"pause", e timpul pentru depresie

vorbeam cu o prietena si-mi spunea ca "au fost atatea etape in viata mea, atatea experiente si atatea locuri in care am trait. si cand, in sfarsit, am gasit un loc al meu, am pierdut tot"

dezamagirea nu iarta pe nimeni. de o forma sau alta, ajungem sa simtim asta. iar depresia, impulsiva si tenace, ne pandeste la colt de gand. constant.
ne lasam prada depresiilor, usoare de multe ori, pentru ca sunt un resort sigur (daca pot fi constientizate si controlate), o sursa - culmea! - de hrana spirituala.

depresia pune "pause" lucrurilor care se tot aduna, esecurilor care navalesc asupra noastra, fricilor de tot felul, angoaselor, anxietatilor si incapacitatii de a le face fata. le ia de motz si le ordoneaza pe sentimente.

in atatea motive contra depresiei, am deslusit cateva pro si le sustin din proprie experienta:
- ai timp pentru tine
- ai motiv sa nu mai faci lucruri care nu-ti placeau
- ai timp sa te hranesti spiritual (carti, filme, plimbari, orice iti place si iti face bine)
- poti alege sa vorbesti exclusiv cu cine vrei
- rumegi in voie dezamagirea si-ti faci planul lejereanu pentru cum vei creste dupa

Dupa ce ai dat de la tine e timpul sa iei. Si da, in perioada cand trebuie sa iei, se intampla ca oamenii carora le-ai dat sa aiba altceva de facut si sa te simti si mai singur si mai dezamagit.

Dar asta este ideea: singurul lucru de care esti cu adevarat sigur si de posesia caruia esti sigur, esti TU. chiar daca se intampla sa nu vezi asta cand esti trist. chiar daca ti-e greu si nu stii exact ce simti. Rolul oamenilor este sa dezamageasca, al tau este sa-ti gasesti puterea.

Dupa cum spuneam, toti trecem prin asta. toti avem nevoie de terapie, de imbratisari, de empatie, de intelegere. si toti o gasim. tot ce ne trebuie este un buton de "pause" si o mare rezerva de timp.

modern secret societies

societatile secrete: tabu, rezistenta, efect.

Inaite si dupa Ano Domini, pe langa castele si paturile sociale cu care se inveleau, oamenii si-au creat un obicei misterios, dar plin de efect: sa faca parte dintr-o societate secreta.

acestea reprezentau modalitatea ascunsa, dar integrata, de a comite o crima pe ici pe colo, un furt mic, dar consistent; un motiv de reuniune pentru a da o lege pe care lumea s-o respecte, dar fara sa stie; o portitza catre sex nebun, dar exclusiv, cu cine nu vroiai sa se afle etc etc.

pe principiul da-si-ti-se-va-da, pentru a avea acces la informatiile "secrete", dar de multe ori vitale, trebuia sa:

cunosti pe cine trebuie ca sa ai intrare
sa ai intrare
sa depui juramantul solemn (Za oath at membership)
sa-ti vinzi sufletul pe un pret nebanuit
sa te bucuri de beneficiile "spatelui tau" :)

societatile secrete continua si astazi. si apar altele constant. exista insa doua care-mi plac foarte mult: Societatatea Secreta a Nickname-urilor si Online Flirting When Offline Serious

reteaua este numeroasa, informatia infinita, haosul ordonat de taste, spionii spam-uiti ;), iar identitatile ascunse bine bine. membri societatilor secrete moderne sunt oameni ca tine si ca el. ei pot duce vieti normale, pot avea copii si hobby-uri stilizate, pot deduce impozite si pot genera valoare, insa adevarata lor identitate se divide in atatea altele. oamenii simpli devin CINEVA pentru ALTCINEVA care le cunoaste secretul. pentru ca "everybody does it, it's just that not everybody talks about it"

casa bantuita

cum te poti vindeca de frica? de frica acuta, obsesiva, de acea Frica impunatoare, care te imobilizeaza si se transforma in arma invizibila, distrugatoare?

ma tem de o casa bantuita. in momentul in care intru in casa respectiva simt ca, la fiecare inpiratie, cineva inspira cu mine. apoi imi sufla-n ureche lucruri pe care le-am auzit pe bune, mai demult. doar ca mi le repeta soptit, malefic, constant. inima mi se speria si se ascunde, si coboara repede repede tensiunea. si-mi vine sa vomit si vreau sa fumez tigari tari, sa ma ascund in fumul gros si sa nu ma mai gaseasca.

cand intru, caci trebuie s-o fac, tot ce-mi doresc este sa plec. sa ma eliberez, sa nu mai vad, sa nu aud. e o casa oglinda. o oglinda diforma care-mi evoca episoade pe care, culmea! nu le-am trait eu. prezenta stranie o simt doar eu. nebuna sunt, mi-am zis! si stiu, ca daca spun cuiva secretul, ma va privi cu ochi goi, cu mila, cu dispret.

pe google nu gasesc raspuns. am intrebat batranii, am rasfoit tratate de specialitate. m-am uitat chiar si pe National Geographic sa ghicesc raspunsul. am rasfoit si o revista de femei in speranta ca, macar una dintr-o mie, a mai trait asa ceva.

nu-i chip sa pot afla, nu-i nimeni care sa aiba, un antidot, ceva, la problema mea?

ma intreb, cati dintre noi suntem bantuiti si ce anume ne urmareste constiinta? cati dintre noi, macar o data, ne temem de trecut? cati dintre noi intram in case bantuite, in suflete locuite, in capete pline de amintiri cu frica-n san si dintii inclestati? cati nu avem secrete ingropate intr-o Cutie a Pandorei personala care, o data deschisa, distruge momente viitoare? iar tu, plecat cu treaba, n-ai nici macar habar de-a ta isprava....

cerere catre legea firii

arta care plangi la colturi
si tu viata ce inspiri
hai afara, hai la soare
sa-nflorim!

voi masini prinse in trafic
si tu pasare maiastra
Sus in aer, sus in cosmos
Sa zburam!

voi contracte azi semnate
si tu ceas uitat in cui
hai la mare, hai in apa
Sa plutim!

moarte ce alergi in noapte
si tu litera de lege
hai dormiti, hai leneviti
macar azi sa fie haos!

Psiho! All about Psiho

E-psiho.ro lanseaza versiunea beta a singurei baze de date de psihologi, psihiatri, psihoterapeuti, traineri si coacheri

Bucuresti, 08.04.2009: E-psiho.ro lanseaza astazi versiunea beta a singurei baze de date care promoveaza gratuit psihologii, psihiatrii, psihoterapeutii, trainerii si coacheri – www.e-psiho.ro

E-psiho.ro isi doreste sa reuneasca specialistii din sfera psihologiei, psihiatriei si a dezvoltarii personale, oferindu-le promovare gratuita. Utilizatorii site-ului vor putea cauta specialistul de care au nevoie in functie de criteriile personale: nume, cabinet, specializare, adresa, orar, tarifele practicate, date de contact.

“Proiectul a fost initiat din dorinta de a sustine domeniul psihologiei si cel al dezvoltarii personale. E-Psiho.ro este singurul site din Romania in care profesionistii au la dispozitie o pagina de prezentare, promovarea fiind gratuita“, a explicat Maria Calinescu, Fondator E-Psiho.ro

Alaturi de singura baza de date targetata pe psihologi, psihoterapeuti, psihiatri, traineri si coach-eri se mai gasesc: articole si cercetari din domeniul psihologiei, o baza de date a scolillor din Romania si din strainatate, formari si cursuri din domeniu, evenimentele nationale si internationale (conferinte, seminarii, work-shop-uri), joburi din domeniu, video-interviuri periodice cu personalitati din domeniu, teste psihologice si provocari zilnice.

„E-psiho.ro isi propune sa lupte impotriva imaginii stereotipale a specialistului din domeniul psihologiei, privit deseori ca fiind cel ce trateaza exclusiv bolile psihice, pacientul ajungand in cabinetul acestuia ca ultim remediu”, a mai adaugat Maria Calinescu.

E-psiho isi da seama de evolutia societatii, si ca oamenii au nevoie sa se dezvolte personal si spiritual pentru a se putea adapta cerintelor vietii active. Psihologul, trainerul, coach-ul, devine persoana care le sta alaturi in drumul spre realizarea personala, implinire, regasire a valorilor si a echilibrului spiritual.

Mai multe detalii despre baza de date si concursul E-psiho.ro poti afla accesand www.e-psiho.ro

Aldous Huxley

"Există un singur colţ din Univers pe care ştii sigur că îl poţi face mai bun - şi acela eşti tu însuţi”.

bipolar

nemiscati. in bataia ploilor si a vanturilo aprige. fulgii de zapada ne lovesc, dar nu simtim. insa indiferenta lor, nepasarea crunta cu care vad prin noi, asta ne loveste pana in impamantare.

sa ma prezint: S19p04, amplasata la peste 2000 m altitudine. nu mi-e nici cald, nici frig, nici somn, nici foame. Ma joc zi si noapte cu prietenii mei - redresorul, transformatorul, bobinele de amortizare si filtrele de armonici. misiunea mea: sa ma asigur ca ei, oamenii de ici, de colo, primesc energie electrica. credeti ca-i simplu, nu? ei bine, este. dar pentru firea mea visatoare, curioasa, jucausa, calatoare in timp si spatiu, sa fii prins si programat inca de la nastere e cumplit.

in timp am observat ca pot calatori o data cu "marfa". asa trag cu ochiul si analizez viata cea de toate zilele. cate n-am vazut?! cate n-am auzit?! de multe ori ma uit la ei cum trec in drumetii si rad si vorbesc si se imbratiseaza. zilnic ii urmaresc pe sosea cum aluneca spre sud, spre nord, incruntati, zgomotosi, grabiti sau travestiti. ei sunt liberi sa calatoreasca, ei se pot misca in voie, au gura sa rada si palme sa mangaie.

prietenul meu cel mai bun e muntele. intelept si rabdator, se macina cu fiecare anotimp si-si framanta solurile neincetat. de la el stiu povesti nenumarate cu haiduci si taietori de lemne. impreuna discutam filozofie, impreuna stam, impreuna simtim timpul ca trece. oamenii imi gadila curiozitatea si vreau sa stiu mereu ce se intampla in furnicarul lor. insa oamenii vin si pleaca. el, muntele batran si ursuz, ma asteapta acasa, ma linisteste si ma sustine.

am calatorit o data cu o linie bipolara pana la mare. el m-a trimis la ea. fermecatoare! nesfarsita, agitata, misterioasa, marea este lucrul de care ma tem si care-mi este interzis. ma fascineaza, ma hipnotizeaza si ma intriga.

marea si muntele sunt constantele mele. pentru o biata statie de comutare, in acest dute-vino al energiilor, cei doi colosi sunt sursa mea de inspiratie, hrana de care are nevoie sufletul meu captiv, visator, curios, jucaus, calator in timp si spatiu.

e viata mea, e moartea mea

in lupta constanta dintre viata si moarte, cine castiga?
viata care nu se lasa, care face sex, care promite stiinta, prieteni, bani, fotosinteza, elan creator, demisii, sarbatori, dar mai ales viata "de dupa, viata eterna"?
sau
moartea rapida care serpuieste invizibila printre noi muscandu-ne in zori de zi sau sub clar de luna?

daca nu mai lucram pt viata, daca nu mai suntem angajatii ei, devenim someri sau trecem automat pe statul de plata al mortii? si, in cazul de fata, pentru ce ONG redirectionam cei 2%?

atata timp cat suntem in viata, cati dintre noi ne gandim la ce vom face dupa? in viata ne stim scopurile: sa terminam liceul, facultatea, sa avem un job, sa facem un master, sa avem bani, bani, bani, masini si celulare :)), sa ne casatorim, sa ne facem propria biblioteca semn ca a trecut ceva prin capul nostru... dar dupa?

care este planul tau in calitate de mort? sa fii misto? sa nu puti foarte tare? sa te descopui armonios si sa ai propria cultura de viermi? sa ai un inger cu care sa te plimbi la bratzet prin Lumea Eterna?

si, data fiind lupta aceasta nesfarsita, cu remize peste remize, nu ar trebui sa ne gandim si la aceste detalii? sau sa ne lasam prada mortii, cu nonsalanta si indiferenta, ca stie ce trebuie sa facem daca tot ne ia?

inevitabil ea castiga. mereu. cumva. desi viata merge mai departe, stirbita, ciuntita, boanta, moartea ii permite sa ne creasca, sa ne foloseasca si atat. apoi... ea e stapana?

dar stai! ramane promisiunea vietii eterne. care cere mantuire, post, abstinenta, piosenie, mila, crez. dar cum gasim intelepciunea sa depasim aceasta neputinta?
o lumanare aprinsa, o rugaciune spusa pe furish sunt tot ce avem nevoie? este viata eterna o investitie sigura?

in lupta dintre viata si moarte, noi de partea cui suntem? vorba cetateanului turmentat: "eu cu cine votez?"

