cum te simti cand afli ca nu e chiar asa?

tradare!

m-a intrebat cineva ce ma face fericita. i-am raspuns. raspunsul meu implica oamenii pe care ii stiu si senzatiile pe care ei le construiesc in sufletul meu.
insa cand unii se dezgolesc si vezi lucruri pe care ei ti le-au ascuns, ti le-au masluit cum si cand le-a convenit mai bine.... cand ei devin reali si nu continua in imaginarul tau.
chiar ma gandeam azi cand ma inghesuia cu interes o batrana in 104: daca n-ar exista imaginar n-ar exista nou, nu am mai defini creativitatea. in viziunea mea, creativitatea inseamna doar ceva deja existent pe care tu inca nu il cunosti. in fine... asta e alt subiect.

revenind, oamenii pe care ii cunoastem noi sunt mai mult decat ii cunoastem noi. le putem spune ce vrem si cat vrem. asta la nivel de informatie, dar cand intervin sentimentele? ce si cat se schimba?

cand iubesti pe cineva si il descoperi cu cea mai buna prietena in pat, sau cand omul caruia i te dezvalui se ascunde de tine, ce simti? cand relatia voastra este doar superficiala.. si doar profunda in aparenta, ce simti?

tradare!

din care curge un amalgam de sentimente care se desfasoara pe acorduri de muzica, care curge asemeni unui fir de vin, rosu, dintr-o sticla sparta. si te golesti. te umpli de nimic. si totul a fost in zadar. nopti in care o luai in brate si credeai ca simte ce simti tu, ore de discutii interminabile in zapada proaspata, valuri urmarite de pe stabilopozi... totul pare minciuna in astfel de momente. sentimente care se opresc in gat sub forma unui "nod" de care insuti te rusinezi pentru ca le ai.
daca vrei sa manipulezi pe cineva fa-l sa simta. asta va fi cea mai mare slabiciune a lui.

nu-mi plac promisiunile pentru ca oamenii nu le pot indeplini. nu-mi plac marile asteptari pentru ca dezamagirile sunt pe masura. nu-mi place sa simt pentru ca asta te face vulnerabil. nu iubesc, traiesc in gol, in sec, in neant, in aparent, in asteptarea a nimic. e totul negru si murdar.

dar sunt fericita! am noul, am imaginarul, am posibilitatile, am altceva. daca nu e una, va fi mereu altul, daca prezentul nu te multumeste ai amintirea, daca dispari, am sa gasesc inlocuitor, daca nu traiesc, ramane moartea.

multumesc :)

Ea e din familie buna, el din modesti muncitori
Ea, sclipitor de frumoasa, el sters si nebarbierit
Ea rebela si obraznica, el intelept si cuminte
Ea vulcanica , el calm
Ea New York, el Indonezia
Ea fitoasa, el relaxat
Ea saptamanal, el zilnic
Ea sex, el dragoste
Ea Badea, el Gheorghe
Ea Rush Hour, el The notebook
Ea agresiva, el tandru
Ea mare, el munte
Ea clubing, el intim
Ea mess, el mana in mana
Ea xx, el xy
Ea shik, el practic
AMANDOI PLOAIA
Mao Zedung zicea ca pentru a construi trebuie sa darami.Eu zic ca pentru cladirea cuplului din otel trebuie sa ciobesti doua caractere de fier. Le topesti, ele se amesteca, si rezultatul e un aliaj perfect si indestructibil

he blogs me, he blogs me not

ma intreaba lumea de ce am blog. raspunsul este de multe ori ft prost argumentat. "ca asa vreau eu" banuiesc ca nu se pune, nu? zic nu.

asa ca am stat si m-am gandit. mi-a luat ceva, dar am aflat raspunsul cand mi-am amintit un episod.
eram pe o banca in parc si batea vantul. aveam in minte versurile unei melodii foarte in voga pe atunci, nu ii zic slagar ca nah, mi-e draga. "cand ma uit la stele, vorbesc cu ele..." evident ea canta mult mai bine decat imi iese mie aici pe blog.
ne intorceam de la un majorat. era vremea lor. stiti ca sunt etape in viata unui om.... cu majorate... cu nunti.... cu inmormantari (ma rog, unora nu le iese neaparat in ordinea asta ;))
ei, si cum stateam noi pe banca acolo, mi-a zis la un moment dat tinandu-ma in brate: "ma faci fericit!"

