
cum te poti vindeca de frica? de frica acuta, obsesiva, de acea Frica impunatoare, care te imobilizeaza si se transforma in arma invizibila, distrugatoare?
ma tem de o casa bantuita. in momentul in care intru in casa respectiva simt ca, la fiecare inpiratie, cineva inspira cu mine. apoi imi sufla-n ureche lucruri pe care le-am auzit pe bune, mai demult. doar ca mi le repeta soptit, malefic, constant. inima mi se speria si se ascunde, si coboara repede repede tensiunea. si-mi vine sa vomit si vreau sa fumez tigari tari, sa ma ascund in fumul gros si sa nu ma mai gaseasca.
cand intru, caci trebuie s-o fac, tot ce-mi doresc este sa plec. sa ma eliberez, sa nu mai vad, sa nu aud. e o casa oglinda. o oglinda diforma care-mi evoca episoade pe care, culmea! nu le-am trait eu. prezenta stranie o simt doar eu. nebuna sunt, mi-am zis! si stiu, ca daca spun cuiva secretul, ma va privi cu ochi goi, cu mila, cu dispret.
pe google nu gasesc raspuns. am intrebat batranii, am rasfoit tratate de specialitate. m-am uitat chiar si pe National Geographic sa ghicesc raspunsul. am rasfoit si o revista de femei in speranta ca, macar una dintr-o mie, a mai trait asa ceva.
nu-i chip sa pot afla, nu-i nimeni care sa aiba, un antidot, ceva, la problema mea?
ma intreb, cati dintre noi suntem bantuiti si ce anume ne urmareste constiinta? cati dintre noi, macar o data, ne temem de trecut? cati dintre noi intram in case bantuite, in suflete locuite, in capete pline de amintiri cu frica-n san si dintii inclestati? cati nu avem secrete ingropate intr-o Cutie a Pandorei personala care, o data deschisa, distruge momente viitoare? iar tu, plecat cu treaba, n-ai nici macar habar de-a ta isprava....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu