suferinta e creatie

Bah, eu zic asa:daca omul sufera e creativ.

La pol opus, cand nu mai poate de bine si inima-i trimite bezele... e la fel de creativ.

Problema e la mijloc: cand nu esti nici calare, nici pe jos. Cand faci ce faci si nu-ti iese pui de rima. Nici macar doua cuvinte care sa faca o expresie.

Revenind, omu'-i da cu creativitatea cand i se sfasie sufletul si se descarca in cuvinte fictive care sa substituie alte conversatii care nu mai sunt reale.

Suna bine boceala atata timp cat nu devii lame. Lumea empatizeaza cu tine ca nah, oricine sufera la un moment dat. tentatia majora este sa ramai asa: in sferinta! cum s-ar zice: "ca cavalerul tristei figuri" (mi-a placut expresia asta :))

din suferinta s-au nascut slagare si best sellere, linii vestimentare si scenarii de blockbustere. Gradul de creativitate e direct proportional cu cel al suferintei, ba mai mult: daca esti si depresiv, regulile matematice pot fi complet reinventate.

ca si treaba asta cu criza care cere creativitate, suferinta emotionalo-socialo-patetico-schizofrenico-eminesciana naste genii imposibil de uita. e adevarat ca nu toata lumea atinge cotele notorietatii si mor cu creativitatea lor caznita cu tot.

pentru a ajunge de la creatie la arta trebuie sa mai arcurgem cateva etape la capitolul "rupere a sufletului/mentalului" pe care putini le parcurc si asta nu doar de amorul artei.

doresc sa le urez succes celor ce vor mai suferi si sa-i felicit pe aceasta cale pe cei creativi. loc pe net sa fie, ca, in rest, avem ce scrie :)