acelasi lucru e si cu blogul.... daca cineva a inteles ceva din ce scriu eu aici, macar o singura persoana, atunci nu e in zadar. eu de atunci n-am mai facut pe nimeni fericit.
dar carteodata cu o floare poti face mai mult decat primavara. iar cu un blog.... ei, cine stie... poate un om ma va tine minte!

nu va suparati, sperante mai aveti? aduceti maine?

cineva l-a rugat sa le faca pestilor curat asa ca s-a apucat tacticos de treaba: cu o carpa-n mana scotea pestii pe rand, ii stergea de praf si ii punea la loc in bolul de apa. dupa ce treaba a fost gata a plecat la intalnirea cu boss-ul gastii.. acesta punea la cale "planul care nu da gres!" ;)

a trecut cineva azi pe la birou. ne-a aratat fotografii cu nepotii sai si, cand colega mea i-a zis "Ii purtati mereu cu dumneavoastra" el a raspuns: "la varsta mea totul capata alte semnificatii. cand pui piatra peste tine, copii sunt cei care merg mai departe".

peste o saptamana va fi decembrie. ultima luna din 2007. imi amintesc cand aveam 8 ani si imi spusese cineva ca in 2000 va fi sfarsitul lumii. calculasem eu atunci ca pana la aceasta data voi fi avand deja buletin, si daca Doamne Doamne mai intarzia un pic cu Apocalipsa aveam chiar sa fiu boboc de liceu. ceea ce insemna ca as fi bifat relativ multe ca Om. credeam.
in viziunea mea, as fi apucat sa traiesc ceva..totusi.

legatura intre cele trei pasaje e simpla: nu intotdeauna ne pricepem sa facem lucruri, le rezolvam si noi asa cum stim. important este sa ne dam seama de unicitatea lucrurilor care ni se intampla.

daca eu nu as mai exista, lumea ar continua sa ia metroul spre serviciu, sa mearga la film, in cluburi. proiectele ar decurge lejer si, in scurt timp amintirea mea ar fi prezenta doar pentru putini. si daca eu n-as avea macar copii, care sa mearga mai departe... eu as fi doar poze... un jurnal de liceu... un blog.. o carte de vizita ratacita.

mi-am facut si buletin si am si votat. am senzatia ca am plantat si un copac la un moment dat....
sunt o multime de alte chestii pe care inca nu le-am facut. si nu stiu daca am sa am dreptul de a le face vreodata.
cel mai aiurea este cand tu, cine si cum vei fi, depinzi de altii. de deciziile lor, priceperea si inteligenta. pentru ca pentru ei esti inca unul, in timp ce pentru tine esti tu, care vrea sa traiasca, sa iubeasca, sa mearga mai departe... peste generatii...

ce vrei sa spui de fapt?

marti. orele 14:56. intra pe usa grabit, verifica inca o data programarea si asteapta rasfosind numarul de luna trecuta de la Esquire.
"aceeasi culoare ca si data trecuta?" il intreaba manichiurista. De aici totul este cunoscut. Barfe, chestii, socoteli. cand totul era cat se poate de relaxant, iar gossipul in toi, suna telefonul. Agitat, isi aminteste ca avea o sedinta la birou cu viitorii parteneri de proiect. cu toate acestea raspunde si, luand un aer ingrijorat, cat se poate de "profi", spune: "Da, domnule K, din pacate sunt intr-o alta intalnire si se va mai prelungi. Intelegeti ca...."

