimbat si iubit reciproc in cativa ani cat altii in 9. si au crescut, si-au infrumusetat viata chiar si langa doar o portie de cartofi prajiti si un 3 in 1.
mereu in cautare de schimbare, de feti frumosi si mai putin ilene cosanzene, intr-o perpetua schimbare a anotimpurilor au ajuns sa continue sa discute, modern, pe mess.
si iata ca timpul a trecut si au invatat sa foloseasca emoticonurile si sa-si doareasca chiar, extinderea tipologiilor lor. nu le mai ajungeau cele existente pentru a-si exprima cat mai bine sentimentele.
pe principiul "na-ti-o franta ca ti-am dres-o", intr-o luna propice de inceput de an, se facura ca nu mai au nevoie de formula initiala.
si uite cum ajungem la momentul in care personajele noastre tastau jmenareste o frumoasa discutie pe net. si crosetau ele si corsetau la taste "a", "f", "i" etc
ajungand in punctul culminant al intrevederii lor on-line, unul dintre personaje remarca faptul ca celalalt a facut ca zambetul sa purceada catre chipul lui ori de cate ori era suparat, si mereu spunea cate o tampenie doar ca celalalt sa rada, sau se facea de ras pe la metrouri lipindu-si nasul de geamurile murdare pentru ca ii era greu sa-si ia "la revedere". cateodata se gandea minut de minunt cum sa motiveze partea lui de formula, cum sa isi ia prietenul cel drag oriunde, cum sa-l faca sa se simta iubit, cum sa faca sa nu se vada ca ii pica una bucata ochi fraged in gura dupa una bucata zi lunga de munca pentru ca ii placea sa stea la barfa, la facut de planuri, la dezvaluit de temeri, vise si pretentii lumesti.
carevasazica, a dat. in concluzia frumoasei povestiri a ajuns sa se intrebe ce a primit in schimb de la personajul brunet, ganditor, indecis, iubitor, fricos, frumos si inconstant.
final nu are povestirea. unul dintre personaje a fost lasat sa astepte o oferta. saturat sa mai ceara el una, sta ca prostul si face planuri, discuta cu riscul de a se seniliza, discuta singur si face planuri asteptand. ca celalalt sa nu se mai gandeasca si sa faca. sa faca ceva pana nu apuc eu sa termin povestirea :)
inceputul a fost banal: un examen de semestru 2. pretextul la fel de previzibil: ziua unei fete. chimie puternica, un mix de organic si anorganic din care a reiesit o formula de relatie. miza, nesperat de mare: ca relatia sa evolueze pe termen lung.
Si ca sa vezi noroc, asemeni fetitelor Power Puff, personajele noastre s-au pus pe treaba. Si da-i cu discutii telefonice ce se transformau peste saptamani in facturi cu picioare lungi si secsi. Si mai da-i cu iesiri in sat si cu discutii profunde zi de vara pana-n seara.
nu v-ati astepta sa va spun ca personajele noastre se distrau ca nimeni altcineva. Si-au luat casa si-au decis sa imparta si ultimii banuti pe haine cu riscul de a bea numai sampanie pana la urmatorul salariu. formula functiona perfect. cate un boom! pe ici, pe colea, taman ca sa mai adauge un pic de stralucire relatiei.
s-au completat, schimbat si iubit reciproc in cativa ani cat altii in 9. si au crescut, si-au infrumusetat viata chiar si langa doar o portie de cartofi prajiti si un 3 in 1.
mereu in cautare de schimbare, de feti frumosi si mai putin ilene cosanzene, intr-o perpetua schimbare a anotimpurilor au ajuns sa continue sa discute, modern, pe mess.
si iata ca timpul a trecut si au invatat sa foloseasca emoticonurile si sa-si doareasca chiar, extinderea tipologiilor lor. nu le mai ajungeau cele existente pentru a-si exprima cat mai bine sentimentele.
pe principiul "na-ti-o franta ca ti-am dres-o", intr-o luna propice de inceput de an, se facura ca nu mai au nevoie de formula initiala.
si uite cum ajungem la momentul in care personajele noastre tastau jmenareste o frumoasa discutie pe net. si crosetau ele si corsetau la taste "a", "f", "i" etc
ajungand in punctul culminant al intrevederii lor on-line, unul dintre personaje remarca faptul ca celalalt a facut ca zambetul sa purceada catre chipul lui ori de cate ori era suparat, si mereu spunea cate o tampenie doar ca celalalt sa rada, sau se facea de ras pe la metrouri lipindu-si nasul de geamurile murdare pentru ca ii era greu sa-si ia "la revedere". cateodata se gandea minut de minunt cum sa motiveze partea lui de formula, cum sa isi ia prietenul cel drag oriunde, cum sa-l faca sa se simta iubit, cum sa faca sa nu se vada ca ii pica una bucata ochi fraged in gura dupa una bucata zi lunga de munca pentru ca ii placea sa stea la barfa, la facut de planuri, la dezvaluit de temeri, vise si pretentii lumesti.
carevasazica, a dat. in concluzia frumoasei povestiri a ajuns sa se intrebe ce a primit in schimb de la personajul brunet, ganditor, indecis, iubitor, fricos, frumos si inconstant.
final nu are povestirea. unul dintre personaje a fost lasat sa astepte o oferta. saturat sa mai ceara el una, sta ca prostul si face planuri, discuta cu riscul de a se seniliza, discuta singur si face planuri asteptand. ca celalalt sa nu se mai gandeasca si sa faca. sa faca ceva pana nu apuc eu sa termin povestirea :)
luni, februarie 25, 2008
un hobby de efect
Se spune ca orice intamplare declanseaza altele care curg in cascada.
imi amintesc clar cum mi s-a intiparit dorinta de a-mi forma acest nou hobby - foarte la moda, foarte relaxant si tare interesant imi place mie sa cred. :) citeam o carte pe care am primit-o cadou de la o colega de facultate. Apoi am citit ca este za latest sa pictezi cu degetele etc etc.
ei bine, acum mi-am luat bloc de desen, tempera si manusi de cauciuc. Ca sa pictez! ce vreau, cum simt, cum aleg eu sa asez culorile. aseara am facut prima plansa.
senzatia este absolut misto! pentru simplul fapt ca nu folosesc pensule, doar degetele. e un sentiment de libertate. e o legatura mult mai stransa cu hartia. poti sa mazgalesc, sa intind, sa ma "balacesc" in culoare, sa-mi temperez nervii intinsi la maxim dupa una bucata zi de munca prin inmuierea lor delicata, pacatoasa in Tempera.
fiecare plansa va fi o semnatura a zilei ce a trecut. o concluzie subliminala a ceva ce nu se mai intoarce decat sub forma de amintire. un joc al mainilor mult prea lipite de tastatura.
imi amintesc clar cum mi s-a intiparit dorinta de a-mi forma acest nou hobby - foarte la moda, foarte relaxant si tare interesant imi place mie sa cred. :) citeam o carte pe care am primit-o cadou de la o colega de facultate. Apoi am citit ca este za latest sa pictezi cu degetele etc etc.
ei bine, acum mi-am luat bloc de desen, tempera si manusi de cauciuc. Ca sa pictez! ce vreau, cum simt, cum aleg eu sa asez culorile. aseara am facut prima plansa.
senzatia este absolut misto! pentru simplul fapt ca nu folosesc pensule, doar degetele. e un sentiment de libertate. e o legatura mult mai stransa cu hartia. poti sa mazgalesc, sa intind, sa ma "balacesc" in culoare, sa-mi temperez nervii intinsi la maxim dupa una bucata zi de munca prin inmuierea lor delicata, pacatoasa in Tempera.
fiecare plansa va fi o semnatura a zilei ce a trecut. o concluzie subliminala a ceva ce nu se mai intoarce decat sub forma de amintire. un joc al mainilor mult prea lipite de tastatura.
vineri, februarie 22, 2008
un om, o viata, un exemplu
De cand am venit in Bucuresti am cunoscut oameni. Frumosi, diferiti, meschini, fara speranta, mult prea visatori. Am cunoscut oameni. Dar, mi s-a oferit sansa de a cunoaste o data un om, Petrica Pavel.
L-am cunoscut intr-o zi atat de calda. Afara era senin si Bucurestiul era vesel. Asa era Petrica. Ca ziua in care l-am cunoscut. Era un om langa care oricine devenea mai bun.
