ei bine, tristetea pe care o simt acum nu are termen de comparatie. poate pentru ca, in cazul de fata, conteaza foarte mult sursa.
si cand sursa este centrul universului tau, cosmosul, oricat de nemarginit/atotputernic ar fi, se distruge. il macina incet... se oglindeste in alte entitati si isi da seama cat de mic, de nimic si de fragil este.
nu pot nici macar sa scriu. imi amintesc ca in alte situatii, tristetea ma inspira. acum nu pot decat sa dispar... dinspre centru spre infinit. caci fara centrul universului meu pur si simplu cosmos nu exista.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu