kinuialoterapie

ok, nu intra in panica.
m-asez speriata pe salteaua verde de fitness si astept ceea ce traiesc mai nou: kinuialoterapie. il vad cum se apropie de mine: gigant, fortos, cu ochii mici, patrunzatori. ma apuca de mana si urla:

- intinde, lasa moale si intinde! Asa! Intinde! Moale, moale, moale....

In mintea mea este: Au! Au! Au! Fuck it! Doare! La naiba! Mama m-a invatat ca nu e frumos sa il injuri pe ala care iti face bine asa ca ma abtin. In consecinta, iar mi-am supramuscat degetul de la cealalta mana.

- asa! bravos.. hai ca mai este un pic. Lasa MOALE! tipa kinetoterapeutul. Dar mana nu ma asculta deloc, toate energiile imi sunt concentrate in cotul mainii stangi si intind, si imping, si incordez si ciu ciu. nada, nimic.

in schimb, umarul imi este imobilizat, in cot ma racaie noul surub, muschii parca mi-au luat foc si degetele imi sunt amortite. Ia si lucreaza daca poti.

La kinuialoterapie toata lumea este incruntata, trista. Totul este numai ah, oh, au, :(, toti sunt concentrati si mint in privnta durerii. Fiecare are povestea lui si fiecare abia ateapta sa o spuna celuilalt. Se fac perechi: cei cu genunchii intr-o parte...cei cu coate in alta, soldurile pe saltele, claviculele la spalieri, degetele la masa. Sportul nedeclarat este aruncatul cu privirea dupa cicatricea aluia de langa tine. Cat e de vindecata, de roz, de stramba, de mica, de vanata. Care unde o are si cine i-a facut-o.

Zilnic imi iau doza de durere. "Las' ca e spre binele tau" mi se spune incurajator. Stiu ca este.. si ca o sa am din nou doua maini nu una si jumate. Si stiu ca o sa pot sa intind mana bine si ca o sa pot da pase la volei, ca o sa ajung din nou la raftul de sus, ca o sa pot sa ma atarn de o bara si sa fac surubul cum faceam in copilarie.. stiu toate astea... dar n-am ce face... despre asta vorbesc non stop. despre cotul care nu s-a prins, despre surubul care scartaie, despre cat doare, cat s-a intins, daca pot sau nu sa-mi duc mana la ceafa. Secsi medicine!

Am vrut sa scriu un post despre cum este la masa nobililor din industria farma, despre cum percepi lumea cand esti singur - mereu nemultumit, mereu in cautare, si cum o percepi in doi - cand lumea se rezuma la voi, am vrut sa scriu despre materii prime si materii cenusii, despre Dumnezeu si albul tot mai putin alb, despre zambete si despre noua pasiune pentru Friends - care concureaza destul de mult cu cea pentru Sex and the City, dar am ramas la cotul cel nou, cel actual, cel in refacere, cel care s eincapataneaza sa functioneze din nou la fel de bine!