pariu cu viata sau moarte pisoiului.
Zizu este genial. E intelept, dar jucaus, timid, dar afectuos. Alege omul la mustata si daca i te-ai infasurat sub coada, om zambitor scrie pe tine.
Zizu are 2 ani si doar 10 zile de trait. S-a pus un pariu intre doi stapani fara minte si se pare, fara suflet. Cei doi au stabilit asa: fie gasesc o casa de oameni inimosi care sa il primeasca pe acest bland pisoi, fie il alunga pe taramuri negre.
De ce? Pentru ca pot.
De ce nu-l alunga va intrebati? pentru ca au mai facut asta si pisoiul s-a intors. de aceea, nu exista alta cale: ori dragoste de familie, ori moartea.
Am auzit acestea si m-am sensibilizat usor. Nu sunt o persoana altruista, dar nici moarte pisoiului nu doresc. Drept urmare, fac un apel catre cei care stiu si il pot ajuta pe Zizu. Haideti sa nu-l lasam sa moara. Pariul a fost facut, sentinta a fost data. nu ne ramane decat sa ii gasim o familie si sa-l salvam. Ceasul ticaie impotriva lui Zizu.
10 zile! A inceput numaratoare inversa!!!
marți, septembrie 29, 2009
intimitate cu punct
intimitate.
ce te faci cu politicul care este usor incompetent ca sa nu zic complet incompetent? ce te faci cu boculetz care pentru ca nu stie sa relanseze economia trage cu prastia. in cine s-o nimeri. poate poate ne scoate ochii si nu mai vedem dincolo de tam tamul diplomatic. nush ce naiba mi-a venit sa scriu despre politica intr-un post despre intimitate. pe principiul intimitatea-mintii-lor-ii-face-de-rusine poate.
dar sa revenim.
Conform dictionarului explicativ al limbii romane: INTIMITÁTE, (3) intimităţi, s.f. 1. Calitatea a ceea ce este intim; prietenie bazată pe legături strânse. ♢ Expr. A trăi (sau a fi) în intimitatea cuiva = a avea legături strânse (de prietenie) cu cineva, a face parte dintre cunoştinţele apropiate ale cuiva. ♦ Profunzime, adâncime (a unui sentiment, a unui gând etc.). 2. Cadru limitat, cerc restrâns, familial. 3. (La pl.) Lucruri, chestiuni personale. – Din fr. intimité.
in meandrele concretului si completului muncitoresc in care ne scaldam si in care boc nu mai face poc deloc, intimitatea, asa cum este ea descrisa in dex, a devenit pseudointimitate. reviste animate de titluri interogative, halci generoase de internet in grasimea carora se imbiba detalii atat de personale incat ne plictisesc si, mai rau, un al tau care nu isi mai are stralucirea.
un pahar de santal de portocale rosii de sicilia mai tarziu mi-am dat seama ca intimitatea exista si ca, da, mai sunt sanse sa supravietuiasca. doar ca exista in formule restranse si bine lucrate, pastrata in locuri speciale pentru esentele tari. pentru ca intimitatea sa supravietuiasca, pentru ca cineva sa poata trai in intimitatea ta si sa iti faca placere, pentru ca in adancimea gandurilor tale sa poata trage cineva cu ochiul e nevoie de magie. nu de stiri, reviste, bloguri, site-uri cu "click pentru a mari poza".
cea mai frumoasa parte a definitiei este, pentru mine, "prietenie bazată pe legături strânse". o cacealma in ziua de azi. stranse cum? strangulate? legate bine sa nu scape? (con)sranse cu detalii? stranse laolalta cu altele nebune?
nu nu nu. e vorba tot de magie. trebuie sa stii formula nene. daca o stii, te-ai scos si ai parte de magic moments, magic lights, sau, chiar mai bine de a fucking good night sleep.
intimitate. ar trebui sa fie sloganul cu care sa ne incepem orice zi de azi.
ce te faci cu politicul care este usor incompetent ca sa nu zic complet incompetent? ce te faci cu boculetz care pentru ca nu stie sa relanseze economia trage cu prastia. in cine s-o nimeri. poate poate ne scoate ochii si nu mai vedem dincolo de tam tamul diplomatic. nush ce naiba mi-a venit sa scriu despre politica intr-un post despre intimitate. pe principiul intimitatea-mintii-lor-ii-face-de-rusine poate.
dar sa revenim.
