a fost o data ca niciodata un nas mare. marele lui dezavantaj consta in faptul ca zilnic se trezea pe aceeasi moaca. un tip acru, mohorat, trist, ursuz, cu mari deficiente culturale.
Nasul nostru crescuse cat altii in zece si ar mai fi crescut el daca nu observase in timp ca se albia ferm catre Gura fara buze a omului pe care se trezea. era ca un blestem de care incerca sa scape. nici o raceala, nici un neg crescut in varf, nici o deviatie de sept sau macar fire groase de par nu l-au putut elibera.
si ca sa vezi paradox, el ar fi zburdat liber, s-ar fi golit de muci si nu i-ar fi lasat sa atarne ca doua lumanari. nu ar fi stat trist precum tipul asta nasol de care nu mai scapa.
si iata ca se trezeste si astazi fara sa aeriseasca si fara sa-si faca dush, si fara, duamne! fara sa il curete si pe el de impuritati. A auzit de la familia Ureche ca si lor le face la fel. desi, un alt paradox, omul nostru aduna gunoiul altora, si, cumva, reuseste sa faca din el un gunoi ambulant.
iese in fata curtii cu gard albastru unde il claxoneaza colegii. Nasul isi zice: "duamne ce blestem, alta zi, aceleasi mirosuri". Mohoratul e gunoier. Lucreaza zilnic, in aceeasi uniforma, pe aceleasi strazi. Personajul nostru stie dupa miros fiecare adresa, dar mai ales, ce au mancat, ce au cumparat sau de ce anume s-au mai debarasat respectivii proprietari.
Uite, ce dragutz, isi spune Nasul, gasca de gunoieri isi bea cafea de dimineata avand paharele de plastic asezate tacticos pe marginea pubelei. galant, ordonat, in tendinte.
Cand vine seara, dupa ce intreaga zi a explorat olfactiv toate stradutele din sectorul 6, asteapta epuizat ca ursuzul sa termine sticla de votca Polar si sa se reaseze in pat. Astfel va putea visa ca este un nas mare si frumos, poate chiar un pic carn, iar ziua urmatoare se va trezi pe chipul Angelinei Jolie....
joi, martie 27, 2008
marți, martie 25, 2008
prostitutia sociala
doamnelor si domnilor,
in fiecare zi citesc presa. ei bine, nu chiar in fiecare zi. dar ascult radioul sau navighez pe net sau vrbesc cu unii, sau poate involuntar, cu fiecare dintre voi. faceti la fel. e viata noastra. so what's the big news?
ei bine, in toata aceasta poveste gratuita, din care primim zilnic cate un newsletter, jucam un rol tare ingrat. suntem impinsi de valtoarea trendurilor si a consumerismului, si a noului sa facem lucruri. sa ne afirmam. toata lumea (hai ca acum chiar exagerez, nu chiar toata) vrea sa fie, sa faca, sa stie, sa afle, sa se afle despre el/ea, sa iasa in fata, sa primeasca un premiu, sa faca proiecte, sa fie proactiv, sa genereze trenduri etc etc.
mai nou, avem blog. care e jmecheria cu bloggingul?ei bine, toata lumea care stie sa-si utilizeze atat mintea cat si calculatorul, scrie. mi se pare fascinant! cat talent zace in fiecare dintre noi! si duamne (asta e preluat), uitati-va la mine ce artista sunt. cum pun eu cuvinte cap la cap si voi le cititi, doar ca sa se vada ce grozava sunt. ei bine, nu mai mustaci. asa faci si tu, sau, ai vrea sa faci.
este incredibil de cate valente artistice putem da dovada. cum, de la politician, la companii, de la prostituate de lux la nobili cu experienta, de la birocrati la biropati, toata lumea scrie! ma inteb, care este limita? vom ajunge sa ne punem viata on-line, doar de dragul atentiei? pana la urma asta cautam, nu? recunoastere? sau... e altceva la mijloc?