Sa ne oprim asupra sintagmei "sunt intr-o intalnire". Este geniala, serioasa, profi, te invaluie in mister, iti da o aura de persoana ocupata, as numi-o ZaSentence.
Dar ce vrem sa spunem de fapt? ...plecand de la exemplul de mai sus am putea continua: "arat ca dracu si n-am chef sa ne vedem", "ma doare burta, sunt pe buda", "sunt cu altul/alta". u got it ;)
oricum in momentul in care persoana care te-a sunat aude acest "sunt intr-o intalnire", cam intelege cat esti tu de busy si de important si ca nu e cazul sa te mai streseze acum, revii tu cu un telefon. Tu poti face orice, poti fi oriunde, insa utilizand misterioasul "sunt intr-o intalnire" te-ai si anume scos. :)

stiu ca de acum va veti gandi de doua ori cand veti primi acest raspuns din partea persoanei cu care incercati sa stabiliti un raport de comunicare. si stiu ca veti folosi expresia pentru ca... la urma urmei poate chiar esti intr-o intalnire!

totul .... by designer

in ziua de azi.... vineri 16 noiembrie 2007, it's all about designers!
de la deodorante (Rexona) pana la cluburi (Bamboo) totul este designat, sofisticat, coolit, superbit, trenduit, facut sa para cum nu s-a mai vazut pret de secole, milenii, generatii intregi!

fara, risti sa nu fii luat in seama. daca esti labeled from top to underwear, destinul scris in palmele tale fara linii va fi cu totul special. devin ironica, stiu. insa am observat aceasta tendinta si nu ma pot abtine sa nu o analizez pret de un post pe blog.

incepand cu Concept Stores create de designer desavarsiti "pentru a te intoduce intr-o atmosfera speciala", mergand in baruri unde tematica aleasa de designer a fost una "florala, avand ca centru inspirational intreaga opera a lui Tonitza", traversand strazile si accesand "The Place" - unde designerii isi etaleaza the latest fashion proposals, putem rasfoi pentru cateva minute paginile revistelor unde sunt prezentate gadgeturi by designer, interioare de masini by Chris C., batiste de suflat nasul by designer, chiloti by Catalin Botezatul, obiecte de mobilier exclusiviste by designers renumiti sau nu si finalizand cu evenimente concepute de designeri.

ei au devenit pentru societatea in care ne formam un fel de ingrediente fara de care avem senzatia - falsa if u ask me, ca nu ne-am putea diferentia. ei reprezinta "that touch of glamour", inspiratia pentru zilele anoste precum aceasta vineri de toamna tarzie. designerii sunt cautati, promovati, platiti cu fee-uri la fel de sclipitoare, sunt cool cu cat sunt mai anonimi, creativi pana la lacrimi and u name it.

as propune o coada de sapa by designer accesorizata cu un praz crescut pe plantatii stilizate astfel incat munca la camp sa nu mai fie asa anosta. Ionel si Maria au deja o relatie mult prea invechita care necesita un update, au nevoie de provocari, stiu eu... un "tras de shale" la un spa in mijlocul satului made by Gherghina.

fiecare dintre noi ar trebui sa avem un designer personal... let's say vecina de la 4, brand alaturi de care sa adaugam un traditional "since 1984". nu putem umbla asa necizelati, unfashioned, nebranduiti, copiind un amarat de Chopard sau, sa nu devin deja ridicola, Jean Paul Gaultier.

M from ...perhaps

m-am tot gandit lately: cat de mult conteaza o a doua sansa?

nu conteaza domeniu, pretextul sau contextul. conteaza ce se intampla...



if you get/give a second chance:



in cazul acesta primesti raspunsul la intrebarea "what if..?" si poti dormi linistit noaptea fara sa te trezesti in balti de transpiratie cu cosmaruri roindu-ti pricepatoarea. afli ce s-ar fi intamplat daca, cum ar fi decurs povestea, una alta. de exemplu, daca nu ne-am fi dat a second chance (over and over again - well this is a special story), eu si my betterhalf nu am fi fost asa close. ceea ce, if u ask me, e mai mult decat mi-as putea dori.