Conform dictionarului explicativ al limbii romane: INTIMITÁTE, (3) intimităţi, s.f. 1. Calitatea a ceea ce este intim; prietenie bazată pe legături strânse. ♢ Expr. A trăi (sau a fi) în intimitatea cuiva = a avea legături strânse (de prietenie) cu cineva, a face parte dintre cunoştinţele apropiate ale cuiva. ♦ Profunzime, adâncime (a unui sentiment, a unui gând etc.). 2. Cadru limitat, cerc restrâns, familial. 3. (La pl.) Lucruri, chestiuni personale. – Din fr. intimité.
in meandrele concretului si completului muncitoresc in care ne scaldam si in care boc nu mai face poc deloc, intimitatea, asa cum este ea descrisa in dex, a devenit pseudointimitate. reviste animate de titluri interogative, halci generoase de internet in grasimea carora se imbiba detalii atat de personale incat ne plictisesc si, mai rau, un al tau care nu isi mai are stralucirea.
un pahar de santal de portocale rosii de sicilia mai tarziu mi-am dat seama ca intimitatea exista si ca, da, mai sunt sanse sa supravietuiasca. doar ca exista in formule restranse si bine lucrate, pastrata in locuri speciale pentru esentele tari. pentru ca intimitatea sa supravietuiasca, pentru ca cineva sa poata trai in intimitatea ta si sa iti faca placere, pentru ca in adancimea gandurilor tale sa poata trage cineva cu ochiul e nevoie de magie. nu de stiri, reviste, bloguri, site-uri cu "click pentru a mari poza".
cea mai frumoasa parte a definitiei este, pentru mine, "prietenie bazată pe legături strânse". o cacealma in ziua de azi. stranse cum? strangulate? legate bine sa nu scape? (con)sranse cu detalii? stranse laolalta cu altele nebune?
nu nu nu. e vorba tot de magie. trebuie sa stii formula nene. daca o stii, te-ai scos si ai parte de magic moments, magic lights, sau, chiar mai bine de a fucking good night sleep.
intimitate. ar trebui sa fie sloganul cu care sa ne incepem orice zi de azi.
sâmbătă, septembrie 05, 2009
camera de garda, mereu in garda
viata la urgente. m-am tot intrebat cum este sa fii de garda, ce inseamna sa ai de-a face zi si noapte cu suferina, cu lacrimi, sange si traumatisme?
"accidentele ma termina. avem zilnic cazuri care mai de care, dar accidentele ma termina. una este sa vezi un diabetic de 67 de ani si alta sa-ti vina un copilas de 9 ani in coma", povestea Vicky in drum spre Arad.
ascultam curioasa si mi se lumina cu fiecare cuvant rostit, fiecare coltisor al camerei de garda. "fac ture de ani de zile si m-am obisnuit sa mananc noaptea. ma trezesc la 3 si la 5, in fiecare noapte chiar daca nu sunt de serviciu. e rutina", povesteste ea.
dorinta mea de a sti mai mult ma indeamna la intrebari. si chestionez si chestionez de parca as fi nepoata lui Colombo. Intrebari comode si incomode, acide si fara perdea isi asteaptau raspunsul cu fiecare borna kilometrica. dupa 3 cocktailuri, un meniu KFC (apropos, in Sibiu e KFC drive-in:))si 16 melodii mai tarziu am aflat cateva intamplari pe care sigur n-am sa le uit.
dintre toate accidentele relatate, unul a rezonat nespus cu fiinta mea: "intr-o seara, cand eram de garda, au venit la noi cativa tineri. fusese un accident dinspre Giurgiu. soferul, un tanar de 20 de ani, a venit pe picioare, vorbea si era coerent. prietena lui, o fata frumoasa, cu niste ochi mari, inteligenti, il urmarea cu privirea de pe targa. mai erau doi baieti de pe bancheta din spate pe care i-am urcat in Reanimare. asa cum era normal, am decis sa-l trimitem pe tanar la radiologie. Ionut il chema. N-o sa uit cate zile voi avea. Dar prietena lui, cu o prezenta de spirit si o premonitie extraordinara se ruga de noi: "lasati-ma sa-l mai vad o data. lasati-ma sa-l mai ating o data". Dr Vulcanescu, nervos din fire, a inceput sa tipe la ea. Am intervenit si i-am zis: domnule doctor, haide sa le apropiem targa! Esti nebuna, femeie! mi-a raspuns. Dar nu puteam sa-i las asa. ma uitam in ochii ei si ii intelegeam disperarea."
cu lacrimi in ochi o intreb pe vicky: si ce s-a intamplat?
"am apropiat targa si s-au pupat, s-au strans in brate de parca era pentru prima data. si fata-l mangaia si ii spunea ca il iubeste si ca mereu o sa se gandeasca la el. si iar il mangaia si iar il pupa. nervos, dr Vulcanescu a zis: gata, hai! in sectie cu el. Nici n-au ajuns bine la lift ca baiatul a lesinat. Coma profunda. L-am trimis de urgenta la Bucuresti. Traumatism intracranian! fata a ramas plangand..."
am intors capul si am privit pe geam. peisajele rulau. ieseam din Deva, dar eu nu ma gandeam decat la cei doi tineri care avusesera accidentul. la fata care-l iubea atat de tare pe Ionut si la Ionut care intrase in coma. A fost un accident. ma gandeam automat la cum as fi reactionat daca as fi fost in locul ei.
"iti spun, accidentele ma termina", repeta Vicky, asistenta medicala, camera de garda.
Viata ei se compune din accidente, cazuri grele, inacceptabile, din copii care plang si batrani neputinciosi. "am vazut atatea. m-am intrebat de multe ori cum e mai bine, mai usor, sa spui familiei ca baiatul lor, singura lor fata, tatal, unchiul sau bunica a murit. nu e usor. am plans de atatea ori pentru pacienti care veneau in urgenta. am plans cu familiile lor si am plans acasa. e o meserie in care depui suflet si care te consuma. dar trebuie sa mergi mai departe, orice ar fi", povestea Vicky.
asa suntem si noi... although you like it or not... walk on!
"accidentele ma termina. avem zilnic cazuri care mai de care, dar accidentele ma termina. una este sa vezi un diabetic de 67 de ani si alta sa-ti vina un copilas de 9 ani in coma", povestea Vicky in drum spre Arad.
ascultam curioasa si mi se lumina cu fiecare cuvant rostit, fiecare coltisor al camerei de garda. "fac ture de ani de zile si m-am obisnuit sa mananc noaptea. ma trezesc la 3 si la 5, in fiecare noapte chiar daca nu sunt de serviciu. e rutina", povesteste ea.
dorinta mea de a sti mai mult ma indeamna la intrebari. si chestionez si chestionez de parca as fi nepoata lui Colombo. Intrebari comode si incomode, acide si fara perdea isi asteaptau raspunsul cu fiecare borna kilometrica. dupa 3 cocktailuri, un meniu KFC (apropos, in Sibiu e KFC drive-in:))si 16 melodii mai tarziu am aflat cateva intamplari pe care sigur n-am sa le uit.
dintre toate accidentele relatate, unul a rezonat nespus cu fiinta mea: "intr-o seara, cand eram de garda, au venit la noi cativa tineri. fusese un accident dinspre Giurgiu. soferul, un tanar de 20 de ani, a venit pe picioare, vorbea si era coerent. prietena lui, o fata frumoasa, cu niste ochi mari, inteligenti, il urmarea cu privirea de pe targa. mai erau doi baieti de pe bancheta din spate pe care i-am urcat in Reanimare. asa cum era normal, am decis sa-l trimitem pe tanar la radiologie. Ionut il chema. N-o sa uit cate zile voi avea. Dar prietena lui, cu o prezenta de spirit si o premonitie extraordinara se ruga de noi: "lasati-ma sa-l mai vad o data. lasati-ma sa-l mai ating o data". Dr Vulcanescu, nervos din fire, a inceput sa tipe la ea. Am intervenit si i-am zis: domnule doctor, haide sa le apropiem targa! Esti nebuna, femeie! mi-a raspuns. Dar nu puteam sa-i las asa. ma uitam in ochii ei si ii intelegeam disperarea."
cu lacrimi in ochi o intreb pe vicky: si ce s-a intamplat?