My NY Bond

It’s easy to feel tossed about
by gentle waves or raging winds
It’s easy to feel cut loose,
anchorless, adrift.

It’s tempting to think of life
with no ties, no bonds, no restraints…

but in my heart I long
for rock-solid confidence
for sure and certain knowledge
to remember that your name
is written indelibly on my heart ...

the kiss

Gustav Klimt exploreaza iubirea si reda cu minutiozitate fiecare traire pe care a cules-o in aceasta calatorie nesfarsita. Cuplul sau este cuplul etern, redat in forme si culori specifice art nouveau: femme fatale si barbatul care o poseda, tinerii care se iubesc pentru prima data, mama si tatal uniti prin sarutul etern.

Cand buzele se ating, senzatiile sunt imposibil de descris, de calificat. Iar buzele insetate sunt cele care explodeaza in momentul regasirii. Este dorinta de el si de ea, de gustul celuilalt pe care il sorbi aproape cu durere. Saruta-ma! este gandul tau cand e langa tine. SARUTA-MA! si ieri, si azi, mereu.

"all art has been contemporary"

sufletul, ca o mama de cometa, se legana inconstient. incerca sa numere clipele care treceau pe langa si prin el manate de un pulsar. adica o stea moarta gonea spre el cu o forta nemarginita mii de ace de timp. in mica lui chilie din vid, sufletul se legana. nani, nani! nani, nani! avusese un vis pret de cateva ace. un vis calator in timp, trimis de undeva din necunoscut. harnic si responsabil, visul adusese o scara. fara inceput si fara sfarsit...

cu aceasta imagine in minte, pictorul Matei s-a apucat de lucru. cromatica va fi bine gandita, sunt detalii ce trebuie puse in evidenta. O incursiune recenta in vis l-a facut sa inteleaga faptul ca psihicul este, intr-adevar, abisal si ca fiecare fragment are o semnificatie. oricat de mult alerga, plangea, cobora trepte fara sens, icnea de durere si neputinta, Matei o facea visand. Iar acum era momentul sa interpreteze, calm si cu rabdare, aceste mesaje codificate.

departe de verdele crud al padurilor musonice, departe de copiii subnutriti ai africii, departe de Nil si Valea Regilor, departe de Brooklyn Bridge si batranul Freud, Matei picta un vis in interpretarea geniului sau anticreator. Un antisocial notoriu, tanarului artist ii placea sa adulmece singur aburii diminetii, sa aiba ochii inchisi, sa zambeasca in gand la ideea ca el zace si altii muncesc. Un antisemit, antitalent la aritmetici, Matei folosea visele ca antidot pentru felul sau de-a fi.

Cand era mic se legana sub un cort improvizat si astepta sa il gaseasca cineva. Astepta in zadar. Nu avea parinti si nici rude care sa il cunoasca. De atunci s-a tot interiorizat, a vorbit tot mai putin, a ras din ce in ce mai rar si a ajuns sa se teama de cat de multe poate intelege un om care sta in sinea lui.
Lecturile care mai de care i-au macinat materia cenusie si l-au facut sa se intrebe permanent. In cautare de explicatii, nomad al teoriilor, Matei picteaza o opera care, mai tarziu ii va aduce faima de care atata s-a temut.

let the rain melt the pain

follow the yellow brick road

mirosea a trabuc ieftin. din masea imi curgea sange dulceag pe care il plimbam putin pe la toate celelalte masele si il inghiteam. Imi placea, era sangele meu.
Fumasem mult in seara aia. Fumasem ambele pachete de Kent lung, doua tigari de Marlboro light si apoi gasisem acel trabuc vechi, ieftin, dar buuuun. Al naibii de bun.