giving a second chance to a friend, a job, a conversation, o pereche de pantofi, a family member... reprezinta o cale sigura sa descoperi suprize placute/neplacute. nu conteaza, ideea este sa descoperi. sa stii. ceea ce este mai important decat sa fii un super ignorant/habarnist :)



seria de intamplari care m-a facut sa-mi pun aceasta intrebare a culminat cu o experienta recenta. am cunoscut acum doi ani un personaj pe care l-am tratat cu indiferenta, dar care a revenit in tara si ne-am revazut. ce sa zic, am descoperit o personalitate interesanta. nu va imaginati ceva supercalifragilistic, insa numai bun de explorat. ca intelect ;)

one the other hand,

if u don't get/give another chance....

well, in cazul acesta ....din capul locului nu primesti nici un raspuns. adik nu exista o continuare a relatiei dintre voi. nu te mai intereseaza ce ar fi putut fi, ce simte celalalt, ce simti tu si mai ales cum o sa fie vremea.
mai mult de cat atat, giving no ZaSecondChance spui pas unei serii de dureri de cap, complicatii, situatii fara de final (acesta in sine reprezentand finalul) si momente de "trista durere " cum ar zice un copil destept ;;). nu mai exista "voi", nu mai exista secrete impartasite, glume in comun, planuri si diferite sentimente. smecheria este ca nu vei sti niciodata daca a fost mai bine sau a fost mai rau.

concluzia mea este ... ca acel perhaps din titlu se transforma in certitudine. sunt sigura ca este mai bine sa dai o a doua sansa. problema ramane cui? de ce? de ce lui si nu ei? acum sau ieri? sa te implici tu sau celalalt? etc etc etc

de la 21 la 80 nu e mare diferenta ;))

nu-mi plac batranii. am o problema. blame me, dar e o treaba acolo care ma face sa am o reactie adversa. nu neaparat in directia lor - ca oameni, ci ideea in sine ma deranjeaza. nu-mi place cand ii vad singuri pe la gurile de metrou (instant mi-i imaginez in tineretile aglomerate cand aveau ce face, aveau un scop, contau) sau in tramvaie mancand nimik altceva decat paine. molfaind bucata cu bucata hrana, in gingiile unde o data sedeau, nu neaparat drepti, dintii.

cu toate acestea, exista evident exceptii. sa va povestesc:

am fost zilele trecute la o discutie medicala pe teme personale. cineva mi-a recomandat acest profesor universitar care nu mai profeseaza de ceva vreme, insa putea fara doar si poate sa ma lamureasca in varii privinte. initial am discutat telefonic si aveam senzatia ca omul este mai mult beat decat in viata.
dar m-am inselat. iata-ma pe strada uruaguai sunand la usa, la parter. cainii au inceput sa latre - semn ca batraneste venise insotita de glorioasa singuratate si, nah! omul trebuia sa o combata cumva. am asteptat relaxata analizand vizorul pana cand mi-a fost deschisa usa.
m-a condus in camera. impropriu spus dormitor. era ceva cu camera aceasta veche, mobilier "vintage" s-ar numi acum, peretii cojiti, fotografii alb-negru inramate si puse la intamplare pe pereti. 8 la numar. un pic-up nefolosit, macat colorat pe pat si miros de batranete. cel mai mult mi-au placut picioarele patului de mijloc si ale fotoliului (deh, erau set :)) acestea reprezentau brutal labele unui leu as zice.

bun. enough cu descrierea. am inceput sa discutam:
"cati ani ai domnisoara!"
21
"eh, eu am 80."
ah, deci suntemi apropiati de varsta, zic si zambesc tamp.

Ne-am imprietenit. mi-a explicat care este treaba cu sistemul endocrinologic, am vorbit despre bucurestiul de alta data si multe multe alte subiecte.
Aveam senzatia ca razboiul, anii trecuti si pielea ridata care-l imbraca nu puteau reprezenta un obstacol. Puteam comunica foarte ok desi 59 de ani el traise inaintea mea. totul mergea foarte bine cu nostalgia lui cartarescu pe care o rasfoiesc lately. vechiul si contemporanul gasisera punct de intalnire: boala.

