a fost o data ca nicioadata ca de n-ar fi fost n-as scrie eu pe blog, o discutie pe mess.
inceputul a fost banal: un examen de semestru 2. pretextul la fel de previzibil: ziua unei fete. chimie puternica, un mix de organic si anorganic din care a reiesit o formula de relatie. miza, nesperat de mare: ca relatia sa evolueze pe termen lung.
Si ca sa vezi noroc, asemeni fetitelor Power Puff, personajele noastre s-au pus pe treaba. Si da-i cu discutii telefonice ce se transformau peste saptamani in facturi cu picioare lungi si secsi. Si mai da-i cu iesiri in sat si cu discutii profunde zi de vara pana-n seara.
nu v-ati astepta sa va spun ca personajele noastre se distrau ca nimeni altcineva. Si-au luat casa si-au decis sa imparta si ultimii banuti pe haine cu riscul de a bea numai sampanie pana la urmatorul salariu. formula functiona perfect. cate un boom! pe ici, pe colea, taman ca sa mai adauge un pic de stralucire relatiei.
s-au completat, schimbat si iubit reciproc in cativa ani cat altii in 9. si au crescut, si-au infrumusetat viata chiar si langa doar o portie de cartofi prajiti si un 3 in 1.
mereu in cautare de schimbare, de feti frumosi si mai putin ilene cosanzene, intr-o perpetua schimbare a anotimpurilor au ajuns sa continue sa discute, modern, pe mess.
si iata ca timpul a trecut si au invatat sa foloseasca emoticonurile si sa-si doareasca chiar, extinderea tipologiilor lor. nu le mai ajungeau cele existente pentru a-si exprima cat mai bine sentimentele.
pe principiul "na-ti-o franta ca ti-am dres-o", intr-o luna propice de inceput de an, se facura ca nu mai au nevoie de formula initiala.
si uite cum ajungem la momentul in care personajele noastre tastau jmenareste o frumoasa discutie pe net. si crosetau ele si corsetau la taste "a", "f", "i" etc
ajungand in punctul culminant al intrevederii lor on-line, unul dintre personaje remarca faptul ca celalalt a facut ca zambetul sa purceada catre chipul lui ori de cate ori era suparat, si mereu spunea cate o tampenie doar ca celalalt sa rada, sau se facea de ras pe la metrouri lipindu-si nasul de geamurile murdare pentru ca ii era greu sa-si ia "la revedere". cateodata se gandea minut de minunt cum sa motiveze partea lui de formula, cum sa isi ia prietenul cel drag oriunde, cum sa-l faca sa se simta iubit, cum sa faca sa nu se vada ca ii pica una bucata ochi fraged in gura dupa una bucata zi lunga de munca pentru ca ii placea sa stea la barfa, la facut de planuri, la dezvaluit de temeri, vise si pretentii lumesti.
carevasazica, a dat. in concluzia frumoasei povestiri a ajuns sa se intrebe ce a primit in schimb de la personajul brunet, ganditor, indecis, iubitor, fricos, frumos si inconstant.
final nu are povestirea. unul dintre personaje a fost lasat sa astepte o oferta. saturat sa mai ceara el una, sta ca prostul si face planuri, discuta cu riscul de a se seniliza, discuta singur si face planuri asteptand. ca celalalt sa nu se mai gandeasca si sa faca. sa faca ceva pana nu apuc eu sa termin povestirea :)
miercuri, februarie 27, 2008
luni, februarie 25, 2008
un hobby de efect
Se spune ca orice intamplare declanseaza altele care curg in cascada.
imi amintesc clar cum mi s-a intiparit dorinta de a-mi forma acest nou hobby - foarte la moda, foarte relaxant si tare interesant imi place mie sa cred. :) citeam o carte pe care am primit-o cadou de la o colega de facultate. Apoi am citit ca este za latest sa pictezi cu degetele etc etc.
ei bine, acum mi-am luat bloc de desen, tempera si manusi de cauciuc. Ca sa pictez! ce vreau, cum simt, cum aleg eu sa asez culorile. aseara am facut prima plansa.
senzatia este absolut misto! pentru simplul fapt ca nu folosesc pensule, doar degetele. e un sentiment de libertate. e o legatura mult mai stransa cu hartia. poti sa mazgalesc, sa intind, sa ma "balacesc" in culoare, sa-mi temperez nervii intinsi la maxim dupa una bucata zi de munca prin inmuierea lor delicata, pacatoasa in Tempera.