din aceasi colectie, doresc sa amintesc, doamnelor si domnisorilor (care mai sunteti) clubbingul. alegerea outfitului care sa ne reprezinte, pe noi si alti zece. alegerea masini cu care ajungem, dar mai ales, clubul - care sa spuna despre noi fie ca suntem fucking high (Posh), sau poate smart&unconventional (Expirat) sau, de ce nu, rock, cool rock (Hard Rock Cafe). De iesit in oras nu o sa ne saturam ever. pentru ca primim, pe langa muzica si dans, felicitarile si aprobarea grupului din care facem sau accedem sa facem parte. si e bine, nu-i asa?
trecand pe raftul urmator, citim, cu capul inclinat cu greu spre stanga, despre proiecte, CSR, PR&advertising. oh, baby! u are naughty. e incredibil cum, printr-un tzop si un tzusti in UE, spang! suntem toti filantropi (hai ca nu e chiar un cuvant desuet), cu toti ne pricepem sa facem show-uri, sa oferim consultanta, sa punem cap la cap o campanie, cu creatie&and all. participam la evenimente, prezentari de moda, aparem in ziar, dam declaratii, generam audienta, care cum se pricepe si totul pentru? faima! succes, bani si lipsa de viata cu adevarat.
in fine, asta-i alt subiect.
am decis sa numesc toate acestea, la care, lejer, daca nu am fi usor ipocriti, toti am putea adauga inca si inca un item, ei bine, numesc asta prostitutie sociala. se aseamana oarecum cu prostitutia pentru atentie, cu vorbitul tare, cu extravagantele combinatii de branduri sau cu postarea pe youtube.com a superzafelor vietii noastre. toata lumea e vedeta, toata lumea stie, poate, se pricepe, dar, poate nu toata lumea - cum a spus cu mare intelepciune o prietena de-a mea, nu toata lumea trece testul timpului. poate ca asta este modalitatea in care ne vom cerne, tu, eu, ei.
de ce ne prostituam social? in primul rand pentru ca putem. in al doilea rand pentru ca asa face toata lumea. toti cei care conteaza, care vor sa-si faca un nume, care vor sa fie invitati ca speakeri, leaderi, adviseri, consultanti.
ne prostituam social pentru ca, intr-o lume in care nu se mai pune accent pe echilibru emotional (toata lumea vorbeste, nu toata lumea il are), pe ideea de a te astepta cineva acasa, in zile in care nimeni nu mai sta sa fie tinut in brate, ne prostituam social pentru ca avem un deadline, pentru ca altfel, avem senzatia ca vom expira ca persoane. stiu ca va veti gandi ca ia uite-o si pe asta, ne da sfaturi bla bla bla. dar e un trend, e real, e o prostitutie a eului pentru un comment, o invitatie, un proiect, o masina in plus, o calatorie in state sau un personal brand.
in fiecare zi citesc presa. ei bine, nu chiar in fiecare zi. dar ascult radioul sau navighez pe net sau vrbesc cu unii, sau poate involuntar, cu fiecare dintre voi. faceti la fel. e viata noastra. so what's the big news?
ei bine, in toata aceasta poveste gratuita, din care primim zilnic cate un newsletter, jucam un rol tare ingrat. suntem impinsi de valtoarea trendurilor si a consumerismului, si a noului sa facem lucruri. sa ne afirmam. toata lumea (hai ca acum chiar exagerez, nu chiar toata) vrea sa fie, sa faca, sa stie, sa afle, sa se afle despre el/ea, sa iasa in fata, sa primeasca un premiu, sa faca proiecte, sa fie proactiv, sa genereze trenduri etc etc.
mai nou, avem blog. care e jmecheria cu bloggingul?ei bine, toata lumea care stie sa-si utilizeze atat mintea cat si calculatorul, scrie. mi se pare fascinant! cat talent zace in fiecare dintre noi! si duamne (asta e preluat), uitati-va la mine ce artista sunt. cum pun eu cuvinte cap la cap si voi le cititi, doar ca sa se vada ce grozava sunt. ei bine, nu mai mustaci. asa faci si tu, sau, ai vrea sa faci.