sunt oameni pentru care varsta este punct de referinta. pentru altii insa nu conteaza. personalitatea lor te face sa depasesti anumite bariere.
ma bucur cand pe lista mea de prieteni pot adauga "dr Florian, 80 de ani".

stateau cuminti. aparent. in camera era dezordine si mirosea a lalele si a fum de tigara. langa pat, aproape de mana ei era o sticla de suc. pe masa o eticheta rupta, un pix ramas fara pasta, o hartie pe care lenevea notat un numar de telefon, un cotor de para care incepuse sa prinda o crusta verzuie semn ca cineva trebuia sa o arunce, o tastatura si un mouse.

era un film pe care el tinut sa il vada cu ea. avea el un motiv. si pentru aceasta inima ii batea nerabdatoare. emotiile il copleseau atat de tare incat simtea cum siruri de sudoare il gadilau. noroc ca tricoul era negru si ea nu avea cum sa isi dea seama. eh na! pe dracu... ea stia, dar facea pe nestiutoarea.

a apropiat singurul fotoliu din camera si l-a asezat astfel incat ea sa stea cat mai comod. si a inceput. de aici totul a fost imposibil de prevazut. caci planurile pe care el le-a gandit in fiecare seara ascultand o muzica pe care ea i-o recomanda si cu care a sfarsit prin a se obisnui, nu au avut nimik in comun cu ce a urmat.

pentru ea, filmul a insemnat mai mult. caci habar nu avea ca la sfarsit se va intoarce catre el si il va saruta nu cu dragoste, nu su iubire, nici macar cu dorinta, ci din tentatie.
a declansat un puzzle de sentimente pe care nici unul nu s-a priceput sa il puna cap coada... sa ii dea o forma, sa faca o imagine clara pentru toata lumea, dar mai ales pentru ei.

mi-a scris mult dupa incidentul asta. imi mai scrie si acum. si de fiecare data incheie cu

'cause if your love is all i have in this life that wotuld be enough untill the end of time

ne intelegem, pacat ca nu putem fi impreuna

unele dintre cele mai simpatice - si triste totodata - momente sunt, if u ask me, acele momente pe care le voi povesti mai in detaliu si pe care sunt sigura ca le-am trait cu tontii. sa va explic!

rememorati o relatie care nu a mers. din varii motive: el nu sta suficient de mult timp cu tine, ea are stari si stari - cu care nu esti in ton - el nu te ajuta sa "cresti", ea te inseala, e prea rece sau pur si simplu cand vorbeste i se aduna saliva in jurul gurii.

so relatia nu merge. n-a mers. in mod logic si normal incheiati socotelile, trageti obloanele ambasadelor, iesiti din lista de mess, schimbati Yala si alte masuri delicate, dar de urgenta.
cu toate acestea parca n-ati vrea sa se si anume termine chiar asa. fix in pom. ca aia salbaticii. totusi, daca stam bine sa cantarim aia parca nu e asa nasoala - o calitate doua o avea si ea. sa nu o lepadam zic. :))
asa ca mai azi, mai ieri decidem ca am vrea sa mentinem o relatie gen "amicitio-ocazionalo-n-am-ce-face-azi". si uite asa se incheaga ceva ce sub pretext de "relatie" nu prea reuseati sa ii dati context. treaba cu "iubito" si "dragule" si "pisoias aschilambic ce esti" si "creieras de vrabiutza ce ai" nu prea va iesea. dar acum e super ok. yes ma man, u can have it.

but, there comes a moment (in everybody's life) when, ce sa vezi, aveti a deep conversation. si el a stiut exact cand sa te pupe pe obraz si sa faca mutrita aceea dragalasa, iar ea, ea a fost cu adevarat feminina si ochii ei (so lame, so true) aveau in final ceva de spus. ideea e ca va intelegeti. e relaxat. minunat.

si pentru o fractiune de secunda - atat de fractiune ca parca nu mai e secunda, iti spui: "iote ce bine ne sta! imi place de noi asa."