"am apropiat targa si s-au pupat, s-au strans in brate de parca era pentru prima data. si fata-l mangaia si ii spunea ca il iubeste si ca mereu o sa se gandeasca la el. si iar il mangaia si iar il pupa. nervos, dr Vulcanescu a zis: gata, hai! in sectie cu el. Nici n-au ajuns bine la lift ca baiatul a lesinat. Coma profunda. L-am trimis de urgenta la Bucuresti. Traumatism intracranian! fata a ramas plangand..."
am intors capul si am privit pe geam. peisajele rulau. ieseam din Deva, dar eu nu ma gandeam decat la cei doi tineri care avusesera accidentul. la fata care-l iubea atat de tare pe Ionut si la Ionut care intrase in coma. A fost un accident. ma gandeam automat la cum as fi reactionat daca as fi fost in locul ei.
"iti spun, accidentele ma termina", repeta Vicky, asistenta medicala, camera de garda.
Viata ei se compune din accidente, cazuri grele, inacceptabile, din copii care plang si batrani neputinciosi. "am vazut atatea. m-am intrebat de multe ori cum e mai bine, mai usor, sa spui familiei ca baiatul lor, singura lor fata, tatal, unchiul sau bunica a murit. nu e usor. am plans de atatea ori pentru pacienti care veneau in urgenta. am plans cu familiile lor si am plans acasa. e o meserie in care depui suflet si care te consuma. dar trebuie sa mergi mai departe, orice ar fi", povestea Vicky.
asa suntem si noi... although you like it or not... walk on!
joi, septembrie 03, 2009
"Barbatul de langa mine" - manifest de relatie
"n-am multe calitati si cu precadere nici una din cele care sa ma recomande pentru viata de cuplu. in sensul in care barbatii generatiei la care eu ma calific pentru seductie au fost educati in spiritul "femeii gospodine". Adica sotie sau nu, femeia cu care stai trebuie sa trebaluiasca domestic, sa stie a gati si a primi musafirii, sa fie preocupata de casa si nimicurile menajeriei. sa se ingrijeasca de camasile tale, de ordinea maruntisurilor casei, de bagajele deplasarii, de decorarea incaperilor, de rostul bucatariei, de pranzurile weekendurilor si de cina fiecarei seri. asa au apucat sa vada acasa la ei barbatii maturi ai zilelor noastre si asa au deprins ei din educatie ca arata femeia ideala.
cum spuneam, nu ma calific la nici unul intre criteriile domestice, asa incat mi-am radiografiat atent lista (sumara) a calitatilor prin care compensez cat de cat abaterea de la normele de cuplu. de ce ar sta un barbat (minunat) langa mine? de ce ar tolera un barbat (special) capriciile unei femei rebele care isi petrece toata ziua alergand intre intalniri si ajunge acasa la ore tarzii? de ce ar suporta un barbat (desavarsit) faptul ca lista prioritatilor mele nu include niciodata casa sau grijile ei? de ce s-ar supune un barbat (adorabil) unui orar nebun in care timpul liber incape doar in doze firave? si interogatiile mele perplexe pot continua pe pagini mai multe decat are cartea. doar ca restul intrebarilor vi le imaginati cu siguranta in timp ce raspunsul va va surprinde: pentru ca este liber! A! nu liber in sensul petrecerii timpului. si asta, dar asta este valabil pentru majoritatea domnilor nostri. ci liber la minte, la preocupari, la a fi el insusi.
in timp ce fuiorul defectelor mele s-ar desfasura nestingherit pe multe coloane, am gasit virtutea rara ce ma ridica in ochii barbatului de langa mine: n-am incercat niciodata sa-l schimb. nu i-am facut nicioata observatie, pentru nimic. n-am incercat sa-l modelez astfel incat sa semene cu personajele cartilor (s-a intamplat sa aduca a Fat-Frumos), n-am incercat sa-l transform astfel incat sa fie impecabil dupa criteriile mele. nu-i cer socoteala nicioata pentru timp, gesturi, intamplari, afirmatii sau detalii. isi traieste liber bucuriile, isi umple flexibil timpul, isi hraneste neigradit pasiunile, nu-si tese buzunarele, nu-si cifreaza numerele in mobil, nu-i obligat la explictii cand primeste sms-uri feminine. n-are reactie vinovata cand si-a patat cravata nu-si pleaca privirea de teama observatiilor mele cand a spart un pahar si nu intra in panica la gandul ca trebuie sa marturiseasca ciobirea masinii. nu-i nevoit sa insaileze o poveste cand ajunge tarziu, nu traieste stresul socotelilor banesti, nici pe cel al dependentei mele de el. barbatul de langa mine se comporta degajat, caci n-are corsetul privirilor mele acide, se exprima natural, caci nu l-as corecta nici daca se abate de la sensurile vreunui cuvant.