Mi-a parut atat de rau sa aflu ca a murit. Mi-a parut rau pentru noi si pentru cei care nu au avut sansa de a-i sta in preajma. Lui insa sper din tot sufletul ca ii este mai bine acum. Pentru ca stiu ca i-a fost greu. Mi-a zis o data ca "daca as afla despre un om ca e in spital si trece prin ce trec eu nu m-as dezlipi de langa el." A fost un om iubit, dar singur cand i-a fost mai greu.
Viata e simpla in complexitatea ei. Sunt oameni care mor si nimeni nu ii cunoaste. Sunt oameni deosebiti in felul lor. Dar el merita sa fie cunoscut. Petrica merita sa vorbim despre el, merita ca, macar pe ultimul drum sa il insotim. Desi stiu ca ii pot spune oricand ca l-am iubit ca prieten, ca om.
Nu cred ca vom reusi vreodata sa intelegem de ce pleaca dintre noi astfel de oameni. Nici de ce viata este atat de nedreapta cu cei buni, blanzi, veseli, drepti. Cred ca destinul lui Petrica a fost sa ne incalzeasca viata, sa ne faca sa ne gandim de doua ori ce fel de oameni vrem sa fim.
O sa-mi lipsesti. Stiu ca n-am sa te uit niciodata si iti multumesc ca m-ai primit in casa ta si mi-ai fost prieten.
Dumnezeu sa te odihneasca, Petrica!
L-am cunoscut intr-o zi atat de calda. Afara era senin si Bucurestiul era vesel. Asa era Petrica. Ca ziua in care l-am cunoscut. Era un om langa care oricine devenea mai bun.
Mi-a parut atat de rau sa aflu ca a murit. Mi-a parut rau pentru noi si pentru cei care nu au avut sansa de a-i sta in preajma. Lui insa sper din tot sufletul ca ii este mai bine acum. Pentru ca stiu ca i-a fost greu. Mi-a zis o data ca "daca as afla despre un om ca e in spital si trece prin ce trec eu nu m-as dezlipi de langa el." A fost un om iubit, dar singur cand i-a fost mai greu.
Viata e simpla in complexitatea ei. Sunt oameni care mor si nimeni nu ii cunoaste. Sunt oameni deosebiti in felul lor. Dar el merita sa fie cunoscut. Petrica merita sa vorbim despre el, merita ca, macar pe ultimul drum sa il insotim. Desi stiu ca ii pot spune oricand ca l-am iubit ca prieten, ca om.
Nu cred ca vom reusi vreodata sa intelegem de ce pleaca dintre noi astfel de oameni. Nici de ce viata este atat de nedreapta cu cei buni, blanzi, veseli, drepti. Cred ca destinul lui Petrica a fost sa ne incalzeasca viata, sa ne faca sa ne gandim de doua ori ce fel de oameni vrem sa fim.
O sa-mi lipsesti. Stiu ca n-am sa te uit niciodata si iti multumesc ca m-ai primit in casa ta si mi-ai fost prieten.
Dumnezeu sa te odihneasca, Petrica!
vineri, februarie 15, 2008
ce spui?
te iubesc. nu te quero, ich liebe dich, te amo, je 'aime, nici macar banalul I love you.
te iubesc! contrar cuvantului dor - despre care cuminti am invatat ca ar fi indraductibil, aceasta pereche de cuvinte se poate traduce. in atatea limbi cat putem spune straine.
dar, in momentul in care alegi sa ii declari cuiva ce simti pentru el si vrei sa exprimi aceasta - TE IUBESC - de ce ne este mai usor sa o facem expat?
am auzit recent cum cuiva i s-a facut o minunata declaratie de amor. yeap, insa declaratia facuta ca de la roman la roman a fost in franceza. pentru ca, "imi este aiurea sa zic asta in romana". asa a motivat partea masculina a cuplului.
ce s-a intamplat pe parcurs cu Te iubesc? a devenit vetust? sau poate infuzia constanta, care bate vertiginos spre spalare de creiere, de telenovele, filme mai mult sau mai putin premiate la Oscar, creaza un gol intre noi si limba romana? daca spun "I love you" spun cu adevarat "te iubesc"? sau e un fel de a spune ca sa nu zica celalalt ca n-ai zis-o, dar tu de fapt sa nu simti in romana? ci doar ca in filme. e un joc complex intre ce este si ce ne dorim sa fie, iar functia limbajului capata valente noi.
mai mult decat atat, cred ca este o problema de educatie. putine sunt familiile in care inveti sa spui te iubesc. in care membri familiei isi declara sentimentele. daca in adapostul celulei de baza a societatii te simti stanjenit sa o faci in jungla de zi cu zi la ce mai poti spera?
nici macar la scoala nu ni se spune ca este ok sa faci asta. este ok, daca nu indicat ca prietenul, mama, sora, unchiul si nashica sa afle cat tii la ei. profesorii au atatea carente in ceea ce priveste "tactul pedagogic" inca mi-e si rusine sa le cer una ca asta.
degeaba jelesti la capul mortului ca unde s-a dus si cum v-a lasat, ca n-ai avut timp sa ii spui si tu una alta. pai... scuza-ma... acum ti-ai amintit? cat l-ai avut bine mersi, in viata si lucid nu i-ai zis te iubesc! sau esti linistit ca intr-o seara in care ningea neasteptat ai zis: " mais, je t'aime ma cherie"?
te iubesc! contrar cuvantului dor - despre care cuminti am invatat ca ar fi indraductibil, aceasta pereche de cuvinte se poate traduce. in atatea limbi cat putem spune straine.
dar, in momentul in care alegi sa ii declari cuiva ce simti pentru el si vrei sa exprimi aceasta - TE IUBESC - de ce ne este mai usor sa o facem expat?
am auzit recent cum cuiva i s-a facut o minunata declaratie de amor. yeap, insa declaratia facuta ca de la roman la roman a fost in franceza. pentru ca, "imi este aiurea sa zic asta in romana". asa a motivat partea masculina a cuplului.
ce s-a intamplat pe parcurs cu Te iubesc? a devenit vetust? sau poate infuzia constanta, care bate vertiginos spre spalare de creiere, de telenovele, filme mai mult sau mai putin premiate la Oscar, creaza un gol intre noi si limba romana? daca spun "I love you" spun cu adevarat "te iubesc"? sau e un fel de a spune ca sa nu zica celalalt ca n-ai zis-o, dar tu de fapt sa nu simti in romana? ci doar ca in filme. e un joc complex intre ce este si ce ne dorim sa fie, iar functia limbajului capata valente noi.
mai mult decat atat, cred ca este o problema de educatie. putine sunt familiile in care inveti sa spui te iubesc. in care membri familiei isi declara sentimentele. daca in adapostul celulei de baza a societatii te simti stanjenit sa o faci in jungla de zi cu zi la ce mai poti spera?
nici macar la scoala nu ni se spune ca este ok sa faci asta. este ok, daca nu indicat ca prietenul, mama, sora, unchiul si nashica sa afle cat tii la ei. profesorii au atatea carente in ceea ce priveste "tactul pedagogic" inca mi-e si rusine sa le cer una ca asta.
degeaba jelesti la capul mortului ca unde s-a dus si cum v-a lasat, ca n-ai avut timp sa ii spui si tu una alta. pai... scuza-ma... acum ti-ai amintit? cat l-ai avut bine mersi, in viata si lucid nu i-ai zis te iubesc! sau esti linistit ca intr-o seara in care ningea neasteptat ai zis: " mais, je t'aime ma cherie"?
joi, februarie 14, 2008
schimbari - vremuri de bejenie
Bucuresti! Poluat, aglomerat, casa mea.
M-am mutat recent intr-un apartament mai mare pentru ca aveam nevoie de spatiu. Familia mea si cu mine aveam nevoie de mai mult spatiu. De dimineata insa, mi-am dat seama cat de mult spatiu este, cat de gol si cat de putin puteam sa cuprind din tot ce era acolo.
In momentul in care planifici o schimbare sau aceasta se intampla subit, fara scrisori de avertizare, iti formulezi asteptari. care, de multe ori, difera de cele initiale. Se intampla sa ma plimb prin noua casa in cautarea urmelor celor cu care locuiesc si imi dau seama ca apropierea fizica nu coincide niciodata cu cea sufleteasca. ne mintim pe noi si ii pacalim si pe cei din jurul nostru.
radicale sau nu, schimbarile sunt ca jocurile de noroc. speram intotdeauna ca macar de data aceasta sa tragem numarul castigator. ma intreb, in ceea ce priveste schimbarile, cine trebuie sa faca legatura intre trecut si viitor? cum le transformam in ceva bun?
viata se complica pe masura ce trece si numarul oamenilor pe care ii cunoastem creste exponential. un bun prieten de-al meu are cateva versuri preferate care spun :"people are walking in and out of your life". adevarat! dar cei pe care decidem sa ii gazduim peste noapte sunt oameni langa care poti sa dormi?
cum iti dai seama ca dormi in pat cu dusmanul?
din timp in timp, lucrurile capata valente noi: se schimba anotimpul, cursul valutar, salariul, pretul benzinei, dar, in toate aceste schimbari, ce trebuie sa ramana constant?
pe principiul "pentru-ca-pot", fiecare isi alege ce il face fericit. cum spuneam zilele trecute, isi alege tabieturile, oamenii cu care vrea sa iasa, filmul pe care vrea sa il vada, prietenul langa care vrea sa fie. real sau imaginar, acesta trebuie sa existe. pentru binele tau, pentru barca de care ai nevoie cand se schimba musonul.
M-am mutat recent intr-un apartament mai mare pentru ca aveam nevoie de spatiu. Familia mea si cu mine aveam nevoie de mai mult spatiu. De dimineata insa, mi-am dat seama cat de mult spatiu este, cat de gol si cat de putin puteam sa cuprind din tot ce era acolo.
In momentul in care planifici o schimbare sau aceasta se intampla subit, fara scrisori de avertizare, iti formulezi asteptari. care, de multe ori, difera de cele initiale. Se intampla sa ma plimb prin noua casa in cautarea urmelor celor cu care locuiesc si imi dau seama ca apropierea fizica nu coincide niciodata cu cea sufleteasca. ne mintim pe noi si ii pacalim si pe cei din jurul nostru.
radicale sau nu, schimbarile sunt ca jocurile de noroc. speram intotdeauna ca macar de data aceasta sa tragem numarul castigator. ma intreb, in ceea ce priveste schimbarile, cine trebuie sa faca legatura intre trecut si viitor? cum le transformam in ceva bun?
viata se complica pe masura ce trece si numarul oamenilor pe care ii cunoastem creste exponential. un bun prieten de-al meu are cateva versuri preferate care spun :"people are walking in and out of your life". adevarat! dar cei pe care decidem sa ii gazduim peste noapte sunt oameni langa care poti sa dormi?
cum iti dai seama ca dormi in pat cu dusmanul?
din timp in timp, lucrurile capata valente noi: se schimba anotimpul, cursul valutar, salariul, pretul benzinei, dar, in toate aceste schimbari, ce trebuie sa ramana constant?
pe principiul "pentru-ca-pot", fiecare isi alege ce il face fericit. cum spuneam zilele trecute, isi alege tabieturile, oamenii cu care vrea sa iasa, filmul pe care vrea sa il vada, prietenul langa care vrea sa fie. real sau imaginar, acesta trebuie sa existe. pentru binele tau, pentru barca de care ai nevoie cand se schimba musonul.
luni, februarie 11, 2008
tabieturile - ca forma de organizare
un tabiet. doua tabieturi. o data la masculin. si alta data la feminin. hei, cred ca imi plac cuvintele asexuate.
prima data cand am realizat cu adevarat ca am tabieturi a fost cand mi s-a spus ca sunt plictisitoare. he he, nu chiar asa, dar mi-am permis sa interpretez dupa bunul plac. cineva care ramanea overnight a urmarit pas cu pas ritualul meu de noapte. a fost ceva involuntar, dupa care a concluzionat ca sunt o persoana cu tabieturi.
ei bine, sunt. si ce este rau in asta? nu suntem toti asa? vorbeam mai demult despre importanta existentei unor constante in viata cuiva. pentru a creste pe anumite planuri se cere ca altele sa ramane "acoperite". trebuie sa iti asezi fundatia individualitatii tale, fundatie de la care sa dezvolti planuri arhitecturale, pe care sa asezi tigla dupa capriori dupa caramizi.
tabiet implica regularitate, placere satisfacuta constant, confortul pe care un om cu deprinderi fixe si-l creeaza.
sunt lucruri pe care ni le propunem sa intre in rutina, dar si unele care se dezvolta necontrolat, care cresc salbatic pe coalana vertebrala si raman acolo ca amprenta personala, unindu-se cu hematiile si materia cenusie.
de exemplu dorm cu o perna sub si cu una deasupra capului si cu picioarele formand natural litera P, daca sunt suparata pe cineva nu ma uit la persoana respectiva, orice drum constant am de facut implica aceleasi miscari, nu port niciodata o haina pe care am imbracat-o si nu e spalata, obisnuiam sa beau red bull in fiecare dimineata - acum nu mai am voie, in fiecare primavara sunt fericita, intotdeauna mananc mancarea cu multa sare, imi place ca prima melodie pe care o ascult intr-o zi sa fie melodia cu care m-am trezit in gand in dimineata respectiva, cand ma spal pe dinti imi place sa ma plimb prin casa, nu suport parul lasat pe chiuveta, intotdeauna citesc mai mult de doua carti in paralel etc etc etc
tabieturile sunt necesare. suma lor te defineste ca om, cetatean, personaj din povestea vietii tale. tabieturile in familie o incheaga. ele definesc grupul, promoveaza liderul. tabieturile in cuplu apropie si dezvaluie cele doua parti.
tabietul ca forma de conservare vine fara reteta. nici inainte, nici dupa cafeluta. el e cafeluta.
prima data cand am realizat cu adevarat ca am tabieturi a fost cand mi s-a spus ca sunt plictisitoare. he he, nu chiar asa, dar mi-am permis sa interpretez dupa bunul plac. cineva care ramanea overnight a urmarit pas cu pas ritualul meu de noapte. a fost ceva involuntar, dupa care a concluzionat ca sunt o persoana cu tabieturi.
ei bine, sunt. si ce este rau in asta? nu suntem toti asa? vorbeam mai demult despre importanta existentei unor constante in viata cuiva. pentru a creste pe anumite planuri se cere ca altele sa ramane "acoperite". trebuie sa iti asezi fundatia individualitatii tale, fundatie de la care sa dezvolti planuri arhitecturale, pe care sa asezi tigla dupa capriori dupa caramizi.
tabiet implica regularitate, placere satisfacuta constant, confortul pe care un om cu deprinderi fixe si-l creeaza.
sunt lucruri pe care ni le propunem sa intre in rutina, dar si unele care se dezvolta necontrolat, care cresc salbatic pe coalana vertebrala si raman acolo ca amprenta personala, unindu-se cu hematiile si materia cenusie.
de exemplu dorm cu o perna sub si cu una deasupra capului si cu picioarele formand natural litera P, daca sunt suparata pe cineva nu ma uit la persoana respectiva, orice drum constant am de facut implica aceleasi miscari, nu port niciodata o haina pe care am imbracat-o si nu e spalata, obisnuiam sa beau red bull in fiecare dimineata - acum nu mai am voie, in fiecare primavara sunt fericita, intotdeauna mananc mancarea cu multa sare, imi place ca prima melodie pe care o ascult intr-o zi sa fie melodia cu care m-am trezit in gand in dimineata respectiva, cand ma spal pe dinti imi place sa ma plimb prin casa, nu suport parul lasat pe chiuveta, intotdeauna citesc mai mult de doua carti in paralel etc etc etc
tabieturile sunt necesare. suma lor te defineste ca om, cetatean, personaj din povestea vietii tale. tabieturile in familie o incheaga. ele definesc grupul, promoveaza liderul. tabieturile in cuplu apropie si dezvaluie cele doua parti.
tabietul ca forma de conservare vine fara reteta. nici inainte, nici dupa cafeluta. el e cafeluta.
vineri, februarie 08, 2008
So.... Sex
banalul sex il face toata lumea. sau cel putin cei care pot.
citeam recent un articol in "the one" despre sexul in si in afara relatiei. ce se poate face pentru a le obtine fara mustrari, amintiri urate sau dezamagirii?
pornind la aceasta idee m-am gandit: cate tipuri de relatii sexuale pot exista? si mai mult, exista sex fara implicatii?
exista in primul rand banalul sex in doi - intr-o relatie de exemplu. sexul cu un coleg de facultate sau cu unul de serviciu. apoi sexul prohibit cu proful de mate (damn), sexul cu seful - de cele mai multe ori pt avansare (ok stiu asta e prejudecata), ce-ar mai fi... ah cu vecinul, instalatorul, doctora personala, cu un fetisist, cu un handicapat mintal, cu varul gigi sau tanti zoita, cosmeticiana.