fiecare plansa va fi o semnatura a zilei ce a trecut. o concluzie subliminala a ceva ce nu se mai intoarce decat sub forma de amintire. un joc al mainilor mult prea lipite de tastatura.
imi amintesc clar cum mi s-a intiparit dorinta de a-mi forma acest nou hobby - foarte la moda, foarte relaxant si tare interesant imi place mie sa cred. :) citeam o carte pe care am primit-o cadou de la o colega de facultate. Apoi am citit ca este za latest sa pictezi cu degetele etc etc.
ei bine, acum mi-am luat bloc de desen, tempera si manusi de cauciuc. Ca sa pictez! ce vreau, cum simt, cum aleg eu sa asez culorile. aseara am facut prima plansa.
senzatia este absolut misto! pentru simplul fapt ca nu folosesc pensule, doar degetele. e un sentiment de libertate. e o legatura mult mai stransa cu hartia. poti sa mazgalesc, sa intind, sa ma "balacesc" in culoare, sa-mi temperez nervii intinsi la maxim dupa una bucata zi de munca prin inmuierea lor delicata, pacatoasa in Tempera.
fiecare plansa va fi o semnatura a zilei ce a trecut. o concluzie subliminala a ceva ce nu se mai intoarce decat sub forma de amintire. un joc al mainilor mult prea lipite de tastatura.
vineri, februarie 22, 2008
un om, o viata, un exemplu
De cand am venit in Bucuresti am cunoscut oameni. Frumosi, diferiti, meschini, fara speranta, mult prea visatori. Am cunoscut oameni. Dar, mi s-a oferit sansa de a cunoaste o data un om, Petrica Pavel.
L-am cunoscut intr-o zi atat de calda. Afara era senin si Bucurestiul era vesel. Asa era Petrica. Ca ziua in care l-am cunoscut. Era un om langa care oricine devenea mai bun.
Mi-a parut atat de rau sa aflu ca a murit. Mi-a parut rau pentru noi si pentru cei care nu au avut sansa de a-i sta in preajma. Lui insa sper din tot sufletul ca ii este mai bine acum. Pentru ca stiu ca i-a fost greu. Mi-a zis o data ca "daca as afla despre un om ca e in spital si trece prin ce trec eu nu m-as dezlipi de langa el." A fost un om iubit, dar singur cand i-a fost mai greu.
Viata e simpla in complexitatea ei. Sunt oameni care mor si nimeni nu ii cunoaste. Sunt oameni deosebiti in felul lor. Dar el merita sa fie cunoscut. Petrica merita sa vorbim despre el, merita ca, macar pe ultimul drum sa il insotim. Desi stiu ca ii pot spune oricand ca l-am iubit ca prieten, ca om.
Nu cred ca vom reusi vreodata sa intelegem de ce pleaca dintre noi astfel de oameni. Nici de ce viata este atat de nedreapta cu cei buni, blanzi, veseli, drepti. Cred ca destinul lui Petrica a fost sa ne incalzeasca viata, sa ne faca sa ne gandim de doua ori ce fel de oameni vrem sa fim.
O sa-mi lipsesti. Stiu ca n-am sa te uit niciodata si iti multumesc ca m-ai primit in casa ta si mi-ai fost prieten.
Dumnezeu sa te odihneasca, Petrica!
L-am cunoscut intr-o zi atat de calda. Afara era senin si Bucurestiul era vesel. Asa era Petrica. Ca ziua in care l-am cunoscut. Era un om langa care oricine devenea mai bun.
Mi-a parut atat de rau sa aflu ca a murit. Mi-a parut rau pentru noi si pentru cei care nu au avut sansa de a-i sta in preajma. Lui insa sper din tot sufletul ca ii este mai bine acum. Pentru ca stiu ca i-a fost greu. Mi-a zis o data ca "daca as afla despre un om ca e in spital si trece prin ce trec eu nu m-as dezlipi de langa el." A fost un om iubit, dar singur cand i-a fost mai greu.
Viata e simpla in complexitatea ei. Sunt oameni care mor si nimeni nu ii cunoaste. Sunt oameni deosebiti in felul lor. Dar el merita sa fie cunoscut. Petrica merita sa vorbim despre el, merita ca, macar pe ultimul drum sa il insotim. Desi stiu ca ii pot spune oricand ca l-am iubit ca prieten, ca om.
Nu cred ca vom reusi vreodata sa intelegem de ce pleaca dintre noi astfel de oameni. Nici de ce viata este atat de nedreapta cu cei buni, blanzi, veseli, drepti. Cred ca destinul lui Petrica a fost sa ne incalzeasca viata, sa ne faca sa ne gandim de doua ori ce fel de oameni vrem sa fim.
O sa-mi lipsesti. Stiu ca n-am sa te uit niciodata si iti multumesc ca m-ai primit in casa ta si mi-ai fost prieten.
Dumnezeu sa te odihneasca, Petrica!
vineri, februarie 15, 2008
ce spui?
te iubesc. nu te quero, ich liebe dich, te amo, je 'aime, nici macar banalul I love you.
te iubesc! contrar cuvantului dor - despre care cuminti am invatat ca ar fi indraductibil, aceasta pereche de cuvinte se poate traduce. in atatea limbi cat putem spune straine.
dar, in momentul in care alegi sa ii declari cuiva ce simti pentru el si vrei sa exprimi aceasta - TE IUBESC - de ce ne este mai usor sa o facem expat?
am auzit recent cum cuiva i s-a facut o minunata declaratie de amor. yeap, insa declaratia facuta ca de la roman la roman a fost in franceza. pentru ca, "imi este aiurea sa zic asta in romana". asa a motivat partea masculina a cuplului.
ce s-a intamplat pe parcurs cu Te iubesc? a devenit vetust? sau poate infuzia constanta, care bate vertiginos spre spalare de creiere, de telenovele, filme mai mult sau mai putin premiate la Oscar, creaza un gol intre noi si limba romana? daca spun "I love you" spun cu adevarat "te iubesc"? sau e un fel de a spune ca sa nu zica celalalt ca n-ai zis-o, dar tu de fapt sa nu simti in romana? ci doar ca in filme. e un joc complex intre ce este si ce ne dorim sa fie, iar functia limbajului capata valente noi.
mai mult decat atat, cred ca este o problema de educatie. putine sunt familiile in care inveti sa spui te iubesc. in care membri familiei isi declara sentimentele. daca in adapostul celulei de baza a societatii te simti stanjenit sa o faci in jungla de zi cu zi la ce mai poti spera?
nici macar la scoala nu ni se spune ca este ok sa faci asta. este ok, daca nu indicat ca prietenul, mama, sora, unchiul si nashica sa afle cat tii la ei. profesorii au atatea carente in ceea ce priveste "tactul pedagogic" inca mi-e si rusine sa le cer una ca asta.
degeaba jelesti la capul mortului ca unde s-a dus si cum v-a lasat, ca n-ai avut timp sa ii spui si tu una alta. pai... scuza-ma... acum ti-ai amintit? cat l-ai avut bine mersi, in viata si lucid nu i-ai zis te iubesc! sau esti linistit ca intr-o seara in care ningea neasteptat ai zis: " mais, je t'aime ma cherie"?
te iubesc! contrar cuvantului dor - despre care cuminti am invatat ca ar fi indraductibil, aceasta pereche de cuvinte se poate traduce. in atatea limbi cat putem spune straine.
dar, in momentul in care alegi sa ii declari cuiva ce simti pentru el si vrei sa exprimi aceasta - TE IUBESC - de ce ne este mai usor sa o facem expat?
am auzit recent cum cuiva i s-a facut o minunata declaratie de amor. yeap, insa declaratia facuta ca de la roman la roman a fost in franceza. pentru ca, "imi este aiurea sa zic asta in romana". asa a motivat partea masculina a cuplului.
ce s-a intamplat pe parcurs cu Te iubesc? a devenit vetust? sau poate infuzia constanta, care bate vertiginos spre spalare de creiere, de telenovele, filme mai mult sau mai putin premiate la Oscar, creaza un gol intre noi si limba romana? daca spun "I love you" spun cu adevarat "te iubesc"? sau e un fel de a spune ca sa nu zica celalalt ca n-ai zis-o, dar tu de fapt sa nu simti in romana? ci doar ca in filme. e un joc complex intre ce este si ce ne dorim sa fie, iar functia limbajului capata valente noi.
mai mult decat atat, cred ca este o problema de educatie. putine sunt familiile in care inveti sa spui te iubesc. in care membri familiei isi declara sentimentele. daca in adapostul celulei de baza a societatii te simti stanjenit sa o faci in jungla de zi cu zi la ce mai poti spera?
nici macar la scoala nu ni se spune ca este ok sa faci asta. este ok, daca nu indicat ca prietenul, mama, sora, unchiul si nashica sa afle cat tii la ei. profesorii au atatea carente in ceea ce priveste "tactul pedagogic" inca mi-e si rusine sa le cer una ca asta.
degeaba jelesti la capul mortului ca unde s-a dus si cum v-a lasat, ca n-ai avut timp sa ii spui si tu una alta. pai... scuza-ma... acum ti-ai amintit? cat l-ai avut bine mersi, in viata si lucid nu i-ai zis te iubesc! sau esti linistit ca intr-o seara in care ningea neasteptat ai zis: " mais, je t'aime ma cherie"?
joi, februarie 14, 2008
schimbari - vremuri de bejenie
Bucuresti! Poluat, aglomerat, casa mea.