este incredibil de cate valente artistice putem da dovada. cum, de la politician, la companii, de la prostituate de lux la nobili cu experienta, de la birocrati la biropati, toata lumea scrie! ma inteb, care este limita? vom ajunge sa ne punem viata on-line, doar de dragul atentiei? pana la urma asta cautam, nu? recunoastere? sau... e altceva la mijloc?
din aceasi colectie, doresc sa amintesc, doamnelor si domnisorilor (care mai sunteti) clubbingul. alegerea outfitului care sa ne reprezinte, pe noi si alti zece. alegerea masini cu care ajungem, dar mai ales, clubul - care sa spuna despre noi fie ca suntem fucking high (Posh), sau poate smart&unconventional (Expirat) sau, de ce nu, rock, cool rock (Hard Rock Cafe). De iesit in oras nu o sa ne saturam ever. pentru ca primim, pe langa muzica si dans, felicitarile si aprobarea grupului din care facem sau accedem sa facem parte. si e bine, nu-i asa?
trecand pe raftul urmator, citim, cu capul inclinat cu greu spre stanga, despre proiecte, CSR, PR&advertising. oh, baby! u are naughty. e incredibil cum, printr-un tzop si un tzusti in UE, spang! suntem toti filantropi (hai ca nu e chiar un cuvant desuet), cu toti ne pricepem sa facem show-uri, sa oferim consultanta, sa punem cap la cap o campanie, cu creatie&and all. participam la evenimente, prezentari de moda, aparem in ziar, dam declaratii, generam audienta, care cum se pricepe si totul pentru? faima! succes, bani si lipsa de viata cu adevarat.
in fine, asta-i alt subiect.
am decis sa numesc toate acestea, la care, lejer, daca nu am fi usor ipocriti, toti am putea adauga inca si inca un item, ei bine, numesc asta prostitutie sociala. se aseamana oarecum cu prostitutia pentru atentie, cu vorbitul tare, cu extravagantele combinatii de branduri sau cu postarea pe youtube.com a superzafelor vietii noastre. toata lumea e vedeta, toata lumea stie, poate, se pricepe, dar, poate nu toata lumea - cum a spus cu mare intelepciune o prietena de-a mea, nu toata lumea trece testul timpului. poate ca asta este modalitatea in care ne vom cerne, tu, eu, ei.
de ce ne prostituam social? in primul rand pentru ca putem. in al doilea rand pentru ca asa face toata lumea. toti cei care conteaza, care vor sa-si faca un nume, care vor sa fie invitati ca speakeri, leaderi, adviseri, consultanti.
ne prostituam social pentru ca, intr-o lume in care nu se mai pune accent pe echilibru emotional (toata lumea vorbeste, nu toata lumea il are), pe ideea de a te astepta cineva acasa, in zile in care nimeni nu mai sta sa fie tinut in brate, ne prostituam social pentru ca avem un deadline, pentru ca altfel, avem senzatia ca vom expira ca persoane. stiu ca va veti gandi ca ia uite-o si pe asta, ne da sfaturi bla bla bla. dar e un trend, e real, e o prostitutie a eului pentru un comment, o invitatie, un proiect, o masina in plus, o calatorie in state sau un personal brand.
miercuri, martie 12, 2008
cine se scoala de dimineata isi doreste sa n-o fi facut-o
"...dar nu mai am timp. o noua viata e deja pe drum".
Acestea au fost ultimele cuvinte pe care si le-au spus. Tatal pleca agale, intr-un voiaj nespecificat, iar el ramanea singuratic, cu globul de cristal in mana, incercand, fara speranta, marea cu degetul.
Au trecut deja doua zile. In tot acest timp a terminat un pachet de covrigei Brezel, a lins pana s-a facut mica o acadea cu gust de cola, si-a ros trei unghii din din care doua de la mana dreapta. Nu a baut decat Pepsi, Twist pentru un plus de gust si o cafea simpla, toata numai zat. A stat ghemuit langa marele glob si s-a concentrat. Spera ca toate exercitiile yoga (care de cele mai multe ori ii aminteau singura nastere la care a fost prezent) sa-l ajute cumva, sa-l faca sa intre in-transa-celor-care-pot-afla-adevarul.