exact!la asta ma refer.
acesta este momentul acela simpatic in care sunteti perfecti. si va este asa de drag unul de altul si nici unul nu tre' sa mai traga de conversatie pentru ca decurge de la sine. dar STOP
pentru ca imediat dupa iti dai seama ca nu are cum, ca sunt prea multe cele care nu va pot uni. si din nou revine sentimentul inutilitatii. a intalnirii voastre. a tot.
stiti amandoi ca nu se poate. ca nu va merge. ca e minciuna.

si e trist. stiu.

if tomorrow never comes....

isi incetinea ritmul pasilor pe asfaltul desenat cu grija de primaria capitalei - cek pista de biciclisti. asculta muzica si se gandea in 48563 de directii de-odata. "trebuie sa vorbesc cu mami...da, cred ca ies diseara la film... o fi vazut mesajul?.....interesanta combinatia tipei asteia....ma streseaza parul, imi intra in ochi... oare l-a citit si nu vrea sa imi raspunda? doamne iar am intarziat! ah, nu... sigur l-a citi si evident ca nu o sa se sinchiseasca sa spuna macar "nu multumesc!". la urma urmei de ce ar face asta? nici macar nu mai este de bon-ton sa raspunzi la mesaje. ti se duce din coolime. orice om pare mai interesant si intra in raza VVIP cu 47552229 mailuri in inbox si 5 in sent.
e rezonabil zic. plus de asta, nu e timp! cate sa faci?! doar n-o sa stai sa raspunzi tuturor idiotilor care se trezesc sa trimita invitatii. eh, ce-ar mai fi!
... sau poate o sa-mi raspunda si o sa-mi spuna ca nu este indicat. ca ar fi culmea. ca, ce dracu? m-am tampit?. la urma urmei nu ii ia decat 1 minut sa tasteze un NU si sa dea sent. e mai sigur asa. sa raspunzi fiecaruia, scurt si formal decat sa te reintalnesti si sa ti se arate obrazul ca nu ai dat macar un reply cat de scurt."

ok, intreaga poveste incepe sa ma sacaie. si i-am zis: fata draga, ai probleme.
cum se poate sa mergi pe strada si in loc sa pui ordine in ganduri importante - cum ar fi modalitatea de a ajuta Societatea Ornitologica Romana sa salveze Delta Dunarii sau, stiu si eu, deficienta de atentie a iubitului - ce faci? ce faci te intreb? asculti muzica la mp3 player si analizezi o chestie total neindicata. si ce daca ti se pare ca nu e chiar asa? si ce daca stai si te holbezi la oameni pe strada, si ce daca te roade una alta? e neinteresant iti zic. neinteresant.

"....as putea chiar sa ii mai trimit un mesaj. poate nu l-a citit. da, clar asta este. poate are casuta plina si omul nici macar nu stie de existenta mesajului. intotdeauna este mai bine sa te asiguri de doua ori ca totul este ok, ca a ajuns la destinatie. e complet ridicol sa crezi ca tehnologia este mai competenta decat un porumbel mesager....
.....si daca ii mai trimit unul si el stie deja despre ce este vorba? o sa creada ca sunt nerabdatoare. si nu. clar nu sunt. adika a fost un mesaj trimis asa... intr-o doara. nu reprezinta o prioritate in viata mea. am chestii importante la care sa ma gandesc. intalniri. proiecte. prieteni. nu as vrea sa creada ca sunt insistenta. poate are programul incarcat si ii este aiurea sa spuna :'bai, serios, chiar am agenda plina" poate isi imagineaza ca o sa cred ca este un infatuat. poate asteapta sa rezolve lucrurile sa imi poata raspunde la mesaj...da, cu siguranta l-a primit si... nu are rost sa ma stresez... nu a trecut prea mult timp de atunci. plus ca nu toata lumea are blackberry sau conexiune la internet. O sa vada mesajul. o sa raspunda si totul va fi ok..
sau poate ca nu va fi asa ok. poate o sa iasa o adevarata tevatura. cu frustrari si tot tacamul. oamenii se schimba. chiar si de la o zi la alta. nu poti fi sigur de reactiile cuiva....

am o singura dilema: ce-i ziceam in mesaj? "