M-am mutat recent intr-un apartament mai mare pentru ca aveam nevoie de spatiu. Familia mea si cu mine aveam nevoie de mai mult spatiu. De dimineata insa, mi-am dat seama cat de mult spatiu este, cat de gol si cat de putin puteam sa cuprind din tot ce era acolo.
In momentul in care planifici o schimbare sau aceasta se intampla subit, fara scrisori de avertizare, iti formulezi asteptari. care, de multe ori, difera de cele initiale. Se intampla sa ma plimb prin noua casa in cautarea urmelor celor cu care locuiesc si imi dau seama ca apropierea fizica nu coincide niciodata cu cea sufleteasca. ne mintim pe noi si ii pacalim si pe cei din jurul nostru.
radicale sau nu, schimbarile sunt ca jocurile de noroc. speram intotdeauna ca macar de data aceasta sa tragem numarul castigator. ma intreb, in ceea ce priveste schimbarile, cine trebuie sa faca legatura intre trecut si viitor? cum le transformam in ceva bun?
viata se complica pe masura ce trece si numarul oamenilor pe care ii cunoastem creste exponential. un bun prieten de-al meu are cateva versuri preferate care spun :"people are walking in and out of your life". adevarat! dar cei pe care decidem sa ii gazduim peste noapte sunt oameni langa care poti sa dormi?
cum iti dai seama ca dormi in pat cu dusmanul?
din timp in timp, lucrurile capata valente noi: se schimba anotimpul, cursul valutar, salariul, pretul benzinei, dar, in toate aceste schimbari, ce trebuie sa ramana constant?
pe principiul "pentru-ca-pot", fiecare isi alege ce il face fericit. cum spuneam zilele trecute, isi alege tabieturile, oamenii cu care vrea sa iasa, filmul pe care vrea sa il vada, prietenul langa care vrea sa fie. real sau imaginar, acesta trebuie sa existe. pentru binele tau, pentru barca de care ai nevoie cand se schimba musonul.
M-am mutat recent intr-un apartament mai mare pentru ca aveam nevoie de spatiu. Familia mea si cu mine aveam nevoie de mai mult spatiu. De dimineata insa, mi-am dat seama cat de mult spatiu este, cat de gol si cat de putin puteam sa cuprind din tot ce era acolo.
In momentul in care planifici o schimbare sau aceasta se intampla subit, fara scrisori de avertizare, iti formulezi asteptari. care, de multe ori, difera de cele initiale. Se intampla sa ma plimb prin noua casa in cautarea urmelor celor cu care locuiesc si imi dau seama ca apropierea fizica nu coincide niciodata cu cea sufleteasca. ne mintim pe noi si ii pacalim si pe cei din jurul nostru.
radicale sau nu, schimbarile sunt ca jocurile de noroc. speram intotdeauna ca macar de data aceasta sa tragem numarul castigator. ma intreb, in ceea ce priveste schimbarile, cine trebuie sa faca legatura intre trecut si viitor? cum le transformam in ceva bun?
viata se complica pe masura ce trece si numarul oamenilor pe care ii cunoastem creste exponential. un bun prieten de-al meu are cateva versuri preferate care spun :"people are walking in and out of your life". adevarat! dar cei pe care decidem sa ii gazduim peste noapte sunt oameni langa care poti sa dormi?
cum iti dai seama ca dormi in pat cu dusmanul?
din timp in timp, lucrurile capata valente noi: se schimba anotimpul, cursul valutar, salariul, pretul benzinei, dar, in toate aceste schimbari, ce trebuie sa ramana constant?
pe principiul "pentru-ca-pot", fiecare isi alege ce il face fericit. cum spuneam zilele trecute, isi alege tabieturile, oamenii cu care vrea sa iasa, filmul pe care vrea sa il vada, prietenul langa care vrea sa fie. real sau imaginar, acesta trebuie sa existe. pentru binele tau, pentru barca de care ai nevoie cand se schimba musonul.
luni, februarie 11, 2008
tabieturile - ca forma de organizare
un tabiet. doua tabieturi. o data la masculin. si alta data la feminin. hei, cred ca imi plac cuvintele asexuate.