Si cum se holba el asa tot ce a reusit sa vada este cat de multa mizerie era pe jos. S-a apucat de facut curat. Mutat mobila, apretat milieuri, sters bibelourile si combina muzicala. In tot acest timp, fara sa stie, a reusit sa-si goleasca mintea si Puf! o revelatie sora cu Marc Jacobs in industria modei.
Si-a dat seama ca, de fapt, tatal sau, in momentul in care a ales sa plece - in viziunea lui, lucru nejustificat (acum trebuie sa va spun ca tatal sau a murit la doua zile dupa ultima lor discutie, singur, innecat cu voma, in casa unei amante. binenteles ca tanarul nostru naiv nu va afla toate acestea niciodata) a facut-o cu un scop precis, anume acela de a-i da o lectie. de a-l invata sa ia decizii, sa nu mai fie un roade-unghii si-un fara-femei. Asa ca a terminat de pus in ordine si ultima perna fantezie pe patul cu recamier si s-a dus la baie.
Ani mai tarziu, treceam pe Episcopiei unde, langa o bodegutza chic un tanar innecat cu voma pleca spre o alta viata care deja se anuntase.
Acestea au fost ultimele cuvinte pe care si le-au spus. Tatal pleca agale, intr-un voiaj nespecificat, iar el ramanea singuratic, cu globul de cristal in mana, incercand, fara speranta, marea cu degetul.
Au trecut deja doua zile. In tot acest timp a terminat un pachet de covrigei Brezel, a lins pana s-a facut mica o acadea cu gust de cola, si-a ros trei unghii din din care doua de la mana dreapta. Nu a baut decat Pepsi, Twist pentru un plus de gust si o cafea simpla, toata numai zat. A stat ghemuit langa marele glob si s-a concentrat. Spera ca toate exercitiile yoga (care de cele mai multe ori ii aminteau singura nastere la care a fost prezent) sa-l ajute cumva, sa-l faca sa intre in-transa-celor-care-pot-afla-adevarul.
Si cum se holba el asa tot ce a reusit sa vada este cat de multa mizerie era pe jos. S-a apucat de facut curat. Mutat mobila, apretat milieuri, sters bibelourile si combina muzicala. In tot acest timp, fara sa stie, a reusit sa-si goleasca mintea si Puf! o revelatie sora cu Marc Jacobs in industria modei.
Si-a dat seama ca, de fapt, tatal sau, in momentul in care a ales sa plece - in viziunea lui, lucru nejustificat (acum trebuie sa va spun ca tatal sau a murit la doua zile dupa ultima lor discutie, singur, innecat cu voma, in casa unei amante. binenteles ca tanarul nostru naiv nu va afla toate acestea niciodata) a facut-o cu un scop precis, anume acela de a-i da o lectie. de a-l invata sa ia decizii, sa nu mai fie un roade-unghii si-un fara-femei. Asa ca a terminat de pus in ordine si ultima perna fantezie pe patul cu recamier si s-a dus la baie.
Ani mai tarziu, treceam pe Episcopiei unde, langa o bodegutza chic un tanar innecat cu voma pleca spre o alta viata care deja se anuntase.
miercuri, februarie 27, 2008
ce-mi oferi?
a fost o data ca nicioadata ca de n-ar fi fost n-as scrie eu pe blog, o discutie pe mess.
inceputul a fost banal: un examen de semestru 2. pretextul la fel de previzibil: ziua unei fete. chimie puternica, un mix de organic si anorganic din care a reiesit o formula de relatie. miza, nesperat de mare: ca relatia sa evolueze pe termen lung.