s-a trecut si la sexul in trei, ajungandu-se tot la combinatii de 2, dar luate cate 3 ca sa nu bata la ochi, sau de 1 la 3 in cazul celor experimentate. in cazurile acestea, daca o faci cu prietenul si cu prietena se pune ca imparti prietena cu el sau prietenul cu ea? i wonder....
mai mult decat atat... sexul fara implicatii!! cele emotionale sunt mai des bifate on za wish list, somewhere near "world peace" ;) sex buddies, fuck buddies - sunt relatiile viitorului. fara stres, fara pretentii, dezinhibati. sunt relatiile care dureaza de cele mai multe ori mai mult decat cele "oficiale". la categoria asta as include si secret sex. la modul ca e dublu avantajos pentru cineva care isi doreste pe cineva cu care ii este naspa sa se afiseze. sau de la care nu vrea mai mult. (nu va ganditi la un tzarcovnic sau ceva de genul asta) sunt o multime de avantaje, dar mai ales.. avantaje ;)
partea cea mai buna oricum ai da-o este ca u get laid. orice fel de sex ai face. everybody does it, it.s just that not everybody talks about it ..... ;)
citeam recent un articol in "the one" despre sexul in si in afara relatiei. ce se poate face pentru a le obtine fara mustrari, amintiri urate sau dezamagirii?
pornind la aceasta idee m-am gandit: cate tipuri de relatii sexuale pot exista? si mai mult, exista sex fara implicatii?
exista in primul rand banalul sex in doi - intr-o relatie de exemplu. sexul cu un coleg de facultate sau cu unul de serviciu. apoi sexul prohibit cu proful de mate (damn), sexul cu seful - de cele mai multe ori pt avansare (ok stiu asta e prejudecata), ce-ar mai fi... ah cu vecinul, instalatorul, doctora personala, cu un fetisist, cu un handicapat mintal, cu varul gigi sau tanti zoita, cosmeticiana.
s-a trecut si la sexul in trei, ajungandu-se tot la combinatii de 2, dar luate cate 3 ca sa nu bata la ochi, sau de 1 la 3 in cazul celor experimentate. in cazurile acestea, daca o faci cu prietenul si cu prietena se pune ca imparti prietena cu el sau prietenul cu ea? i wonder....
mai mult decat atat... sexul fara implicatii!! cele emotionale sunt mai des bifate on za wish list, somewhere near "world peace" ;) sex buddies, fuck buddies - sunt relatiile viitorului. fara stres, fara pretentii, dezinhibati. sunt relatiile care dureaza de cele mai multe ori mai mult decat cele "oficiale". la categoria asta as include si secret sex. la modul ca e dublu avantajos pentru cineva care isi doreste pe cineva cu care ii este naspa sa se afiseze. sau de la care nu vrea mai mult. (nu va ganditi la un tzarcovnic sau ceva de genul asta) sunt o multime de avantaje, dar mai ales.. avantaje ;)
partea cea mai buna oricum ai da-o este ca u get laid. orice fel de sex ai face. everybody does it, it.s just that not everybody talks about it ..... ;)
marți, februarie 05, 2008
inca un an...
Sa fii invitat la ziua cuiva este mult mai usor decat sa fii sarbatorit. Economic, temporal, emotional.
Esti chemat sa bei gratis, sa stai, sa razi, sa mingle, sa aduci – daca vrei si poti, un cadou. Pe de alta parte, ca sarbatorit trebuie sa oferi mancare celor ce vor sa iti ureze lucruri. Partea proasta este ca de cele mai multe ori simti ca nu sunt din suflet.
Cand vine vorba de ziua mea nu accept: faptul ca trece timpul, ca involuntar analizezi ce si cum erai cu un an in urma cand ai primit ursul maro; nu accept urarile pe care nu le simt ca fiind reale ci doar zise – le uit pur si simplu. Nu le acumulez. De ziua mea nu am ce sarbatori. Tot ritualul cu fa-ne-cinste-pentru-ca-suntem-prietenii-tai e un mare bulshit. Atat de mare ca nu vreau sa fiu generatoarea a asa ceva. E parerea mea si pot sa o am. De aceea prefer sa fie doar familia mea si unul, maxim doi trei oameni.
Un lucru imi place – partea cu cadourile. Imi place in teorie - ar compensa ideea in sine. Pentru ca in practica niciodata nu am primit ceva ce-mi doream. De exemplu mi-ar placea tare mult sa primesc o pisicuta. De care sa am grija. Mi-ar placea o carte buna, un abonament la masaj, un mare poster cu New York, o bicicleta, o tona de baloane colorate, sa ma suni tu. Prietenii mei, pe care in viziunea tuturor trebuie sa ii cinstesc, nu au stiut niciodata sa imi faca o surpriza pentru mine. Stiu, va intrebati daca eu am facut asta. Raspunsul este afirmativ.
Oamenii sunt inchistati in patternuri vechi care le sunt suficiente. Nu ies din ele petru ca e incomod. Creativitate – i don:t think so. Nu te cunosc oamenii cu care stai in casa – nu vad, nu retin. Nu fac ei nimic.
Drept urmare refuz sa ma bucur ca este ziua mea. Singura parte care mi-ar fi placut nu va iesi niciodata. stiu ca nu e o zi ca oricare alta. Dar e doar pentru mine. Si poate pentru ai mei. Care stiu. Ma cunosc de cand am spus peimul *salut!* lumii. Stiu multi oameni care sunt nascuti in aceasi zi cu mine, dar nu stiu nici unul care e singur de ziua lui.
La multi ani! Mie. Imi doresc sa am multe dorinte. Pentru ca pot sa le indeplinesc.
Esti chemat sa bei gratis, sa stai, sa razi, sa mingle, sa aduci – daca vrei si poti, un cadou. Pe de alta parte, ca sarbatorit trebuie sa oferi mancare celor ce vor sa iti ureze lucruri. Partea proasta este ca de cele mai multe ori simti ca nu sunt din suflet.
Cand vine vorba de ziua mea nu accept: faptul ca trece timpul, ca involuntar analizezi ce si cum erai cu un an in urma cand ai primit ursul maro; nu accept urarile pe care nu le simt ca fiind reale ci doar zise – le uit pur si simplu. Nu le acumulez. De ziua mea nu am ce sarbatori. Tot ritualul cu fa-ne-cinste-pentru-ca-suntem-prietenii-tai e un mare bulshit. Atat de mare ca nu vreau sa fiu generatoarea a asa ceva. E parerea mea si pot sa o am. De aceea prefer sa fie doar familia mea si unul, maxim doi trei oameni.
Un lucru imi place – partea cu cadourile. Imi place in teorie - ar compensa ideea in sine. Pentru ca in practica niciodata nu am primit ceva ce-mi doream. De exemplu mi-ar placea tare mult sa primesc o pisicuta. De care sa am grija. Mi-ar placea o carte buna, un abonament la masaj, un mare poster cu New York, o bicicleta, o tona de baloane colorate, sa ma suni tu. Prietenii mei, pe care in viziunea tuturor trebuie sa ii cinstesc, nu au stiut niciodata sa imi faca o surpriza pentru mine. Stiu, va intrebati daca eu am facut asta. Raspunsul este afirmativ.
Oamenii sunt inchistati in patternuri vechi care le sunt suficiente. Nu ies din ele petru ca e incomod. Creativitate – i don:t think so. Nu te cunosc oamenii cu care stai in casa – nu vad, nu retin. Nu fac ei nimic.
Drept urmare refuz sa ma bucur ca este ziua mea. Singura parte care mi-ar fi placut nu va iesi niciodata. stiu ca nu e o zi ca oricare alta. Dar e doar pentru mine. Si poate pentru ai mei. Care stiu. Ma cunosc de cand am spus peimul *salut!* lumii. Stiu multi oameni care sunt nascuti in aceasi zi cu mine, dar nu stiu nici unul care e singur de ziua lui.