prima data cand am realizat cu adevarat ca am tabieturi a fost cand mi s-a spus ca sunt plictisitoare. he he, nu chiar asa, dar mi-am permis sa interpretez dupa bunul plac. cineva care ramanea overnight a urmarit pas cu pas ritualul meu de noapte. a fost ceva involuntar, dupa care a concluzionat ca sunt o persoana cu tabieturi.
ei bine, sunt. si ce este rau in asta? nu suntem toti asa? vorbeam mai demult despre importanta existentei unor constante in viata cuiva. pentru a creste pe anumite planuri se cere ca altele sa ramane "acoperite". trebuie sa iti asezi fundatia individualitatii tale, fundatie de la care sa dezvolti planuri arhitecturale, pe care sa asezi tigla dupa capriori dupa caramizi.
tabiet implica regularitate, placere satisfacuta constant, confortul pe care un om cu deprinderi fixe si-l creeaza.
sunt lucruri pe care ni le propunem sa intre in rutina, dar si unele care se dezvolta necontrolat, care cresc salbatic pe coalana vertebrala si raman acolo ca amprenta personala, unindu-se cu hematiile si materia cenusie.
de exemplu dorm cu o perna sub si cu una deasupra capului si cu picioarele formand natural litera P, daca sunt suparata pe cineva nu ma uit la persoana respectiva, orice drum constant am de facut implica aceleasi miscari, nu port niciodata o haina pe care am imbracat-o si nu e spalata, obisnuiam sa beau red bull in fiecare dimineata - acum nu mai am voie, in fiecare primavara sunt fericita, intotdeauna mananc mancarea cu multa sare, imi place ca prima melodie pe care o ascult intr-o zi sa fie melodia cu care m-am trezit in gand in dimineata respectiva, cand ma spal pe dinti imi place sa ma plimb prin casa, nu suport parul lasat pe chiuveta, intotdeauna citesc mai mult de doua carti in paralel etc etc etc
tabieturile sunt necesare. suma lor te defineste ca om, cetatean, personaj din povestea vietii tale. tabieturile in familie o incheaga. ele definesc grupul, promoveaza liderul. tabieturile in cuplu apropie si dezvaluie cele doua parti.
tabietul ca forma de conservare vine fara reteta. nici inainte, nici dupa cafeluta. el e cafeluta.
prima data cand am realizat cu adevarat ca am tabieturi a fost cand mi s-a spus ca sunt plictisitoare. he he, nu chiar asa, dar mi-am permis sa interpretez dupa bunul plac. cineva care ramanea overnight a urmarit pas cu pas ritualul meu de noapte. a fost ceva involuntar, dupa care a concluzionat ca sunt o persoana cu tabieturi.
ei bine, sunt. si ce este rau in asta? nu suntem toti asa? vorbeam mai demult despre importanta existentei unor constante in viata cuiva. pentru a creste pe anumite planuri se cere ca altele sa ramane "acoperite". trebuie sa iti asezi fundatia individualitatii tale, fundatie de la care sa dezvolti planuri arhitecturale, pe care sa asezi tigla dupa capriori dupa caramizi.
tabiet implica regularitate, placere satisfacuta constant, confortul pe care un om cu deprinderi fixe si-l creeaza.
sunt lucruri pe care ni le propunem sa intre in rutina, dar si unele care se dezvolta necontrolat, care cresc salbatic pe coalana vertebrala si raman acolo ca amprenta personala, unindu-se cu hematiile si materia cenusie.
de exemplu dorm cu o perna sub si cu una deasupra capului si cu picioarele formand natural litera P, daca sunt suparata pe cineva nu ma uit la persoana respectiva, orice drum constant am de facut implica aceleasi miscari, nu port niciodata o haina pe care am imbracat-o si nu e spalata, obisnuiam sa beau red bull in fiecare dimineata - acum nu mai am voie, in fiecare primavara sunt fericita, intotdeauna mananc mancarea cu multa sare, imi place ca prima melodie pe care o ascult intr-o zi sa fie melodia cu care m-am trezit in gand in dimineata respectiva, cand ma spal pe dinti imi place sa ma plimb prin casa, nu suport parul lasat pe chiuveta, intotdeauna citesc mai mult de doua carti in paralel etc etc etc
tabieturile sunt necesare. suma lor te defineste ca om, cetatean, personaj din povestea vietii tale. tabieturile in familie o incheaga. ele definesc grupul, promoveaza liderul. tabieturile in cuplu apropie si dezvaluie cele doua parti.
tabietul ca forma de conservare vine fara reteta. nici inainte, nici dupa cafeluta. el e cafeluta.
vineri, februarie 08, 2008
So.... Sex
banalul sex il face toata lumea. sau cel putin cei care pot.
citeam recent un articol in "the one" despre sexul in si in afara relatiei. ce se poate face pentru a le obtine fara mustrari, amintiri urate sau dezamagirii?
pornind la aceasta idee m-am gandit: cate tipuri de relatii sexuale pot exista? si mai mult, exista sex fara implicatii?
exista in primul rand banalul sex in doi - intr-o relatie de exemplu. sexul cu un coleg de facultate sau cu unul de serviciu. apoi sexul prohibit cu proful de mate (damn), sexul cu seful - de cele mai multe ori pt avansare (ok stiu asta e prejudecata), ce-ar mai fi... ah cu vecinul, instalatorul, doctora personala, cu un fetisist, cu un handicapat mintal, cu varul gigi sau tanti zoita, cosmeticiana.
s-a trecut si la sexul in trei, ajungandu-se tot la combinatii de 2, dar luate cate 3 ca sa nu bata la ochi, sau de 1 la 3 in cazul celor experimentate. in cazurile acestea, daca o faci cu prietenul si cu prietena se pune ca imparti prietena cu el sau prietenul cu ea? i wonder....
mai mult decat atat... sexul fara implicatii!! cele emotionale sunt mai des bifate on za wish list, somewhere near "world peace" ;) sex buddies, fuck buddies - sunt relatiile viitorului. fara stres, fara pretentii, dezinhibati. sunt relatiile care dureaza de cele mai multe ori mai mult decat cele "oficiale". la categoria asta as include si secret sex. la modul ca e dublu avantajos pentru cineva care isi doreste pe cineva cu care ii este naspa sa se afiseze. sau de la care nu vrea mai mult. (nu va ganditi la un tzarcovnic sau ceva de genul asta) sunt o multime de avantaje, dar mai ales.. avantaje ;)
partea cea mai buna oricum ai da-o este ca u get laid. orice fel de sex ai face. everybody does it, it.s just that not everybody talks about it ..... ;)
citeam recent un articol in "the one" despre sexul in si in afara relatiei. ce se poate face pentru a le obtine fara mustrari, amintiri urate sau dezamagirii?
pornind la aceasta idee m-am gandit: cate tipuri de relatii sexuale pot exista? si mai mult, exista sex fara implicatii?
exista in primul rand banalul sex in doi - intr-o relatie de exemplu. sexul cu un coleg de facultate sau cu unul de serviciu. apoi sexul prohibit cu proful de mate (damn), sexul cu seful - de cele mai multe ori pt avansare (ok stiu asta e prejudecata), ce-ar mai fi... ah cu vecinul, instalatorul, doctora personala, cu un fetisist, cu un handicapat mintal, cu varul gigi sau tanti zoita, cosmeticiana.
s-a trecut si la sexul in trei, ajungandu-se tot la combinatii de 2, dar luate cate 3 ca sa nu bata la ochi, sau de 1 la 3 in cazul celor experimentate. in cazurile acestea, daca o faci cu prietenul si cu prietena se pune ca imparti prietena cu el sau prietenul cu ea? i wonder....
mai mult decat atat... sexul fara implicatii!! cele emotionale sunt mai des bifate on za wish list, somewhere near "world peace" ;) sex buddies, fuck buddies - sunt relatiile viitorului. fara stres, fara pretentii, dezinhibati. sunt relatiile care dureaza de cele mai multe ori mai mult decat cele "oficiale". la categoria asta as include si secret sex. la modul ca e dublu avantajos pentru cineva care isi doreste pe cineva cu care ii este naspa sa se afiseze. sau de la care nu vrea mai mult. (nu va ganditi la un tzarcovnic sau ceva de genul asta) sunt o multime de avantaje, dar mai ales.. avantaje ;)
partea cea mai buna oricum ai da-o este ca u get laid. orice fel de sex ai face. everybody does it, it.s just that not everybody talks about it ..... ;)
marți, februarie 05, 2008
inca un an...
Sa fii invitat la ziua cuiva este mult mai usor decat sa fii sarbatorit. Economic, temporal, emotional.
Esti chemat sa bei gratis, sa stai, sa razi, sa mingle, sa aduci – daca vrei si poti, un cadou. Pe de alta parte, ca sarbatorit trebuie sa oferi mancare celor ce vor sa iti ureze lucruri. Partea proasta este ca de cele mai multe ori simti ca nu sunt din suflet.