Mi-am intors palma si am inceput sa o analizez. trei degete stateau apropiate si al patrulea, cel mic, se inclina timid spre ele. Pielea se uscase de la vantul de primavara. cu plama catre mine imi apropiam degetele si incercam sa imit o meduza din Oceanul Indian. Care absoarbe zooplanctonul si-si hraneste constant masa gelatinoasa. dar palma mea e aspra. si pluteste in aer uscat. si se hraneste cu iluzii vandute de o ghicitoare cu batic inflorat.

mi-am amintit o piesa de teatru pe care am vazut-o la Idelier. Conditia femeii moderne care in cautarea unui Wizard of Oz al ei, a gasit doar un copil al ei. Si-n asteptarea lui descopera ca i-au crescut ochi noi si vede lumea altfel.

oamenii vin si pleaca din viata noastra. Acum zece minute dadeam fumul cu mana sa le vad chipurile vesele. Acum ma oglindesc in ceata densa lasata de trabuc si incerc sa-mi zambesc. :) ce zambet fals! prins cu agrafe de birou.

ce poti face cu o palma aspra, o piesa de teatru, 3 prieteni care au plecat spre casa, un zambet si ceata densa? O harta catre Oz!, mi-am spus. Tot ce trebuie sa fac este sa gasesc locul din care porneste totul, punctul de plecare, propriul meu Yellow Brick Road.

la cinema in Rai sau Iad

musashi brother a zis asa: deja vu -urile inseamna ca in bunul mers al energiilor lumilor paralele ceva s-a scurtcircuitat. si iata cum putem sa tragem cu ochiul "dincolo", sa vedem cum moare si capra Eu-lui nostru vecin.

apropos de pacate, sanse, metafizica, religii, culmea existentei tale, imposibilitatea de a da timpul inapoi si moartea cu care suntem toti datori (reminder from Mircea Badea), iata niste filme pe care tin mortis sa le vad: the story of my other lives cu Mine Eu in rolul principal, Cand Mini You o intalneste pe Mini Me, film cu o coloana sonora extraordinara, A single girl in Bucharest un remake de Je, My Fair Baron ca incursiune in mintea Sinelui si Tentatia Viitorului cu NY Man in rolul ghidului spiritual.

Povestea asta cu Raiul si Iadul este ceva simplu. Inseamna ca ne dam intalnire in aceste doua cinematografe unde urmeaza sa vedem, dupa caz, fie comedii romantice si documentare, fie drame si thrillere. O sa mancam popcorn si nori pe bat si o sa bem apa sfintita la draft sau lava la 2 litri si o sa urmarim o eternitate toate existentele paralele pe care le-am trait.

nevoia de pacat

pacatul: incalcarea legii lui Dumnezeu cu vointa si stiinta. aceasta este definitia data de biserica pornind de la pacatul originar (caruia, la un moment dat, cineva ar trebui sa-i faca un logo si un slogan - e brandul nostru, al omenii, ce naiba!)

aproape toate religiile care coexista pe pamant vorbesc despre pacatul de a pacatui. idee de baza este ca atunci cand pacatuiesti, iti faci rau tie, dar mai ales semenilor tai. atunci cand minti, furi, inseli, omori, batjocoresti faci o baie de mizerie sufleteasca. insa dincolo de asta, este mult mai grav faptul ca provoci suferinta celor care nu au vina pacatului tau.

diferenta intre bine si rau este clara pentru multi care pot vedea. pentru cei care nu au constiinta "daltonista". dar cine e sigur de asta sa ridice mana si ii facem o rezervare in rai.

pentru toti ceilalti este un adevarat montaigne russe in drumul catre mantuire. nu as vrea sa intru in discutii despre a crede versus a fi ateu. fiecare cum simte. ce ma intereseaza este ce anume viermuieste in interiorul nostru si este insetat de pacat. si atunci ma intreb: avem nevoie de pacate?

cu constiinta intr-o mana si cu nevoia de cunoastere in cealalta plecam agale din uterul cald si ascultam muzica. lipa lipa, tzaca paca. iote ce dragut: biodiversitate si un cer deasupra ei. tare asa!

dar foarte curand inveti sa dansezi: si quick step, si vals, si tango, si rumba, si breakdance, si street dance. si inveti din mers sa simti muzica, sa tii ritmul si sa cazi. si iar sa te ridici si iar sa schimbi stilul. pacat inseamna sa schimbi stilul, sa nu stii care ti se potriveste? sa vrei sa cunosti cat mai multe pana afli la care esti cel mai bun?

cred ca nevoia de pacat o mostenim genetic. si poate, daca perioada de gestatie ar fi si la oameni de 18 luni am mosteni mult mai multa informatie. dar, vezi... noi iesim dupa 9 luni si punem intrebari la care mediul asigura raspunsurile. aceasta nevoie de cunoastere, dublata de umbra de machivelism care ne insoteste, ne determina sa pacatuim. fara pacat nu am sti ce inseamna sa nu pacatuiesti. avem nevoie de suferinta data de pacat. altfel de ce in cealalta mana am primi constiinta?

pacatuim din momentul in care inchiriem uterul cald si ne hranim parazit din resursele femeii. avem nevoie de acest prim pacat pentru a invata sa dansam prin viata. pacatul devine astfel scara pe care urcam spre varful piramidei lui Maslow

trickle some rain for the earth

seemingly, he never got the letter

undeva, departe

terasa mediocra, dar plina de fitzosi. pe obrajii nostri se astern raze de soare. vantul imi ridica fusta.
in fata mea stai tu, in sufletul meu stau eu. am atatea sa-ti spun si sa-ti reprosez incat nu mai are rost. nu s-ar schimba nimic intre noi. suntem in moarte clinica si amandoi stim asta. nu ne mai leaga nimic. nici macar promisiunile facute.
iti spun ca as vrea ca de azi sa nu mai fim noi. imi dai doua lacrimi albe sa le port mereu cu mine. peste ani, descopar ca ma iubeai. n-ai spus-o si nici n-ai aratat-o niciodata. tentatia ne-a sedus si prezentul ne-a acaparat.
a fost 1 aprilie, dar n-a fost o pacaleala..

cek mall

VIP Party. Lansare de Mall. Lume la patru ace. muzica buna, suspans, racnete de bucurie, senzatie si muuuulta mancare buna.

PE NAIBA!

sa va explic, am fost nene la lansare VIP Party Militari Shopping. Lansare sub conceptul de "shooping de performanta". Performanta, my ass.

din seria VIP nu recunosteai decat 2 fete: Andi Moisescu (foarte tare omu')care nu am inteles de ce a tinut sa se asocieze cu asa ceva (ar trebui sa-i intreb contul..poate imi explica el) si Gabi Szabo (performanta la atletism si frumos agramata). deci ciu-ciu VIP. eh, de ce sa fiu rautacioasa erau si doua trei pitziponcus pe acolo, unele ne dadeau cadouri si altele vanau manageri cu bani.

bat tobele, suspans major, apare moisescu pe scena. urmeaza o frumoasa prezentare. nu apuca sa zica "buna seara" ca muzica, microfoanele, curentul se duc pe apa sambetei. liniste! organizatorii isi mascheaza jena, penibilitatea momentului. noroc cu andi ca face o ghidusie si salveaza momentul. deci speech-urile incep intr-o mare jena. iar muzica de dupa? o formatie obosita cu o fatuca gurista, din pacate nu foarte priceputa.

mancarea. ooo, duamne. ar fi cam asa: putina, saracacioasa (aveau un fel de sardine in conserva si pui - toata lumea stie ca puiul e cel mai ieftin), in mare erau legume (norocul meu ca nu mananc carne :)) si nici un jmen. oribil pentru o lansare de performanta. ah, sa nu uit de bauturi: bere ursus la draft si suc din sticle la 2l jumate la oferta :)) ntz, ntz. nu se face asa.

hai, sa admitem ca e buget de criza. dar ce te faci cu ospatarii care carau tavile goale de mancare, murdare si urat mirositoare fix pintre multime? ce te faci cu saculetii de ceai lasati direct pe fatza de masa albaaa, proaspat spalata cu Bonux pentru aceste event? ce sa mai spunem de cadouri? pe jumatate furate?

putina presa. n-o baga nimeni in seama. ft urat settingul. mi s-a parut sarac, caznit, incropit si de prost gust. (ca sa nu mai zic de primarul Poteras care a zis ca "acum o inteleg pe nevasta-mea de ce pierde banii si timpul la shopping." asa deci, zici ca sa nu vin la shopping pentru ca pierd banii si timpul. aha. si daca e unul de performanta inseamna ca si pierderea e pe masura. sa nu insist, zici, ca intru in Guiness ;))

all in all, a fost una dintre cele mai neperformante lansari din istoria centrelor comerciale. un rateu de performanta. o trista pacaleala de 1 aprilie.