Si ca sa vezi noroc, asemeni fetitelor Power Puff, personajele noastre s-au pus pe treaba. Si da-i cu discutii telefonice ce se transformau peste saptamani in facturi cu picioare lungi si secsi. Si mai da-i cu iesiri in sat si cu discutii profunde zi de vara pana-n seara.
nu v-ati astepta sa va spun ca personajele noastre se distrau ca nimeni altcineva. Si-au luat casa si-au decis sa imparta si ultimii banuti pe haine cu riscul de a bea numai sampanie pana la urmatorul salariu. formula functiona perfect. cate un boom! pe ici, pe colea, taman ca sa mai adauge un pic de stralucire relatiei.
s-au completat, schimbat si iubit reciproc in cativa ani cat altii in 9. si au crescut, si-au infrumusetat viata chiar si langa doar o portie de cartofi prajiti si un 3 in 1.
mereu in cautare de schimbare, de feti frumosi si mai putin ilene cosanzene, intr-o perpetua schimbare a anotimpurilor au ajuns sa continue sa discute, modern, pe mess.
si iata ca timpul a trecut si au invatat sa foloseasca emoticonurile si sa-si doareasca chiar, extinderea tipologiilor lor. nu le mai ajungeau cele existente pentru a-si exprima cat mai bine sentimentele.
pe principiul "na-ti-o franta ca ti-am dres-o", intr-o luna propice de inceput de an, se facura ca nu mai au nevoie de formula initiala.
si uite cum ajungem la momentul in care personajele noastre tastau jmenareste o frumoasa discutie pe net. si crosetau ele si corsetau la taste "a", "f", "i" etc
ajungand in punctul culminant al intrevederii lor on-line, unul dintre personaje remarca faptul ca celalalt a facut ca zambetul sa purceada catre chipul lui ori de cate ori era suparat, si mereu spunea cate o tampenie doar ca celalalt sa rada, sau se facea de ras pe la metrouri lipindu-si nasul de geamurile murdare pentru ca ii era greu sa-si ia "la revedere". cateodata se gandea minut de minunt cum sa motiveze partea lui de formula, cum sa isi ia prietenul cel drag oriunde, cum sa-l faca sa se simta iubit, cum sa faca sa nu se vada ca ii pica una bucata ochi fraged in gura dupa una bucata zi lunga de munca pentru ca ii placea sa stea la barfa, la facut de planuri, la dezvaluit de temeri, vise si pretentii lumesti.
carevasazica, a dat. in concluzia frumoasei povestiri a ajuns sa se intrebe ce a primit in schimb de la personajul brunet, ganditor, indecis, iubitor, fricos, frumos si inconstant.
final nu are povestirea. unul dintre personaje a fost lasat sa astepte o oferta. saturat sa mai ceara el una, sta ca prostul si face planuri, discuta cu riscul de a se seniliza, discuta singur si face planuri asteptand. ca celalalt sa nu se mai gandeasca si sa faca. sa faca ceva pana nu apuc eu sa termin povestirea :)
inceputul a fost banal: un examen de semestru 2. pretextul la fel de previzibil: ziua unei fete. chimie puternica, un mix de organic si anorganic din care a reiesit o formula de relatie. miza, nesperat de mare: ca relatia sa evolueze pe termen lung.
Si ca sa vezi noroc, asemeni fetitelor Power Puff, personajele noastre s-au pus pe treaba. Si da-i cu discutii telefonice ce se transformau peste saptamani in facturi cu picioare lungi si secsi. Si mai da-i cu iesiri in sat si cu discutii profunde zi de vara pana-n seara.
nu v-ati astepta sa va spun ca personajele noastre se distrau ca nimeni altcineva. Si-au luat casa si-au decis sa imparta si ultimii banuti pe haine cu riscul de a bea numai sampanie pana la urmatorul salariu. formula functiona perfect. cate un boom! pe ici, pe colea, taman ca sa mai adauge un pic de stralucire relatiei.
s-au completat, schimbat si iubit reciproc in cativa ani cat altii in 9. si au crescut, si-au infrumusetat viata chiar si langa doar o portie de cartofi prajiti si un 3 in 1.
mereu in cautare de schimbare, de feti frumosi si mai putin ilene cosanzene, intr-o perpetua schimbare a anotimpurilor au ajuns sa continue sa discute, modern, pe mess.
si iata ca timpul a trecut si au invatat sa foloseasca emoticonurile si sa-si doareasca chiar, extinderea tipologiilor lor. nu le mai ajungeau cele existente pentru a-si exprima cat mai bine sentimentele.
