vineri, octombrie 09, 2009

ma doare-n cot!

v-ati uitat vreodata in cot? ati avut grija lui? curiozitatea sa vedeti daca mai este la fel de ascutit, de osos, de mobil?

personal nu l-am prea bagat in seama pana cand a inceput sa emane miros puternic de durere acuta. in momentul in care a disparut si in locul lui a ramas o gaura in care-mi intra lejer pumnul, mi-am dat seama cat de tare te poate durea in cot.

un algocalmin si trei intersectii mai tarziu ma aflam la urgente unde incercam, cumva, sa explic unde ma doare si de ce sunt acolo.
intr-o fractiune de secunda s-a schimbat toata ordinea lucrurilor, s-au resetat prioritatile, n-a mai contat lista de presa, invitatii, materiale promotionale, interviuri, gala dinner sau speakeri internationali. acum totul era urgent, defect, dureros.

ma grabeam sa ajung la o sedinta, timp in care scriam si vorbeam la telefon si incercam sa ma gandesc cat de repede pot descarca revistele in masina ca sa ma reintorc la birou. n-am mai dat atentie picioarelor care, din initiativa proprie au decis sa-mi puna piedica si un mare STOP.

o radiografie, un EKG si o internare la urgenta dupa, am lasat managementul bolilor cronice pentru managementul cotului lipsa. doi sagetatori minunati pazeau holurile spitalului in asteptrea mea. eu ma distram copios cu niste frisoane, senzatii de voma si pulsatii teribile. asteptam ca asistenta sa gaseasca o vena si analizam instrumentele care se adunau langa mine: bisturiu, grebla, bomfaier, bormasina, pense si alte chestii dragalase. anestezia si-a facut efectul in doua propozitii, am semnat cumva ca "sunt de acord" si iata-ma inconstienta.

doua ore mai tarziu incercam sa revin la realitate. o realitate in care invat sa misc degetele, sa flexez, sa inchid pumnul si sa ignor durerea.

acum am un cot nou nout, prins in suruburi si cusut cu grija. de data asta sunt atat de constienta de el, atat de curioasa sa vad ce face, cum ii este, ce nevoi are, cum ii este mai comod. el ma va ajuta sa pot sa scriu din nou, sa fac cu mana, sa apuc, sa mangai, sa tastez (mi-a luat ceva sa scriu asta cu o sg mana), sa tai paine, sa conduc, sa-mi suflu nasul, sa imbratisez, sa-mi strang parul, sa ma spal pe cap, sa fac sport si sa fiu din nou stangace.

la ortopedie durerea nu-i deloc muta. ea ulta constant, se zbate, ofteaza, striga si cere alinare. batrani cu oasele rarefiate in care nu se mai fixeaza protezele, adulti calcati de masina, femei care cad in beci si ajung la spital cu o ordine gresita a oaselor, tineri care cad de pe schela si medici primari ortopezi specialisti in coate si genunchi. la ortopedie tre sa inveti sa razi, sa faci misto de tine si de suruburile in plus, sa faci haz la necaz si sa fii tare.

morala? alergam spre ce este nu spre ce credeam ca va fi.

sâmbătă, octombrie 03, 2009

cea mai frumoasa zi

care este cea mai frumoasa zi din viata ta?

viata mea, toata? sau cea de pana acum?

esti prost si nu intelegi nimic. a vietii tale! nu ti-e clar?

este ziua de la inceput? ziua in care te-ai nascut si te-ai intrebat naiv: de ce?
este in care, aflat sub influenta mucilor pe care ii tot inghiteai, ai vazut clar ca "te iubeste" :))? si razand ti-ai spus: moama, ce norocos sunt!

este ziua in care ai fost operat si scalpul ti-a fost reintregit? (e caz real al unui baiat care, in urma unui accident de masina, nu mai are partea de sus a capului, doar piele care atarna concav)

este ziua in care ai primit o sora? cea in care ti-a murit neincrederea? este ziua in care ai alergat pe plaja goala pana la far si ti-era frig, dar erai atat de fericit?

este ziua in care ai facut dragoste cu mama copilului tau si canta MJ pe fundal (naku penda piya-naku taka Piya-mpenziwe)?

este ziua asta friguroasa de octombrie, in care norii croseteaza ploaie peste noi? este ziua in care ai castigat campionatul de baschet, in care ai dansat tango si ti-a iesit? este ziua in care ai aflat ca dincolo de soare mai este ceva? este ziua in care te-ai eliberat de memoria cosmica si ai aflat ca era a ta? este ziua in care ai inceput sa visezi? este ziua in care ti-ai confirmat ca in doi e mai bine, mai plin, mai altfel, mai aproape de sufletul tau? este 16 august?

care este cea mai frumoasa zi? si daca ea exista, de ce marti si nu duminica? de ce pe 4 si nu pe 24? de ce in 1994 si nu in 2010? de ce atunci si nu maine? de ce a fost si nu urmeaza sa fie? de ce nu stii sa raspunzi?

ei bine, dragii mosului, cea mai frumoasa zi, nu exista. toate sunt frumoase, in felul lor. toate ne ofera ceva, macar sansa la viata. pentru mine, cea mai frumoasa zi ramane azi. un azi perpetuu, in care sunt asa cum scrie in cosmos. nu pot sa aleg, nu ai cum sa alegi intre sufletul tau si sufletul tau. cea mai frumoasa zi implica fericire. dar fericirea se naste din tristete, pe care tot cu sufletul o simti. deci nu poti extrage radical din toate zilele o cea mai frumoasa zi. pentru ca cea mai frumoasa zi din viata ta ramane prima.... sau ultima?