marți, octombrie 02, 2007

saptamana trecuta am avut o discutie exact pe placul meu.
convertatia a durat de la casa poporului pana la universitate, mers pe tocuri ;)

mi-a placut la nebunie ca sa zic asa. ei bine, draga A, imi place cand intalnesc oameni ca mine. si mai ales cand oamenii acestia spun ca le place ca intalnesc oameni ca ei. desi se spune ca daca doi oameni sunt la fel, unul este in plus, in cazul de fatza este foarte ok.

discutii gen ce faci ca sa fii tinut minte si de ce vrei sa faci asta, sau de ce conteaza omul si nu banii sau... stiu si eu, analize profunde pe timpul petrecut pana la o anumit varsta. imi plac. si ma antreneaza.

sunt poate putine dintre motivele pentru care m-as intoarce in bucuresti. conversatii efervescente si plimbari maraton cu sau fara tocuri. conversatii scurte, dar intense, la sfarsitul carora ti-e atat de drag omul ca iti vine sa il imbratisezi. minute petrecute pentru prima data cu cineva fatza de care te dezvalui instant fatza in fatza cu oameni langa care ai fost ani de zile si habar n-au cine si mai ales cum esti.

ma intrebam care este rolul oamenilor care vin in viata noastra?

sunt aceia care revin ciclic: pe care i-ai cunoscut la un anumit moment dat, cu care sa zicem ai petrecut o perioada de timp si au iesit. apoi ei reapar dupa ani de zile, poate, si reluati relatia ca si cand v-ati cunoaste prima data. faceti fix aceleasi lucru. si tot la fel se termina.

apoi sunt oameni fatza de care vei ramane la fel indiferent de varsta la care esti. am, de exemplu, un prieten pe care l-am revazut pur intamplator pe trecerea de pietoni dupa cred 6 ani. dar fatza de care timpul parca a ramas aceleasi. eu parca sunt aceeasi. cand sunt cu el parca nu m-am schimbat deloc. imi place.

apoi sunt oameni care apar doar ca sa inveti ceva de la ei. asta daca te prinzi ce anume tre sa inveti. personaje episodice de a caror importanta iti dai seama in timp. dupa mult timp poate. zici: da domne, pe x-ulila de asta a trebuit sa il cunosc. ei sunt acolo doar ca sa ne arate una alta, ii epuizam (ca informatie) si ei dispar. asta e regula.

urmeaza oamenii care ai vrea sa ramana dar nu isi au rostul: fosti iubiti, prieteni care te-au dezamagit. la care ai tinut si care iti placeau, dar they are not worth it. scopul lor? hmmm e greu de identificat. poate ca ei ne inraiesc. ne calesc. dar, phuiy, ce stiu eu?!

apoi oamenii care ii vei sti toata viata. nu conteaza sexul, sau etnia, nu conteaza ce se intampla intre voi pentru ca de-o parte si de alta exista confortul prieteniei voastre. e ceva nescris. intangibil, dar pe care il simti din momentul in care faceti cunostinta. oameni care iti vor fi alaturi si cand esti naspa si cand gloria ta atinge culmi nebanuite.

si in final, poate, oamenii care te stiu, dar nu te cunosc: iar aici lista este lunga lunga.... o multime de oameni care pretind ca stiu. ca isi pot da cu o parere. doua. carora le spui ce e cu tine si ei pricep exact contrariul.

relatiile interumane sunt fascinante. fiecare dintre noi are o poveste. care se ramifica in functie de categoriile de oameni cu care vine in contact

ah... si o alta intrebare: ce ma face pe mine diferit de tine?

4 comentarii:

Anonim spunea...

"ah... si o alta intrebare: ce ma face pe mine diferit de tine?"

Probabil nik. Poate blogul :D.

Eu nu inteleg ce inseamna "numai supi ejty in toate pic'uryle....offy :*:*:*:malee". Tu nu intelegi ce inseamna "Я хочу сделать влюбленность с вами".

Cat despre oameni, categorisirea ta e cat se poate de obiectiva si de corecta. Sigur, mai exista categoria care "doesn't give a flying f*^k u exist" - si, fireste, acestia tre' sa se simta foarte frustrati.
Si categoria "maimutoi insistenti care deja sunt la al treilea comment".

Anonim spunea...

mi se pare mie sau au crescut fonturile:P?

Anonim spunea...

ce-ar fi sa te intrebi 'care este rolul meu in viata mea?' de cele mai multe ori astepti persoana care sa-ti intre in viata si sa-ti produca revelatia. te concentrezi mai mult asupra celorlalti decat asupra ta. esti spectatorul propriei vieti, iti lasi destinul pe mana altora. la un moment dat, analizezi rolul oricui altcuiva in viata ta, mai putin pe-al tau. exista riscul de a constata ca viata ti-au trait-o altii, ca nu ti-ai urmat drumul tau ci drumul pe care te-au vrut altii, pe care l-ai adoptat cu drag, din lenea sau din frica de a gandi singur.

in aceeasi masura, mai interesanta este intrebarea 'ce ma face pe mine asemanator cu mine, ce ma face pe mine sa fiu eu insumi?' in socoteala asta, o doza decenta de realism iti scoate la iveala daca esti ceva, ce anume, ce vrei sa fii, unde trebuie lucrat, la ce trebuie renuntat, care-i drumul de urmat.

relatia interumana este fascinanta prin forma ei sau prin continutul ei. forma este cel mai usor de pretuit, pentru ca substanta, daca exista, este dificil de identificat si de interpretat corect. insa tocmai ea este de cautat, pentru ca este drumul catre cunoasterea subtila. iar forma nu-i va fi placuta, ci dureroasa, nu vor fi rasete, ci angoase, nu linia dreapta ci sinuoasa.
zalostinthought

Anonim spunea...

Imi sterg calm ochelarii, aburiti de paragraful unu "sunt vagabondul vietii mele...(Dinica, ce vremuri)" si citesc in continuare. Mai sterg odata ochelarii. Tot calm. La paragraful doi, "drumurile noastre toate... (Spataru, snif)".

Nu mai, gata! Mi-a ajuns k la articolu' principal incepusem sa vad pe unde ma situez eu fata de ailalti (cicloid, semafor, om-disketa, ex-boyfriend, ciunga lipita de bocanc sau manelist cu burta). Acu' da-i si tu de cunoasterea subtila, de angoase si sinusuri! :))