barbatul meu frumos nu stie vinovatia in prezenta mea, nu stie sentimentul stingher, jena si nici privirea aspra. nu stie tacerile care pedepsesc si nici tonul ridicat al certurilor mele. si zambeste la fiecare revedere. pentru ca este fericit sa traiasca liber.
am crezut intoteauna cu bigotism abstract in legea compensatiilor existentiale. functioneaza si in aluatul din care sunt eu plamadita. am cele mai multe si mai nesuferite dintre defecte, zau am cele mai neplacute dintre slabiciuni si mai respingatoare dintre vicii (adica fumez). dar am o calitate (poate singura) pe care am vazut-o rar in cupluri: aceea de a nu fi "femeie" (a se citi catza cicalitoare si posesiva); aceea de a nu ma manifesta zgomotos, violent, navalnic, gelos, critic, inchizitional. aceea de a nu vrea sa-l controlez sau sa-l schimb pe cel de langa mine.
si nu inteleg pacatul perpetuu al femeilor de a dori sa-l tot modeleze diferit (cu pretentia ca-l poleiesc) pe barbatul de langa ele. e ca si cum ar fi fost candva perfect (ca doar de asta a decis sa-si puna viata in mainile lui) si brusc dupa aceea (desi lin in unele cazuri), ajunge sa musteasca de imperfectiuni pe care noroc ca-i ea prin preajma sa le estompeze. nu-i stupid? dupa cum condamnabila mi se pare cenzura pe dreptul lui de a flirta, de a vorbi si a se intalni cu alte domnite, de a trai bucuria ca lumea este plina de femei frumoase, cu farmec si de la care poate invata (eventual cum sa-si aprecieze mai mult partenera).
nu m-am straduit si nici nu as schimba nimic la el fiindca iubesc barbatul de langa mine pentru tot ceea ce este, pentru felul in care gandeste, pentru felul in care se comporta, pentru ascutimea mintii lui, pentru sufletul lui generos, pentru puterea de a se devota, pentru felul in care rade, vorbeste, se misca si arata. pentru felul in care stie sa fie fermecator in fata altor femei. pentru tandretea cuminte a fiecarei atingeri. pentru ca nu stie sa minta, sa ascunda, sa loveasca. si mai ales pentru ca parcurge viata cu zambet. bucuria lui de a trai liber, de a fi el insusi in fiecare moment, imi mangaie sufletul cu mult peste vanitatea de a fi vrut sa-mi fie vasal."
multumesc mihaelei nicola ca mi-a amintit ceva ce uitasem sa mai fiu. imi recunosc greseala e a fi alunecat pe panta mediocritatii. admit pacatul de a fi constrans un suflet, inteleg ca nu in patul lui procust trebuie sa dormim. ma bucur ca mi-a fost data sansa sa gresesc pentru ca acum sa inteleg mai bine randurile ei. sunt fericita sa fi redescoperit cartea pentru ca am rememorat ce inseamna sa fii femeie puternica cu un barbat liber alaturi.
cum spuneam, nu ma calific la nici unul intre criteriile domestice, asa incat mi-am radiografiat atent lista (sumara) a calitatilor prin care compensez cat de cat abaterea de la normele de cuplu. de ce ar sta un barbat (minunat) langa mine? de ce ar tolera un barbat (special) capriciile unei femei rebele care isi petrece toata ziua alergand intre intalniri si ajunge acasa la ore tarzii? de ce ar suporta un barbat (desavarsit) faptul ca lista prioritatilor mele nu include niciodata casa sau grijile ei? de ce s-ar supune un barbat (adorabil) unui orar nebun in care timpul liber incape doar in doze firave? si interogatiile mele perplexe pot continua pe pagini mai multe decat are cartea. doar ca restul intrebarilor vi le imaginati cu siguranta in timp ce raspunsul va va surprinde: pentru ca este liber! A! nu liber in sensul petrecerii timpului. si asta, dar asta este valabil pentru majoritatea domnilor nostri. ci liber la minte, la preocupari, la a fi el insusi.