pe principiul "na-ti-o franta ca ti-am dres-o", intr-o luna propice de inceput de an, se facura ca nu mai au nevoie de formula initiala.
si uite cum ajungem la momentul in care personajele noastre tastau jmenareste o frumoasa discutie pe net. si crosetau ele si corsetau la taste "a", "f", "i" etc
ajungand in punctul culminant al intrevederii lor on-line, unul dintre personaje remarca faptul ca celalalt a facut ca zambetul sa purceada catre chipul lui ori de cate ori era suparat, si mereu spunea cate o tampenie doar ca celalalt sa rada, sau se facea de ras pe la metrouri lipindu-si nasul de geamurile murdare pentru ca ii era greu sa-si ia "la revedere". cateodata se gandea minut de minunt cum sa motiveze partea lui de formula, cum sa isi ia prietenul cel drag oriunde, cum sa-l faca sa se simta iubit, cum sa faca sa nu se vada ca ii pica una bucata ochi fraged in gura dupa una bucata zi lunga de munca pentru ca ii placea sa stea la barfa, la facut de planuri, la dezvaluit de temeri, vise si pretentii lumesti.
carevasazica, a dat. in concluzia frumoasei povestiri a ajuns sa se intrebe ce a primit in schimb de la personajul brunet, ganditor, indecis, iubitor, fricos, frumos si inconstant.
final nu are povestirea. unul dintre personaje a fost lasat sa astepte o oferta. saturat sa mai ceara el una, sta ca prostul si face planuri, discuta cu riscul de a se seniliza, discuta singur si face planuri asteptand. ca celalalt sa nu se mai gandeasca si sa faca. sa faca ceva pana nu apuc eu sa termin povestirea :)
luni, februarie 25, 2008
un hobby de efect
Se spune ca orice intamplare declanseaza altele care curg in cascada.
imi amintesc clar cum mi s-a intiparit dorinta de a-mi forma acest nou hobby - foarte la moda, foarte relaxant si tare interesant imi place mie sa cred. :) citeam o carte pe care am primit-o cadou de la o colega de facultate. Apoi am citit ca este za latest sa pictezi cu degetele etc etc.
ei bine, acum mi-am luat bloc de desen, tempera si manusi de cauciuc. Ca sa pictez! ce vreau, cum simt, cum aleg eu sa asez culorile. aseara am facut prima plansa.
senzatia este absolut misto! pentru simplul fapt ca nu folosesc pensule, doar degetele. e un sentiment de libertate. e o legatura mult mai stransa cu hartia. poti sa mazgalesc, sa intind, sa ma "balacesc" in culoare, sa-mi temperez nervii intinsi la maxim dupa una bucata zi de munca prin inmuierea lor delicata, pacatoasa in Tempera.
fiecare plansa va fi o semnatura a zilei ce a trecut. o concluzie subliminala a ceva ce nu se mai intoarce decat sub forma de amintire. un joc al mainilor mult prea lipite de tastatura.
imi amintesc clar cum mi s-a intiparit dorinta de a-mi forma acest nou hobby - foarte la moda, foarte relaxant si tare interesant imi place mie sa cred. :) citeam o carte pe care am primit-o cadou de la o colega de facultate. Apoi am citit ca este za latest sa pictezi cu degetele etc etc.
ei bine, acum mi-am luat bloc de desen, tempera si manusi de cauciuc. Ca sa pictez! ce vreau, cum simt, cum aleg eu sa asez culorile. aseara am facut prima plansa.
senzatia este absolut misto! pentru simplul fapt ca nu folosesc pensule, doar degetele. e un sentiment de libertate. e o legatura mult mai stransa cu hartia. poti sa mazgalesc, sa intind, sa ma "balacesc" in culoare, sa-mi temperez nervii intinsi la maxim dupa una bucata zi de munca prin inmuierea lor delicata, pacatoasa in Tempera.
fiecare plansa va fi o semnatura a zilei ce a trecut. o concluzie subliminala a ceva ce nu se mai intoarce decat sub forma de amintire. un joc al mainilor mult prea lipite de tastatura.
vineri, februarie 22, 2008
un om, o viata, un exemplu
De cand am venit in Bucuresti am cunoscut oameni. Frumosi, diferiti, meschini, fara speranta, mult prea visatori. Am cunoscut oameni. Dar, mi s-a oferit sansa de a cunoaste o data un om, Petrica Pavel.