La multi ani! Mie. Imi doresc sa am multe dorinte. Pentru ca pot sa le indeplinesc.
vineri, februarie 01, 2008
5 degete si o personalitate
va ganditi vreodata la mainile voastre?
mergeam astazi cu respectatul 27. tramvaiul era aglomerat. defiland cu privirea printre numeroasele culori si forme, am observat mainile oamenilor. in special ale femeilor din imediata vecinatate.
unele uscate, subtiri si muncite, altele carnoase, murdare, un deget sufocat de o verigheta veche, din argint, maini pistruiate, sau cu porii dilatati, pline de par sau pur si simplu frumoase.
apoi mi-am amintit de chestia asta pe care o am: cand cunosc pe cineva ma uit la mainile ei/lui.
asa imi dau seama ce fel de personalitate are persoana respectiva. poate avea degete lungi si unghii la fel de dezvoltate tradand o oarecare difunctie a organismului. imi plac mult degetele care seamana intre ele, ca o familie. pentru ca da, anumite degete par a fi din alte film (o unghie mai scurta, mai groasa, mai naspa).
unii oameni isi rod unghiile. aceasta este o boala - onicomanie. ceea ce inseamna ca mai mult de 64,9% dintre noi suntem realmente bonavi. de ce le roadem? in primul rand pentru ca putem. mai mult decat atat, ne place :) - cand suntem extrem de concentrati la film, telenovela, stirile de la ora 5. cand suntem nervosi, nu ne suna prietena, your sugar daddy nu-ti mai trimite bani. varii motive, demne de luat in calcul.
nu e estetic, but who cares? it helps!
privind varietatea de tipologii prezentate in stimabilul 27 (e batran, cere respect :P) m-am uitat inevitabil la mainile mele. care, no ofense, dar mereu mi-au placut. apoi m-am gandit la schimbarea care se urmeaza sa se produca. cum se vor schimba in mainile unei femei de 30, apoi de 40 si ... poate de 50. nu mai mult!
ma intreb: daca mainile noastre sunt cartile de vizita si daca ele pot spune multe despre varsta noastra.... would you hold hands with a 27 year-old having a 45 - type of hand?
pun pariu ca nu stii cum arata mana mamei tale. sau cum mana ta se aseamana cu a altei persoane pe care nu o cunosti, dar cu care ai atatea in comun. iti spun eu, ce se aseamana se tine de mana
mergeam astazi cu respectatul 27. tramvaiul era aglomerat. defiland cu privirea printre numeroasele culori si forme, am observat mainile oamenilor. in special ale femeilor din imediata vecinatate.
unele uscate, subtiri si muncite, altele carnoase, murdare, un deget sufocat de o verigheta veche, din argint, maini pistruiate, sau cu porii dilatati, pline de par sau pur si simplu frumoase.
apoi mi-am amintit de chestia asta pe care o am: cand cunosc pe cineva ma uit la mainile ei/lui.
asa imi dau seama ce fel de personalitate are persoana respectiva. poate avea degete lungi si unghii la fel de dezvoltate tradand o oarecare difunctie a organismului. imi plac mult degetele care seamana intre ele, ca o familie. pentru ca da, anumite degete par a fi din alte film (o unghie mai scurta, mai groasa, mai naspa).
unii oameni isi rod unghiile. aceasta este o boala - onicomanie. ceea ce inseamna ca mai mult de 64,9% dintre noi suntem realmente bonavi. de ce le roadem? in primul rand pentru ca putem. mai mult decat atat, ne place :) - cand suntem extrem de concentrati la film, telenovela, stirile de la ora 5. cand suntem nervosi, nu ne suna prietena, your sugar daddy nu-ti mai trimite bani. varii motive, demne de luat in calcul.
nu e estetic, but who cares? it helps!
privind varietatea de tipologii prezentate in stimabilul 27 (e batran, cere respect :P) m-am uitat inevitabil la mainile mele. care, no ofense, dar mereu mi-au placut. apoi m-am gandit la schimbarea care se urmeaza sa se produca. cum se vor schimba in mainile unei femei de 30, apoi de 40 si ... poate de 50. nu mai mult!
ma intreb: daca mainile noastre sunt cartile de vizita si daca ele pot spune multe despre varsta noastra.... would you hold hands with a 27 year-old having a 45 - type of hand?
pun pariu ca nu stii cum arata mana mamei tale. sau cum mana ta se aseamana cu a altei persoane pe care nu o cunosti, dar cu care ai atatea in comun. iti spun eu, ce se aseamana se tine de mana
miercuri, ianuarie 30, 2008
sunt gata?
esti gata sa mergi cu mine in jurul lumii? m-a intrebat azi cineva...
ei bine, din moment ce nu am stiut raspunsul... am decis sa ma gandesc un pic asupra chestiunii in tema.
cu totii ne dorim lucruri: o slujba mai buna, o intalnire cu colegul de facultate, un laptop cu procesor super-mega-extra performant, o inima noua (poate asa reusesti sa simti), o vizita la New York (da, asta e dorinta mea :)), o relatie, ca viata sa ne surprinda pozitiv.
toate acestea implica totusi actiune, in special din partea noastra. si a altor binevoitori. e nevoie de ceva investitii si pe alocuri un pui de sacrificiu.
mai mult decat atat, se cere evaluarea potentialelor riscuri. ha! si totul suna asa de bine...
daca n-ar fi riscurile... poate ca am lua deciziile mai usor (ma intreb daca existenta lor sau faptul ca le luam in seama este o forma de autoconservare? :-?)
tot ceea ce am visat vreodata sau am invatat sa ne dorim pe parcurs nu poate deveni amintire decat daca a existat ca intamplare. la un moment dat. pentru aceasta noi trebuie sa facem sa se intample. ambitia noastra in ceea ce ne priveste creste direct sau invers proportional cu intensitatea dorintei? ma intreb: cand stim ca suntem gata? sa facem pasul urmator, sa cumparam un bilet catre o destinatie si sa nu ne uitam in urma? cand decizi ca e timpul sa schimbi ceva ce iti doresti de mult? si daca o faci, se considera un act egoist? esti gata sa faci ceva pentru tine cu riscul ca altii sa sufere? te intereseaza?
raspunsul meu la intrebarea din inceput nu exista. nu sunt gata sa plec. nu acum. nu asa.
pana la urma luam deciziile consultandu-ne cu destinul. poate il fraierim si ne da un preview ;)
ei bine, din moment ce nu am stiut raspunsul... am decis sa ma gandesc un pic asupra chestiunii in tema.
cu totii ne dorim lucruri: o slujba mai buna, o intalnire cu colegul de facultate, un laptop cu procesor super-mega-extra performant, o inima noua (poate asa reusesti sa simti), o vizita la New York (da, asta e dorinta mea :)), o relatie, ca viata sa ne surprinda pozitiv.
toate acestea implica totusi actiune, in special din partea noastra. si a altor binevoitori. e nevoie de ceva investitii si pe alocuri un pui de sacrificiu.
mai mult decat atat, se cere evaluarea potentialelor riscuri. ha! si totul suna asa de bine...
daca n-ar fi riscurile... poate ca am lua deciziile mai usor (ma intreb daca existenta lor sau faptul ca le luam in seama este o forma de autoconservare? :-?)
tot ceea ce am visat vreodata sau am invatat sa ne dorim pe parcurs nu poate deveni amintire decat daca a existat ca intamplare. la un moment dat. pentru aceasta noi trebuie sa facem sa se intample. ambitia noastra in ceea ce ne priveste creste direct sau invers proportional cu intensitatea dorintei? ma intreb: cand stim ca suntem gata? sa facem pasul urmator, sa cumparam un bilet catre o destinatie si sa nu ne uitam in urma? cand decizi ca e timpul sa schimbi ceva ce iti doresti de mult? si daca o faci, se considera un act egoist? esti gata sa faci ceva pentru tine cu riscul ca altii sa sufere? te intereseaza?
raspunsul meu la intrebarea din inceput nu exista. nu sunt gata sa plec. nu acum. nu asa.
pana la urma luam deciziile consultandu-ne cu destinul. poate il fraierim si ne da un preview ;)
marți, ianuarie 29, 2008
ea si el
Imprejur era doar apa. Vantul suiera sonete intr-o singura gama. Sunete ce razbat timpul si tresar in cesti de cafea, in plante fara clorofila. Aerul fusese exilat din motive de obedienta: a refuzat pur si simplu sa devina sluga frumosilor locuitori.
Treptat, dupa cateva generatii demargarete decimate, ea a aflat raspunsul: o iubeste. Prima floare ii spusese acelasi lucru insa n-a crezut. Acum planta campurile ca sa prinda culoare si ca el sa gaseasca o modalitate de a veni. Noaptea vedea amintiri pe care nu le traise niciodata. Umbre diluate artistic, ca in carti, urme care iau forme concave, si uneori convexe in spatiul infinit.
