luni, octombrie 29, 2007

m-am decis. nu mai vreau.

m-am saturat sa-mi sune telefoanele. nu le mai suport. asa ca le las pe silent. si le pun undeva sa nu le vad cum lumineaza intermitent semn ca IAR suna cineva.

in weekend am fost acasa. si doream sa stau cu ai mei. la o barfa, una alta. numai ca sunau frate ca la gara. asa ca m-am decis. nu mai raspund la telefon. ce bine era inainte cand nu existau telefoane mobile. nu eram stresati, nu saream din pat cand incepea fixu sa vibreze pentru ca, ce sa vezi, fixu' nu vibra!!!!
acum ma gandesca ca iar suna telefonul si iar tre sa raspunde ca deh... suntem legati unii de altii ca pruncul de mama. si logicamente nu e frumos sa nu raspunzi.
ba da. este foarte frumos si foarte sanatos in special. nu suntem obligati sa raspundem tuturor si nu cred ca moare nimeni daca nu ma gaseste in fix acel moment.
am o planta frumoasa pe care o privesc zilnic si imi reaminteste ca eu sunt libera, nu am picioarele prinse, nici mainile strans legate, cu atat mai mult dorintele mele.

discutam cu cineva - contrar aparentelor, drag mie - si spunea ca ii place chestia asta a mea cu "nu am chef". ca cek ma respect. nu e neaparat asa, dar e ft sanatos. nici dracu nu vine sa iti spuna bai, fa timp pt tine. asa ca acest "nu am chef" cu variatiuni pe aceeasi tema gen "nu vreau", "let me be" s.a.m.d. te ajuta in tumultul vietii "24 cu 7".

imi amintesc d eun amic din liceu de care am fost indragostita ceva vreme. el s ecerta cu iubita lui pt ca obisnuia sa se inchida in casa si sa nu rasp la telefon. nimanui. imi placea la nebunie chestia asta. si apoi spunea senin: am avut chef sa stau degeaba cu picioarele pe pereti.

GENIAL!

suntem liberi si exact asa tre sa ne simtim. enjoy!

Un comentariu:

BA EU PE TINE spunea...

Imi amintesc de acest mod de gandire, obisnuiam sa il am si eu pe la 16 ani.
Eram frumos, destept si rebel. Nimic nu ma scotea din ritmul meu care avea o singura regula: numai eu sunt cel care conteaza. Numai nevoile mele ereu importante si numai eu stabileam care erau nevoile mele. Aveam grupuri diferite de prieteni si ieseam cu care din ei aveam chef, dupa starea mea (Aici sa stii ca nu citez din tine, tinere clasic). Erau unii de distractie dupa a caror intalnire ajungeam acasa cu carampe musculare de atata ras, altii de discutii, era un cenaclu de fapt (s-a desfiintat intre timp), de la ale caror intruniri ajungeam spre casa intotdeuna cu idei noi, si noi viziuni despre viata. Ineviatabil exista a treia categorie cu care trebuia sa ma vad (nu era obligatoriu zilnic dar trebuia sa o fac des) - colegi de scoala si familie. Simteam libertatea din plin.
Ai exersat vreodata gandirea de cuplu? Sigur nu. Sa imprumuti si sa ti se imprumute din cheful si nevoile celuilalt? Se vede treaba ca nu inca. Te-ai pus vreodata in postura de parinte? De mama, tata, sau ce vrei tu? Din nou raspunsul e nu. Cand vei face astfel de exercitii ,libertatea o vei intelege altfel. Cu siguranta vei pretui mai mult clipele si anii prin care treci tu acum. Vei realiza cumva ca timpul libertatii de care vorbesti tu, ala cu picioare pe pereti si telefoane inchise se ingusteaza ca o autostrada privita in viteza unei masini, tunata pana in dinti. Scuze, devin concentrat si grav. asa-s eu cateodata. Poate nu tuturor le-a zambit viata cu aceeasi intensite si au trebuit sa-si scurteze perioada de liberatte de care vorbim acum.
Sunt curios cum a sfarsit povestea relatiei prietenului tau din liceu, cum a ajuns prietena lui la capatul rabdarilor si cum s-au despartit pentru ca el sa stea linistit cu piciarele pe pereti , cu usa incuiata si cu telefonul inchis. O fi meritat?
Liberatea de care vorbesti tu , se poate sa existe, dar numai pentru weekend-ul in care pleci acasa, in dupa-amiaza aia prea torida, in luna aia in care esti in sesiune, in saptamana aia in care esti pe stop, altfel nu prea e de om sanatos.
Cand meditezi mai mult pe tema libertatii poti ajunge la o singura concluzie: trebuie sa fii nebun ca sa fii liber. Eu sigur sunt nebun sa stau in fata calculatorului (nici macar in fata ta), sa blochez timpul si sa scriu lucruri pe care pe care poate nu le va citi sau intelege nimei.
Ziceam de nebuini ca sunt singurii care-si permit libertatea (eu sunt rege), pentru ca nu au griji de nici un fel. Le e egal daca merg fara umbrela cand ploua si ii uda pana la piele, fac "sex" neprotejat sau le e indiferent daca scriu mesaje carora nu li se raspunde niciodata.
Spui ca esti liber draga autorule de blog dar esti si tu foc si ai nevoie de oxigen, care-ti ingradeste libertatea desi uneori nu simti asta. Si tu esti unul din oamenii care rad politicos la discursuri chicioase.
Asa ca hai sa fim realisti (eu sunt al naibi de asa) , sa ne bucuram de clipele frumoase de liberate care ne sunt oferite si sa incercam sa le facem cat mai multe pentru ca per ansamblu viata ne ingradeste cat poate ea de mult libertatea, chiar si pe cea de gandire sau de viasare.
Fii liber creatorule de blog, bucura-te , navigheaza, alearga, gateste, inchide-ti telefonul si fugi din tara. Din viata nu vei putea sa fugi oricat te-ai incuia in casa.
I-ti urez o viata verde precum frunzele plantei tale si ... da-ti piciarele jos d p pereti cand citesti ce-ti scriu eu acum.