in timp ce fuiorul defectelor mele s-ar desfasura nestingherit pe multe coloane, am gasit virtutea rara ce ma ridica in ochii barbatului de langa mine: n-am incercat niciodata sa-l schimb. nu i-am facut nicioata observatie, pentru nimic. n-am incercat sa-l modelez astfel incat sa semene cu personajele cartilor (s-a intamplat sa aduca a Fat-Frumos), n-am incercat sa-l transform astfel incat sa fie impecabil dupa criteriile mele. nu-i cer socoteala nicioata pentru timp, gesturi, intamplari, afirmatii sau detalii. isi traieste liber bucuriile, isi umple flexibil timpul, isi hraneste neigradit pasiunile, nu-si tese buzunarele, nu-si cifreaza numerele in mobil, nu-i obligat la explictii cand primeste sms-uri feminine. n-are reactie vinovata cand si-a patat cravata nu-si pleaca privirea de teama observatiilor mele cand a spart un pahar si nu intra in panica la gandul ca trebuie sa marturiseasca ciobirea masinii. nu-i nevoit sa insaileze o poveste cand ajunge tarziu, nu traieste stresul socotelilor banesti, nici pe cel al dependentei mele de el. barbatul de langa mine se comporta degajat, caci n-are corsetul privirilor mele acide, se exprima natural, caci nu l-as corecta nici daca se abate de la sensurile vreunui cuvant.
barbatul meu frumos nu stie vinovatia in prezenta mea, nu stie sentimentul stingher, jena si nici privirea aspra. nu stie tacerile care pedepsesc si nici tonul ridicat al certurilor mele. si zambeste la fiecare revedere. pentru ca este fericit sa traiasca liber.
am crezut intoteauna cu bigotism abstract in legea compensatiilor existentiale. functioneaza si in aluatul din care sunt eu plamadita. am cele mai multe si mai nesuferite dintre defecte, zau am cele mai neplacute dintre slabiciuni si mai respingatoare dintre vicii (adica fumez). dar am o calitate (poate singura) pe care am vazut-o rar in cupluri: aceea de a nu fi "femeie" (a se citi catza cicalitoare si posesiva); aceea de a nu ma manifesta zgomotos, violent, navalnic, gelos, critic, inchizitional. aceea de a nu vrea sa-l controlez sau sa-l schimb pe cel de langa mine.
si nu inteleg pacatul perpetuu al femeilor de a dori sa-l tot modeleze diferit (cu pretentia ca-l poleiesc) pe barbatul de langa ele. e ca si cum ar fi fost candva perfect (ca doar de asta a decis sa-si puna viata in mainile lui) si brusc dupa aceea (desi lin in unele cazuri), ajunge sa musteasca de imperfectiuni pe care noroc ca-i ea prin preajma sa le estompeze. nu-i stupid? dupa cum condamnabila mi se pare cenzura pe dreptul lui de a flirta, de a vorbi si a se intalni cu alte domnite, de a trai bucuria ca lumea este plina de femei frumoase, cu farmec si de la care poate invata (eventual cum sa-si aprecieze mai mult partenera).
nu m-am straduit si nici nu as schimba nimic la el fiindca iubesc barbatul de langa mine pentru tot ceea ce este, pentru felul in care gandeste, pentru felul in care se comporta, pentru ascutimea mintii lui, pentru sufletul lui generos, pentru puterea de a se devota, pentru felul in care rade, vorbeste, se misca si arata. pentru felul in care stie sa fie fermecator in fata altor femei. pentru tandretea cuminte a fiecarei atingeri. pentru ca nu stie sa minta, sa ascunda, sa loveasca. si mai ales pentru ca parcurge viata cu zambet. bucuria lui de a trai liber, de a fi el insusi in fiecare moment, imi mangaie sufletul cu mult peste vanitatea de a fi vrut sa-mi fie vasal."
multumesc mihaelei nicola ca mi-a amintit ceva ce uitasem sa mai fiu. imi recunosc greseala e a fi alunecat pe panta mediocritatii. admit pacatul de a fi constrans un suflet, inteleg ca nu in patul lui procust trebuie sa dormim. ma bucur ca mi-a fost data sansa sa gresesc pentru ca acum sa inteleg mai bine randurile ei. sunt fericita sa fi redescoperit cartea pentru ca am rememorat ce inseamna sa fii femeie puternica cu un barbat liber alaturi.