Asa era el. Simplu, dar fin cunoscator al complexitatii imaginatiei. Avea char un sistem bine pus la punct prin care extragea in functie de primul sunet folosit o felie de imaginar. Ii placea. Statea cufundat in idei si fuma. Fuma venin extras din perle gri din sud. Se invelea in poalele apelor si traia infinitul. Cand simtea ca povestile ies la suprafata le tragea in abisuri incercand cu frenezie sa mentina punctul culminant.
Privin din alte unghiuri ea era senina. Sarea cu gratie cate o planeta in calatoriile-i creatoare si croseta. Comete, varsatori, stele si o gaura neagra. La ea a muncit cel mai mult. A trebuit sa scoata universul, sa-l rastoare, sa-l cutremure pentru ca in final sa inteleaga ca trebuie doar sa isi doreasca acel lucru: ca acolo sa fie nimic. Mult nimic. Atat de mult incat intunericul sa para conturat. Era locul cel mai drag. Acolo fugea de vise, de chemari ale sinelui, de tot.
Cand in mare a fost gasit acel obiect el a initiat o ancheta. Cineva, cineva foarte obraznic, era acolo. Declarase razboi. Pangarise oglinda apei si-l facuse sa se simta stincherit. Apoi a ascultat muzica ce a urmat. Zece sunete perfecte. Atat numarase intreaga viata. Zece nenorocite de sunete care-l faceau sa-si piarda mintile, sa-si doresca sa iasa, sa pluteasca liber, sa ridice valurile pana acolo unde va putea sa iubesca.
Ce conta ca o iubea? O joaca. Ma iubeste. Nu ma iubeste. Nu simboliza nimic. Nu insemna nimic. Nu se intampla nimic. Ea era nimic. Traia din nimic in nimic. O floare nu-i va aduce niciodata ceva. Asa ca a impins-o in gaura neagra. Atat de tare ca nu a mai existat. Dintr-o data a cazut, nu se stie unde, nu se stie cum. S-a intors la planetele ei, la muzica si a cantat. Atingand pe rand Soarele, incet pe Venus, apoi Jupiter, si tot asa pana la Antihton pe care a luat-o in brate si au dansat nebune, pret de un sentiment.
In tot acest timp ei ascultau insetati. De povesti si fantasme. De cunoastere si teama. Teama ca nu vor trai ceva la fel de minunat pe cat aud ca poate exista. Incercau sa retina macar pentru cateva secunde sentimentele descrise. Ceva lipsea. In inima lor nu era muzica, timpanele le erau monstri surzi si egoisti. Sperau ca in final sa poata. Sa aiba puterea de a radia lumina, caldura, viata.
Ei bine, el nu a mai rezistat. Purtat de vanturile de sezon a urmat o directie necunoscuta. Locurile ii erau straine sau , cine stie?! fusese acolo cu milenii in urma. A sperat sa fie atat de simplu. Doar un drum de parcurs. Vroia sa descopete noul, totul, ceva macar. Ceva nu al lui si care totusi sa ii apartina. Ceva atat de altfel incat sa i se para cunoscut. Ceva bizar si totusi usor de cuprins. Cauta o stare, un concret, un sufelt. Da! Un suflet care sa ii tina de cald in apele polare si care sa ii inghete musonii cand nu mai puteau fi opriti. Cineva mai puternic prin complementaritatea sa.
Cand joaca s-a incheiat a decis ca e momentul sa-si indrepte greseala. Da, plantase margarete si da, isi dorise ca ele sa stie raspunsul. Si acum ce facuse? Aruncase dovada, oracolul, fericirea. A aruncat o privire si a vazut vazduhul, stelele vesele, lumina cand difuza, cand reflectata, cristale din Soare zburdand in dansuri orientale, trei galaxii ce-si uneau planetele, intunericul uitat timid pe margine, valuri de materie care se transforma. A lovit puternic doua cercuri determinandu-le sa cante si a plecat.
Pe masura ce se apropia, obiectul ciudat gasit in lumea lui parca mustea. Fremata incercand parca sa-i vorbeasca. Incoerent si frustrant. Curios, nemaipomenit. Muzica genera curenti magnetici. Ii lovea cutia craniana in interior formand o alta lume. Aparte. Moale. Ascunsa. Dar ea era combustibilul care il facea sa arda. Sa se evapore in dorinte din ce in ce mai puternice. Sa ajunga in acest loc gol, de o culoare necunoscuta, zgomotos, dar de-o frumusete geniala. Iubea detaliile nevazute si migala cu care stia ca fusese creat. Cum? Cine stie cum?!
Apoi muzica s-a oprit. Si bezmetici, haotici si vulgari s-au ciocnit. El si ea. Doua stari de fapt inexistente. Pentru ca el fara ea nu era, iar ea fara el doar un pic de nimic. Doua firi slabe, insuficiente siesi, in permanenta cautare, constant nemultumite. El si ea faceau muzica. Isi fluierau sonete asemeni vantului, asemeni planetelor. S-au ciocnit si-au devenit ceva. Nu au stiut niciodata ce pentru ca au fost orbi de iubire. Au creat povesti fara de sfarsit, infinite poezii, insiruiri de cuvinte, unele chiar rimand, dar toate apartinand unui singur izvor. Din ei s-au nascut traditii, rutina si internetul. Hrana, aurul si o picatura de vin. Un zambet, razboaie si papusi Barbie. Alifii, filme si noi. Cei care le ascultam povestea fara sa o retinem. Fredonam musicaluri sperand ca, macar o data, sa nimerim gama perfecta.
Treptat, dupa cateva generatii demargarete decimate, ea a aflat raspunsul: o iubeste. Prima floare ii spusese acelasi lucru insa n-a crezut. Acum planta campurile ca sa prinda culoare si ca el sa gaseasca o modalitate de a veni. Noaptea vedea amintiri pe care nu le traise niciodata. Umbre diluate artistic, ca in carti, urme care iau forme concave, si uneori convexe in spatiul infinit.
Asa era el. Simplu, dar fin cunoscator al complexitatii imaginatiei. Avea char un sistem bine pus la punct prin care extragea in functie de primul sunet folosit o felie de imaginar. Ii placea. Statea cufundat in idei si fuma. Fuma venin extras din perle gri din sud. Se invelea in poalele apelor si traia infinitul. Cand simtea ca povestile ies la suprafata le tragea in abisuri incercand cu frenezie sa mentina punctul culminant.
Privin din alte unghiuri ea era senina. Sarea cu gratie cate o planeta in calatoriile-i creatoare si croseta. Comete, varsatori, stele si o gaura neagra. La ea a muncit cel mai mult. A trebuit sa scoata universul, sa-l rastoare, sa-l cutremure pentru ca in final sa inteleaga ca trebuie doar sa isi doreasca acel lucru: ca acolo sa fie nimic. Mult nimic. Atat de mult incat intunericul sa para conturat. Era locul cel mai drag. Acolo fugea de vise, de chemari ale sinelui, de tot.
Cand in mare a fost gasit acel obiect el a initiat o ancheta. Cineva, cineva foarte obraznic, era acolo. Declarase razboi. Pangarise oglinda apei si-l facuse sa se simta stincherit. Apoi a ascultat muzica ce a urmat. Zece sunete perfecte. Atat numarase intreaga viata. Zece nenorocite de sunete care-l faceau sa-si piarda mintile, sa-si doresca sa iasa, sa pluteasca liber, sa ridice valurile pana acolo unde va putea sa iubesca.
Ce conta ca o iubea? O joaca. Ma iubeste. Nu ma iubeste. Nu simboliza nimic. Nu insemna nimic. Nu se intampla nimic. Ea era nimic. Traia din nimic in nimic. O floare nu-i va aduce niciodata ceva. Asa ca a impins-o in gaura neagra. Atat de tare ca nu a mai existat. Dintr-o data a cazut, nu se stie unde, nu se stie cum. S-a intors la planetele ei, la muzica si a cantat. Atingand pe rand Soarele, incet pe Venus, apoi Jupiter, si tot asa pana la Antihton pe care a luat-o in brate si au dansat nebune, pret de un sentiment.
In tot acest timp ei ascultau insetati. De povesti si fantasme. De cunoastere si teama. Teama ca nu vor trai ceva la fel de minunat pe cat aud ca poate exista. Incercau sa retina macar pentru cateva secunde sentimentele descrise. Ceva lipsea. In inima lor nu era muzica, timpanele le erau monstri surzi si egoisti. Sperau ca in final sa poata. Sa aiba puterea de a radia lumina, caldura, viata.
Ei bine, el nu a mai rezistat. Purtat de vanturile de sezon a urmat o directie necunoscuta. Locurile ii erau straine sau , cine stie?! fusese acolo cu milenii in urma. A sperat sa fie atat de simplu. Doar un drum de parcurs. Vroia sa descopete noul, totul, ceva macar. Ceva nu al lui si care totusi sa ii apartina. Ceva atat de altfel incat sa i se para cunoscut. Ceva bizar si totusi usor de cuprins. Cauta o stare, un concret, un sufelt. Da! Un suflet care sa ii tina de cald in apele polare si care sa ii inghete musonii cand nu mai puteau fi opriti. Cineva mai puternic prin complementaritatea sa.
Cand joaca s-a incheiat a decis ca e momentul sa-si indrepte greseala. Da, plantase margarete si da, isi dorise ca ele sa stie raspunsul. Si acum ce facuse? Aruncase dovada, oracolul, fericirea. A aruncat o privire si a vazut vazduhul, stelele vesele, lumina cand difuza, cand reflectata, cristale din Soare zburdand in dansuri orientale, trei galaxii ce-si uneau planetele, intunericul uitat timid pe margine, valuri de materie care se transforma. A lovit puternic doua cercuri determinandu-le sa cante si a plecat.
Pe masura ce se apropia, obiectul ciudat gasit in lumea lui parca mustea. Fremata incercand parca sa-i vorbeasca. Incoerent si frustrant. Curios, nemaipomenit. Muzica genera curenti magnetici. Ii lovea cutia craniana in interior formand o alta lume. Aparte. Moale. Ascunsa. Dar ea era combustibilul care il facea sa arda. Sa se evapore in dorinte din ce in ce mai puternice. Sa ajunga in acest loc gol, de o culoare necunoscuta, zgomotos, dar de-o frumusete geniala. Iubea detaliile nevazute si migala cu care stia ca fusese creat. Cum? Cine stie cum?!
Apoi muzica s-a oprit. Si bezmetici, haotici si vulgari s-au ciocnit. El si ea. Doua stari de fapt inexistente. Pentru ca el fara ea nu era, iar ea fara el doar un pic de nimic. Doua firi slabe, insuficiente siesi, in permanenta cautare, constant nemultumite. El si ea faceau muzica. Isi fluierau sonete asemeni vantului, asemeni planetelor. S-au ciocnit si-au devenit ceva. Nu au stiut niciodata ce pentru ca au fost orbi de iubire. Au creat povesti fara de sfarsit, infinite poezii, insiruiri de cuvinte, unele chiar rimand, dar toate apartinand unui singur izvor. Din ei s-au nascut traditii, rutina si internetul. Hrana, aurul si o picatura de vin. Un zambet, razboaie si papusi Barbie. Alifii, filme si noi. Cei care le ascultam povestea fara sa o retinem. Fredonam musicaluri sperand ca, macar o data, sa nimerim gama perfecta.
vineri, ianuarie 11, 2008
cand o femeie detine camasa
una din curiozitatile vietii de zi cu zi s-a ivit, simpatic si cat se poate de firesc, in discutia a doi prieteni. in timp ce -si updatau cunostintele in materie de ce-ai-mai-pus-la-cale-cat-eu-mi-am-vazut-de-treaba nastrushnicia si-a facut simtita prezenta.
camasa. doamnelor si domnilor, camasa!
dar nu oricum, ci camasa purtata de femei. *femeia in camasa este ca si dezbracata* a zis unul dintre ei. a continuat, explicand cum, si mai ales de ce, barbatii se simt atrasi de femeile in camasa.
este puterea seductiei accentuata prin opozitia masculin-feminin. este mixul de serios, clasic si elegant care atzatza gandurile celor slabi. femeia in camasa este barbatul implinit. un fel de androgin modern, slefuit uneori pana la extrem, o forta palpabila, care inspira teama.
contrar unor pareri, atat femeia, cat si barbatul... tind sa-si doreasca acest lucru. chiar si dupa o partida de sex, femeia, pentru a sublinia in ce directie s-a incheiat tranzactia, poarta camasa lui. si el e mandru de aceasta.
cucerirea redutei printr-un transfer emotional marcat de imbracarea camasii.
superfemeia atrage superbarbatul. pelerina, in final, o poarta ea.
camasa este un substantiv comun. ca substantiv. ca arma alba poate fi letala. poate distruge tinta printr-o deschidere de nasturi. prin simpla indicare a reliefului pielii unei frumoase purtatoare.
cand o femeie detine camasa nici o greseala nu trebuie sa intervina. ea va ramane in continuare purtatoare a bagajului personal ancestral. ea va ramane feminina, angelica, yet powerfull. receptorii senzualitatii aflati sub dominatie masulina sunt aliniati in batalioane, gata sa sfasie inamicul ale carui teritorii sunt malefic de fertile.
reactia e simpla. curiozitatea ramane. camasa e alba
camasa. doamnelor si domnilor, camasa!
dar nu oricum, ci camasa purtata de femei. *femeia in camasa este ca si dezbracata* a zis unul dintre ei. a continuat, explicand cum, si mai ales de ce, barbatii se simt atrasi de femeile in camasa.
este puterea seductiei accentuata prin opozitia masculin-feminin. este mixul de serios, clasic si elegant care atzatza gandurile celor slabi. femeia in camasa este barbatul implinit. un fel de androgin modern, slefuit uneori pana la extrem, o forta palpabila, care inspira teama.
contrar unor pareri, atat femeia, cat si barbatul... tind sa-si doreasca acest lucru. chiar si dupa o partida de sex, femeia, pentru a sublinia in ce directie s-a incheiat tranzactia, poarta camasa lui. si el e mandru de aceasta.
cucerirea redutei printr-un transfer emotional marcat de imbracarea camasii.
superfemeia atrage superbarbatul. pelerina, in final, o poarta ea.
camasa este un substantiv comun. ca substantiv. ca arma alba poate fi letala. poate distruge tinta printr-o deschidere de nasturi. prin simpla indicare a reliefului pielii unei frumoase purtatoare.
cand o femeie detine camasa nici o greseala nu trebuie sa intervina. ea va ramane in continuare purtatoare a bagajului personal ancestral. ea va ramane feminina, angelica, yet powerfull. receptorii senzualitatii aflati sub dominatie masulina sunt aliniati in batalioane, gata sa sfasie inamicul ale carui teritorii sunt malefic de fertile.
reactia e simpla. curiozitatea ramane. camasa e alba
joi, ianuarie 10, 2008
do not azuga me
I am walking down the streets of Azuga. As I.m passing by groups of red-chicked people I get to thinking about stories: old ones, evergreen tails of magical castles, imaginary stories that my synapses create constantly and, unfortunately, one time only.
As I seeked answers to my infinite questions I noticed some abandoned houses, vintage looking, but too sad to tell. I had one Salitos in my backpack and one Kinder Bueno in my pocket. The last ones of this year I decided.
As aproaching to the railway station I got to thinking about those houses. They very much resemble to one.s soul. There comes a moment in your life when you feel like a hounted house. Used , filled with memories, pieces of time created between its walls, mixed feelings and emptiness. u just lay there wainting for some one to notice, to need you. People enter a hounted house with curious eyes and fear in their chest. The same way they approach you.
Once in, they encounter endless possibilities of spending time and of creating stories.
But a hounted house is a hounted house. Leaving without thinking twice seems to be the only answer. Building a relationship such as making one found house yours is too hard, risky and time consuming. I couldn.t help but wonder: whose fault is it? Is the house not liveable or are the people too afraid to care?
Are you to be abandoned without a chance? Without trust in your power to respond as expected? If you buy a hounted house you always get a bonus: it.s personality. The marks time left there in its one way journey. You can destroy them or you can add some bricks, an appropiate colour and a personal touch. People are like houses. You have to discover them, take the time to see them, I mean to really see them, and eventualy buy.
They are like long term investments and they always pay back.
As I seeked answers to my infinite questions I noticed some abandoned houses, vintage looking, but too sad to tell. I had one Salitos in my backpack and one Kinder Bueno in my pocket. The last ones of this year I decided.
As aproaching to the railway station I got to thinking about those houses. They very much resemble to one.s soul. There comes a moment in your life when you feel like a hounted house. Used , filled with memories, pieces of time created between its walls, mixed feelings and emptiness. u just lay there wainting for some one to notice, to need you. People enter a hounted house with curious eyes and fear in their chest. The same way they approach you.