L-am cunoscut intr-o zi atat de calda. Afara era senin si Bucurestiul era vesel. Asa era Petrica. Ca ziua in care l-am cunoscut. Era un om langa care oricine devenea mai bun.
Mi-a parut atat de rau sa aflu ca a murit. Mi-a parut rau pentru noi si pentru cei care nu au avut sansa de a-i sta in preajma. Lui insa sper din tot sufletul ca ii este mai bine acum. Pentru ca stiu ca i-a fost greu. Mi-a zis o data ca "daca as afla despre un om ca e in spital si trece prin ce trec eu nu m-as dezlipi de langa el." A fost un om iubit, dar singur cand i-a fost mai greu.
Viata e simpla in complexitatea ei. Sunt oameni care mor si nimeni nu ii cunoaste. Sunt oameni deosebiti in felul lor. Dar el merita sa fie cunoscut. Petrica merita sa vorbim despre el, merita ca, macar pe ultimul drum sa il insotim. Desi stiu ca ii pot spune oricand ca l-am iubit ca prieten, ca om.
Nu cred ca vom reusi vreodata sa intelegem de ce pleaca dintre noi astfel de oameni. Nici de ce viata este atat de nedreapta cu cei buni, blanzi, veseli, drepti. Cred ca destinul lui Petrica a fost sa ne incalzeasca viata, sa ne faca sa ne gandim de doua ori ce fel de oameni vrem sa fim.
O sa-mi lipsesti. Stiu ca n-am sa te uit niciodata si iti multumesc ca m-ai primit in casa ta si mi-ai fost prieten.
Dumnezeu sa te odihneasca, Petrica!
L-am cunoscut intr-o zi atat de calda. Afara era senin si Bucurestiul era vesel. Asa era Petrica. Ca ziua in care l-am cunoscut. Era un om langa care oricine devenea mai bun.
Mi-a parut atat de rau sa aflu ca a murit. Mi-a parut rau pentru noi si pentru cei care nu au avut sansa de a-i sta in preajma. Lui insa sper din tot sufletul ca ii este mai bine acum. Pentru ca stiu ca i-a fost greu. Mi-a zis o data ca "daca as afla despre un om ca e in spital si trece prin ce trec eu nu m-as dezlipi de langa el." A fost un om iubit, dar singur cand i-a fost mai greu.
Viata e simpla in complexitatea ei. Sunt oameni care mor si nimeni nu ii cunoaste. Sunt oameni deosebiti in felul lor. Dar el merita sa fie cunoscut. Petrica merita sa vorbim despre el, merita ca, macar pe ultimul drum sa il insotim. Desi stiu ca ii pot spune oricand ca l-am iubit ca prieten, ca om.
Nu cred ca vom reusi vreodata sa intelegem de ce pleaca dintre noi astfel de oameni. Nici de ce viata este atat de nedreapta cu cei buni, blanzi, veseli, drepti. Cred ca destinul lui Petrica a fost sa ne incalzeasca viata, sa ne faca sa ne gandim de doua ori ce fel de oameni vrem sa fim.
O sa-mi lipsesti. Stiu ca n-am sa te uit niciodata si iti multumesc ca m-ai primit in casa ta si mi-ai fost prieten.