miercuri, septembrie 02, 2009
vechea boala cronica
bolile cronice se instaleaza pe nepusa masa si raman nene mult si bine. sunt implacabile in asteptarea lor. sunt bune prietene in suferinta ta rutinizata si zambesc suav cand te schimonosesti de durere.
tratamentul pentru o boala cronica este de multe ori insuficient pentru a invinge microbul. acesta, personaj bine insurubat in sistemul tau imunitar, se propaga uneori lent, alteori cu tinta neamanata, dar intotdeauna sigur, in tot trupu-ti. el se imprastie, tu incerci sa te aduni, el te cuprine, tu incerci sa te eliberezi, el te macina, tu te macini pentru el.
muritori. asta suntem: un trup carnos, uns cu ape rosii, o adiere de parfum uitat in colt de sifonier, o ureche muscata e o gura fierbinte, o mana stransa bine de un pachet de nervi. un trup care, rapus de boala, cade teapan, rece, mort.
conform statisticilor, cancerul, diabetul si obezitatea, infarctul, astmul si alzheimer sunt responsabile de moartea multora intre noi. iar prevalenta pe boala este in continua crestere.
insa, incolo de acestea, exista o boala nespecificata in date. vechea boala cronica. aceleasi simptome. aceleasi reactii adverse. aceleasi stari de rau nedefinit, voma, imunitate scazuta, fotosensibilitate, dureri in capul pieptului, care cresc, cresc, cresc. o boala necrutatoare, care nu iarta pe nimeni, iar cei neatinsi nu se pot declara fericiti. cand se cronicizeaza, in interiorul tau simti o teama fierbinte, vezi negru in fata ochilor si doar atat. cand deja a prins teren in trupul tau slabit, jocul a fost facut. cartile au fost impartite. la drum de seara apare moartea. caci inima ta bolnava, inceteaza sa mai lupte.
vechea boala cronica nu are tratament. nici leac babesc. nu s-a nascut vaccinolog sa dea un antidot, nu am intalnit imunolog sa invinga prin terapie. nu exista savanti care sa fi gasit raspuns. intre timp toti au murit, rapusi de vechea boala cronica.
nu se face transplant, nici robotica nu e suficient de avansata. raman rime zise in fata crucii si speranta pe care unii - cu suflet lipsa - incearca sa ti-o alunge.
tratamentul pentru o boala cronica este de multe ori insuficient pentru a invinge microbul. acesta, personaj bine insurubat in sistemul tau imunitar, se propaga uneori lent, alteori cu tinta neamanata, dar intotdeauna sigur, in tot trupu-ti. el se imprastie, tu incerci sa te aduni, el te cuprine, tu incerci sa te eliberezi, el te macina, tu te macini pentru el.
muritori. asta suntem: un trup carnos, uns cu ape rosii, o adiere de parfum uitat in colt de sifonier, o ureche muscata e o gura fierbinte, o mana stransa bine de un pachet de nervi. un trup care, rapus de boala, cade teapan, rece, mort.
conform statisticilor, cancerul, diabetul si obezitatea, infarctul, astmul si alzheimer sunt responsabile de moartea multora intre noi. iar prevalenta pe boala este in continua crestere.
insa, incolo de acestea, exista o boala nespecificata in date. vechea boala cronica. aceleasi simptome. aceleasi reactii adverse. aceleasi stari de rau nedefinit, voma, imunitate scazuta, fotosensibilitate, dureri in capul pieptului, care cresc, cresc, cresc. o boala necrutatoare, care nu iarta pe nimeni, iar cei neatinsi nu se pot declara fericiti. cand se cronicizeaza, in interiorul tau simti o teama fierbinte, vezi negru in fata ochilor si doar atat. cand deja a prins teren in trupul tau slabit, jocul a fost facut. cartile au fost impartite. la drum de seara apare moartea. caci inima ta bolnava, inceteaza sa mai lupte.
vechea boala cronica nu are tratament. nici leac babesc. nu s-a nascut vaccinolog sa dea un antidot, nu am intalnit imunolog sa invinga prin terapie. nu exista savanti care sa fi gasit raspuns. intre timp toti au murit, rapusi de vechea boala cronica.
nu se face transplant, nici robotica nu e suficient de avansata. raman rime zise in fata crucii si speranta pe care unii - cu suflet lipsa - incearca sa ti-o alunge.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