Once in, they encounter endless possibilities of spending time and of creating stories.
But a hounted house is a hounted house. Leaving without thinking twice seems to be the only answer. Building a relationship such as making one found house yours is too hard, risky and time consuming. I couldn.t help but wonder: whose fault is it? Is the house not liveable or are the people too afraid to care?
Are you to be abandoned without a chance? Without trust in your power to respond as expected? If you buy a hounted house you always get a bonus: it.s personality. The marks time left there in its one way journey. You can destroy them or you can add some bricks, an appropiate colour and a personal touch. People are like houses. You have to discover them, take the time to see them, I mean to really see them, and eventualy buy.
They are like long term investments and they always pay back.
relatiile. oricum ar fi, nu sunt simple. flirtul, preludiul, "ludiul" si mai ales "tigara de dupa" sunt constante ce difera de la cuplu la cuplu.
in ceea ce priveste inceputul intr-o relatie.. de orice natura, acesta concentreaza forte inimaginabile, idei si posibilitati de creare a unor intamplari fantastice. in momentul in care pasesti pentru prima data in noua casa, sinapsele tale rememoreaza infinite retete de bucatarie pe care doreai sa le faci de atata timp. cand te saruti prima data cu ea si ea saruta aproape la fel de bine ca fosta, te gandesti ca sansele ca voi sa fiti cuplul anului sunt, cum sa nu?, mari. si interviul: prima intalnire cu viitorul sef! cata chimie?! cat de bine se pliaza obiectivele tale pe planurile lui de dezvoltare! totul pare scris. destinul a zis si omenirea se va supune.
dar vine un moment in care ceata incepe sa se ridice si primii zori ai unei zile, nu neaparat insotrite, incep sa apara. se spune ca prima intalnirea nu este relevanta. niciodata! e simplu: prima intalnire inseamna restrictii, camuflari, teatru, dorinta de a arata celuilalt ca vrei, ca poti dar mai ales ca meriti. nu tu un gest aiurea, un ras isteric, nici urma de devieri de comportament, nu tu un deget in nas, o situatie penibila in care ai fost pus. nu ai temeri, totul este ok, nu ai defecte... ei bine.. poate prea ambitios.
niciodata la un interviu pentru un job nu ti se va spune: "aici colegul de la tehnic e gay si ii place sa barfeasca tot ce misca" sau "salariului nu se da niciodata la timp" cu atat mai putin "toata lumea pleaca dupa 4 luni pentru nu-l mai suporta pe sef". cand agentul imobiliar iti prezinta apartamentul pentru care ai renuntat la atatea iesiri in oras mancand shaorma din doua in doua zile, va "uita" detalii minore precum scandalul vecinilor, sirenele care se aud constant sau cantatul cocosilor in fiecare dimineata. inceputul nu contine niciodata butonul de fastforward, nici macar un preview a ce va fi... din pacate...
intotdeuna, dupa inceputul fantasmagoric, plin de iluzii si dorinte, vine momentul: in care vrei sa rupi relatia recent inceputa, in care simti ca nicaieri nu te vei mai simti acasa, momentul in care vrei sa renunti, sa redevii somer full-time, dar cu potential :P
acesta este momentul in care, cum s-ar spune, ori ploua, ori nu ploua. adik fie ramai, fie pleci :)
e greu sa stii ce decizie e potrivita. pentru ca, indiferent de raspuns, nu vei sti niciodata cum ar fi fost pe celalalt drum. instictul este cea mai buna arma. ce-ti dicteaza inima... ce vrei tu.
am discutat recent cu o persoana pe care o iubesc foarte mult. eu credeam ceva, ea credea altceva. realitatea noastra nu era comuna. dar la final, am descoperit ca defapt nici eu, nici persoana respectiva, nu doream ca relatia noastra sa se termine... ci doar sa mearga asa cum, fara sa stim, simteam.
in acelasi timp mi-am pus urmatoarea intrebare: cat timp trebuie sa treaca pentru ca tu sa simti ca mergi acasa, ca acela e jobul tau, ca apartii acelei relatii? cat trebuie sa asteptam sa intelegem daca alegem da sau nu si, mai ales, cand stim ca ne place?
frumusetea consta in a incerca ceva ce iti doresti cu adevarat. riscul ca... eventualele frustari, inerentele suferinte fac parte din viata de zi cu zi. daca inca o mai iubesti arata-i! daca stii ca va fi un bun wedding planner da-i sansa sa se descopere... nu inchide usa pana nu ai facut curat...
daca acasa pentru tine inseamna el, spune-i sa te ia in brate. o poveste nu e frumoasa fara un punct culminant. asa cum cu nimeni nu e perfect fara defecte.
in ceea ce priveste inceputul intr-o relatie.. de orice natura, acesta concentreaza forte inimaginabile, idei si posibilitati de creare a unor intamplari fantastice. in momentul in care pasesti pentru prima data in noua casa, sinapsele tale rememoreaza infinite retete de bucatarie pe care doreai sa le faci de atata timp. cand te saruti prima data cu ea si ea saruta aproape la fel de bine ca fosta, te gandesti ca sansele ca voi sa fiti cuplul anului sunt, cum sa nu?, mari. si interviul: prima intalnire cu viitorul sef! cata chimie?! cat de bine se pliaza obiectivele tale pe planurile lui de dezvoltare! totul pare scris. destinul a zis si omenirea se va supune.
dar vine un moment in care ceata incepe sa se ridice si primii zori ai unei zile, nu neaparat insotrite, incep sa apara. se spune ca prima intalnirea nu este relevanta. niciodata! e simplu: prima intalnire inseamna restrictii, camuflari, teatru, dorinta de a arata celuilalt ca vrei, ca poti dar mai ales ca meriti. nu tu un gest aiurea, un ras isteric, nici urma de devieri de comportament, nu tu un deget in nas, o situatie penibila in care ai fost pus. nu ai temeri, totul este ok, nu ai defecte... ei bine.. poate prea ambitios.
niciodata la un interviu pentru un job nu ti se va spune: "aici colegul de la tehnic e gay si ii place sa barfeasca tot ce misca" sau "salariului nu se da niciodata la timp" cu atat mai putin "toata lumea pleaca dupa 4 luni pentru nu-l mai suporta pe sef". cand agentul imobiliar iti prezinta apartamentul pentru care ai renuntat la atatea iesiri in oras mancand shaorma din doua in doua zile, va "uita" detalii minore precum scandalul vecinilor, sirenele care se aud constant sau cantatul cocosilor in fiecare dimineata. inceputul nu contine niciodata butonul de fastforward, nici macar un preview a ce va fi... din pacate...
intotdeuna, dupa inceputul fantasmagoric, plin de iluzii si dorinte, vine momentul: in care vrei sa rupi relatia recent inceputa, in care simti ca nicaieri nu te vei mai simti acasa, momentul in care vrei sa renunti, sa redevii somer full-time, dar cu potential :P
acesta este momentul in care, cum s-ar spune, ori ploua, ori nu ploua. adik fie ramai, fie pleci :)
e greu sa stii ce decizie e potrivita. pentru ca, indiferent de raspuns, nu vei sti niciodata cum ar fi fost pe celalalt drum. instictul este cea mai buna arma. ce-ti dicteaza inima... ce vrei tu.
am discutat recent cu o persoana pe care o iubesc foarte mult. eu credeam ceva, ea credea altceva. realitatea noastra nu era comuna. dar la final, am descoperit ca defapt nici eu, nici persoana respectiva, nu doream ca relatia noastra sa se termine... ci doar sa mearga asa cum, fara sa stim, simteam.
in acelasi timp mi-am pus urmatoarea intrebare: cat timp trebuie sa treaca pentru ca tu sa simti ca mergi acasa, ca acela e jobul tau, ca apartii acelei relatii? cat trebuie sa asteptam sa intelegem daca alegem da sau nu si, mai ales, cand stim ca ne place?
frumusetea consta in a incerca ceva ce iti doresti cu adevarat. riscul ca... eventualele frustari, inerentele suferinte fac parte din viata de zi cu zi. daca inca o mai iubesti arata-i! daca stii ca va fi un bun wedding planner da-i sansa sa se descopere... nu inchide usa pana nu ai facut curat...
daca acasa pentru tine inseamna el, spune-i sa te ia in brate. o poveste nu e frumoasa fara un punct culminant. asa cum cu nimeni nu e perfect fara defecte.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