Dumnezeu sa te odihneasca, Petrica!
vineri, februarie 15, 2008
ce spui?
te iubesc. nu te quero, ich liebe dich, te amo, je 'aime, nici macar banalul I love you.
te iubesc! contrar cuvantului dor - despre care cuminti am invatat ca ar fi indraductibil, aceasta pereche de cuvinte se poate traduce. in atatea limbi cat putem spune straine.
dar, in momentul in care alegi sa ii declari cuiva ce simti pentru el si vrei sa exprimi aceasta - TE IUBESC - de ce ne este mai usor sa o facem expat?
am auzit recent cum cuiva i s-a facut o minunata declaratie de amor. yeap, insa declaratia facuta ca de la roman la roman a fost in franceza. pentru ca, "imi este aiurea sa zic asta in romana". asa a motivat partea masculina a cuplului.
ce s-a intamplat pe parcurs cu Te iubesc? a devenit vetust? sau poate infuzia constanta, care bate vertiginos spre spalare de creiere, de telenovele, filme mai mult sau mai putin premiate la Oscar, creaza un gol intre noi si limba romana? daca spun "I love you" spun cu adevarat "te iubesc"? sau e un fel de a spune ca sa nu zica celalalt ca n-ai zis-o, dar tu de fapt sa nu simti in romana? ci doar ca in filme. e un joc complex intre ce este si ce ne dorim sa fie, iar functia limbajului capata valente noi.
mai mult decat atat, cred ca este o problema de educatie. putine sunt familiile in care inveti sa spui te iubesc. in care membri familiei isi declara sentimentele. daca in adapostul celulei de baza a societatii te simti stanjenit sa o faci in jungla de zi cu zi la ce mai poti spera?
nici macar la scoala nu ni se spune ca este ok sa faci asta. este ok, daca nu indicat ca prietenul, mama, sora, unchiul si nashica sa afle cat tii la ei. profesorii au atatea carente in ceea ce priveste "tactul pedagogic" inca mi-e si rusine sa le cer una ca asta.
degeaba jelesti la capul mortului ca unde s-a dus si cum v-a lasat, ca n-ai avut timp sa ii spui si tu una alta. pai... scuza-ma... acum ti-ai amintit? cat l-ai avut bine mersi, in viata si lucid nu i-ai zis te iubesc! sau esti linistit ca intr-o seara in care ningea neasteptat ai zis: " mais, je t'aime ma cherie"?
te iubesc! contrar cuvantului dor - despre care cuminti am invatat ca ar fi indraductibil, aceasta pereche de cuvinte se poate traduce. in atatea limbi cat putem spune straine.
dar, in momentul in care alegi sa ii declari cuiva ce simti pentru el si vrei sa exprimi aceasta - TE IUBESC - de ce ne este mai usor sa o facem expat?
am auzit recent cum cuiva i s-a facut o minunata declaratie de amor. yeap, insa declaratia facuta ca de la roman la roman a fost in franceza. pentru ca, "imi este aiurea sa zic asta in romana". asa a motivat partea masculina a cuplului.
ce s-a intamplat pe parcurs cu Te iubesc? a devenit vetust? sau poate infuzia constanta, care bate vertiginos spre spalare de creiere, de telenovele, filme mai mult sau mai putin premiate la Oscar, creaza un gol intre noi si limba romana? daca spun "I love you" spun cu adevarat "te iubesc"? sau e un fel de a spune ca sa nu zica celalalt ca n-ai zis-o, dar tu de fapt sa nu simti in romana? ci doar ca in filme. e un joc complex intre ce este si ce ne dorim sa fie, iar functia limbajului capata valente noi.
mai mult decat atat, cred ca este o problema de educatie. putine sunt familiile in care inveti sa spui te iubesc. in care membri familiei isi declara sentimentele. daca in adapostul celulei de baza a societatii te simti stanjenit sa o faci in jungla de zi cu zi la ce mai poti spera?
nici macar la scoala nu ni se spune ca este ok sa faci asta. este ok, daca nu indicat ca prietenul, mama, sora, unchiul si nashica sa afle cat tii la ei. profesorii au atatea carente in ceea ce priveste "tactul pedagogic" inca mi-e si rusine sa le cer una ca asta.
degeaba jelesti la capul mortului ca unde s-a dus si cum v-a lasat, ca n-ai avut timp sa ii spui si tu una alta. pai... scuza-ma... acum ti-ai amintit? cat l-ai avut bine mersi, in viata si lucid nu i-ai zis te iubesc! sau esti linistit ca intr-o seara in care ningea neasteptat ai zis: " mais, je t'aime ma cherie"?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