simplificati! simplificati! BIFAT

uita-te in geanta, femeie si spune-mi ce ai acolo?
hei tu! da, tu de colo, din scaunul confortabil de mare manager. ia zi-mi, cate carti de vizita ai adunat? pe cati dintre posesori ti-i mai amintesti?

uitati-va in lista de mess, pe biroul de acasa sau de la seviciu, in frigider si in raftul cu carti. trage-ti cu ochiul pe bancheta din spate..cate chestii zac in asteptare? Cate site-uri aveti la bookmarks pe care v-ati promis sa le cititi mai incolo? cati prieteni suna si nu aveti timp sa va vedeti? cate reclame asteapta sa faceti parte din targetu lor? cate produse nou aparute se gudura la vederea mainilor voastre flamande numai sa le incercati? cate restaurante va falfaie meniuri sub nas? cate spectacole va soptesc la ureche: "pune ochii pe mine, chiparosule"? cate afise puse unele peste altele in statii! stau ingramadite in lasagna urbane, iar noi am uitat de ele sau le vedem si ne promitem ca le vom VEDEA.
ce ziceti de folderul de downloads? cate filme asteapta? cate melodii si albume downloadate se scalda-n giga sperand ca maine sigur vei avea timp si pentru ele.

ok. tu femeie si tu omule din ziua de azi. ati prin ideea, nu?

toate firmele, brandurie, institutiile, editurile, bloggerii, reporterii TV si tatii lor vor ceva de la noi. daca ne-am pune ambitia si, intr-o zi, am bifa toate aceste indemnuri/taskuri/cerinte nu am avea timp sa le facem pe toate in 24 de ore.

mai mult decat atat, daca am citi toate mesajele/informatiile la care suntem supusi zilnic asta am face toata ziua. dar oare cate ne-am aminti? imi spunea cineva ca se estimeaza ca informatia ce apare in ziarul New York Times vreme de o saptamana, este echivalentul informatiei la care un om avea acces in secolul 18 intr-o viata intreaga. toata lumea scoate ceva nou. NU! defapt TOATA LUMEA TREBUIE SA FACA CEVA NOU. ceva iesit din comun, altfel, nemaivazut.

toti cei care arunca informatii in noi ne-au facut imuni. citim si citim si auzim si auzim, dar defapt ZERO. pe dinauntru e fie gol, fie un mare haos. nu mai este ordine, nu se mai stie care cum unde si de ce? motivul este simplu: nu ai timp sa ASIMILEZI, sa filtrezi, sa digeri, sa te atasezi de nimic din tot ce primesti. azi e in tendinte telefonul cutare! repede, ia-l pana nu te considera lumea un trist pentru ca ai un tel simplu si eficient. pffffoaaaa, acum chiar esti un luser: ai asteptat prea mult si nah ca a aparut un nou model. asta este clar mai misto. repede, ia-l p'asta. e ultima ta sansa, cretinule.

mai ai timp de rezultate? sau, mai are cineva timp sa observe ce ai facut? mai sunt o suta de miliarde de trilioane de catralioane exact ca tine. "pe tine te elogiez in timp ce te reduc la un nimic", zice ea, Modernitatea.

ce valori? da-le naibilor de valori. fiecare cu ce are de la ma'sa. nu ne trebuie valori. ni le facem singuri. ce are daca facem sex din clasa a 6-a? ce are daca inca de la 20 de ani am casa, masina, conturi si-un divort la activ? ce are daca mint ca sa obtin conturi? ce are daca modific si eu putin adevarul? nimic, ce sa aiba? cat merge, tine!

azi, toata lumea scrie. orice tampenie. nu mai stii care scrie bine si care nu. literatura moderna supravietuieste Dumnezeu stie cum, dar... putini au timpul sa o si parcurga.

citeam un articol al cataliei burciu despre nevoia de simplificare in moda. ft bun articolul. dar nu doar in moda e nevoie de asta. tre sa simplificam peste tot. e prea multa informatie, prea multa superficialitate, sunt prea multe proiecte, prea multi priceputi la prea multe! e o presiune in a face, a sti, a merge, a cunoaste, a vinde, a cumpara, a fi primul, a fi cel mai bun incat devenim gogosi umplute cu haos.

e criza, da! e criza noastra de timp si consistenta.