Cand vine vorba de ziua mea nu accept: faptul ca trece timpul, ca involuntar analizezi ce si cum erai cu un an in urma cand ai primit ursul maro; nu accept urarile pe care nu le simt ca fiind reale ci doar zise – le uit pur si simplu. Nu le acumulez. De ziua mea nu am ce sarbatori. Tot ritualul cu fa-ne-cinste-pentru-ca-suntem-prietenii-tai e un mare bulshit. Atat de mare ca nu vreau sa fiu generatoarea a asa ceva. E parerea mea si pot sa o am. De aceea prefer sa fie doar familia mea si unul, maxim doi trei oameni.
Un lucru imi place – partea cu cadourile. Imi place in teorie - ar compensa ideea in sine. Pentru ca in practica niciodata nu am primit ceva ce-mi doream. De exemplu mi-ar placea tare mult sa primesc o pisicuta. De care sa am grija. Mi-ar placea o carte buna, un abonament la masaj, un mare poster cu New York, o bicicleta, o tona de baloane colorate, sa ma suni tu. Prietenii mei, pe care in viziunea tuturor trebuie sa ii cinstesc, nu au stiut niciodata sa imi faca o surpriza pentru mine. Stiu, va intrebati daca eu am facut asta. Raspunsul este afirmativ.
Oamenii sunt inchistati in patternuri vechi care le sunt suficiente. Nu ies din ele petru ca e incomod. Creativitate – i don:t think so. Nu te cunosc oamenii cu care stai in casa – nu vad, nu retin. Nu fac ei nimic.
Drept urmare refuz sa ma bucur ca este ziua mea. Singura parte care mi-ar fi placut nu va iesi niciodata. stiu ca nu e o zi ca oricare alta. Dar e doar pentru mine. Si poate pentru ai mei. Care stiu. Ma cunosc de cand am spus peimul *salut!* lumii. Stiu multi oameni care sunt nascuti in aceasi zi cu mine, dar nu stiu nici unul care e singur de ziua lui.
La multi ani! Mie. Imi doresc sa am multe dorinte. Pentru ca pot sa le indeplinesc.
Esti chemat sa bei gratis, sa stai, sa razi, sa mingle, sa aduci – daca vrei si poti, un cadou. Pe de alta parte, ca sarbatorit trebuie sa oferi mancare celor ce vor sa iti ureze lucruri. Partea proasta este ca de cele mai multe ori simti ca nu sunt din suflet.
Cand vine vorba de ziua mea nu accept: faptul ca trece timpul, ca involuntar analizezi ce si cum erai cu un an in urma cand ai primit ursul maro; nu accept urarile pe care nu le simt ca fiind reale ci doar zise – le uit pur si simplu. Nu le acumulez. De ziua mea nu am ce sarbatori. Tot ritualul cu fa-ne-cinste-pentru-ca-suntem-prietenii-tai e un mare bulshit. Atat de mare ca nu vreau sa fiu generatoarea a asa ceva. E parerea mea si pot sa o am. De aceea prefer sa fie doar familia mea si unul, maxim doi trei oameni.
Un lucru imi place – partea cu cadourile. Imi place in teorie - ar compensa ideea in sine. Pentru ca in practica niciodata nu am primit ceva ce-mi doream. De exemplu mi-ar placea tare mult sa primesc o pisicuta. De care sa am grija. Mi-ar placea o carte buna, un abonament la masaj, un mare poster cu New York, o bicicleta, o tona de baloane colorate, sa ma suni tu. Prietenii mei, pe care in viziunea tuturor trebuie sa ii cinstesc, nu au stiut niciodata sa imi faca o surpriza pentru mine. Stiu, va intrebati daca eu am facut asta. Raspunsul este afirmativ.
Oamenii sunt inchistati in patternuri vechi care le sunt suficiente. Nu ies din ele petru ca e incomod. Creativitate – i don:t think so. Nu te cunosc oamenii cu care stai in casa – nu vad, nu retin. Nu fac ei nimic.
Drept urmare refuz sa ma bucur ca este ziua mea. Singura parte care mi-ar fi placut nu va iesi niciodata. stiu ca nu e o zi ca oricare alta. Dar e doar pentru mine. Si poate pentru ai mei. Care stiu. Ma cunosc de cand am spus peimul *salut!* lumii. Stiu multi oameni care sunt nascuti in aceasi zi cu mine, dar nu stiu nici unul care e singur de ziua lui.
La multi ani! Mie. Imi doresc sa am multe dorinte. Pentru ca pot sa le indeplinesc.
vineri, februarie 01, 2008
5 degete si o personalitate
va ganditi vreodata la mainile voastre?
mergeam astazi cu respectatul 27. tramvaiul era aglomerat. defiland cu privirea printre numeroasele culori si forme, am observat mainile oamenilor. in special ale femeilor din imediata vecinatate.
unele uscate, subtiri si muncite, altele carnoase, murdare, un deget sufocat de o verigheta veche, din argint, maini pistruiate, sau cu porii dilatati, pline de par sau pur si simplu frumoase.
apoi mi-am amintit de chestia asta pe care o am: cand cunosc pe cineva ma uit la mainile ei/lui.
asa imi dau seama ce fel de personalitate are persoana respectiva. poate avea degete lungi si unghii la fel de dezvoltate tradand o oarecare difunctie a organismului. imi plac mult degetele care seamana intre ele, ca o familie. pentru ca da, anumite degete par a fi din alte film (o unghie mai scurta, mai groasa, mai naspa).
unii oameni isi rod unghiile. aceasta este o boala - onicomanie. ceea ce inseamna ca mai mult de 64,9% dintre noi suntem realmente bonavi. de ce le roadem? in primul rand pentru ca putem. mai mult decat atat, ne place :) - cand suntem extrem de concentrati la film, telenovela, stirile de la ora 5. cand suntem nervosi, nu ne suna prietena, your sugar daddy nu-ti mai trimite bani. varii motive, demne de luat in calcul.
nu e estetic, but who cares? it helps!
privind varietatea de tipologii prezentate in stimabilul 27 (e batran, cere respect :P) m-am uitat inevitabil la mainile mele. care, no ofense, dar mereu mi-au placut. apoi m-am gandit la schimbarea care se urmeaza sa se produca. cum se vor schimba in mainile unei femei de 30, apoi de 40 si ... poate de 50. nu mai mult!
ma intreb: daca mainile noastre sunt cartile de vizita si daca ele pot spune multe despre varsta noastra.... would you hold hands with a 27 year-old having a 45 - type of hand?
pun pariu ca nu stii cum arata mana mamei tale. sau cum mana ta se aseamana cu a altei persoane pe care nu o cunosti, dar cu care ai atatea in comun. iti spun eu, ce se aseamana se tine de mana
mergeam astazi cu respectatul 27. tramvaiul era aglomerat. defiland cu privirea printre numeroasele culori si forme, am observat mainile oamenilor. in special ale femeilor din imediata vecinatate.
unele uscate, subtiri si muncite, altele carnoase, murdare, un deget sufocat de o verigheta veche, din argint, maini pistruiate, sau cu porii dilatati, pline de par sau pur si simplu frumoase.
apoi mi-am amintit de chestia asta pe care o am: cand cunosc pe cineva ma uit la mainile ei/lui.
asa imi dau seama ce fel de personalitate are persoana respectiva. poate avea degete lungi si unghii la fel de dezvoltate tradand o oarecare difunctie a organismului. imi plac mult degetele care seamana intre ele, ca o familie. pentru ca da, anumite degete par a fi din alte film (o unghie mai scurta, mai groasa, mai naspa).
unii oameni isi rod unghiile. aceasta este o boala - onicomanie. ceea ce inseamna ca mai mult de 64,9% dintre noi suntem realmente bonavi. de ce le roadem? in primul rand pentru ca putem. mai mult decat atat, ne place :) - cand suntem extrem de concentrati la film, telenovela, stirile de la ora 5. cand suntem nervosi, nu ne suna prietena, your sugar daddy nu-ti mai trimite bani. varii motive, demne de luat in calcul.
nu e estetic, but who cares? it helps!
privind varietatea de tipologii prezentate in stimabilul 27 (e batran, cere respect :P) m-am uitat inevitabil la mainile mele. care, no ofense, dar mereu mi-au placut. apoi m-am gandit la schimbarea care se urmeaza sa se produca. cum se vor schimba in mainile unei femei de 30, apoi de 40 si ... poate de 50. nu mai mult!
ma intreb: daca mainile noastre sunt cartile de vizita si daca ele pot spune multe despre varsta noastra.... would you hold hands with a 27 year-old having a 45 - type of hand?
pun pariu ca nu stii cum arata mana mamei tale. sau cum mana ta se aseamana cu a altei persoane pe care nu o cunosti, dar cu care ai atatea in comun. iti spun eu, ce se aseamana se tine de mana
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
