ma doare-n cot!

v-ati uitat vreodata in cot? ati avut grija lui? curiozitatea sa vedeti daca mai este la fel de ascutit, de osos, de mobil?

personal nu l-am prea bagat in seama pana cand a inceput sa emane miros puternic de durere acuta. in momentul in care a disparut si in locul lui a ramas o gaura in care-mi intra lejer pumnul, mi-am dat seama cat de tare te poate durea in cot.

un algocalmin si trei intersectii mai tarziu ma aflam la urgente unde incercam, cumva, sa explic unde ma doare si de ce sunt acolo.
intr-o fractiune de secunda s-a schimbat toata ordinea lucrurilor, s-au resetat prioritatile, n-a mai contat lista de presa, invitatii, materiale promotionale, interviuri, gala dinner sau speakeri internationali. acum totul era urgent, defect, dureros.

ma grabeam sa ajung la o sedinta, timp in care scriam si vorbeam la telefon si incercam sa ma gandesc cat de repede pot descarca revistele in masina ca sa ma reintorc la birou. n-am mai dat atentie picioarelor care, din initiativa proprie au decis sa-mi puna piedica si un mare STOP.

o radiografie, un EKG si o internare la urgenta dupa, am lasat managementul bolilor cronice pentru managementul cotului lipsa. doi sagetatori minunati pazeau holurile spitalului in asteptrea mea. eu ma distram copios cu niste frisoane, senzatii de voma si pulsatii teribile. asteptam ca asistenta sa gaseasca o vena si analizam instrumentele care se adunau langa mine: bisturiu, grebla, bomfaier, bormasina, pense si alte chestii dragalase. anestezia si-a facut efectul in doua propozitii, am semnat cumva ca "sunt de acord" si iata-ma inconstienta.

doua ore mai tarziu incercam sa revin la realitate. o realitate in care invat sa misc degetele, sa flexez, sa inchid pumnul si sa ignor durerea.

acum am un cot nou nout, prins in suruburi si cusut cu grija. de data asta sunt atat de constienta de el, atat de curioasa sa vad ce face, cum ii este, ce nevoi are, cum ii este mai comod. el ma va ajuta sa pot sa scriu din nou, sa fac cu mana, sa apuc, sa mangai, sa tastez (mi-a luat ceva sa scriu asta cu o sg mana), sa tai paine, sa conduc, sa-mi suflu nasul, sa imbratisez, sa-mi strang parul, sa ma spal pe cap, sa fac sport si sa fiu din nou stangace.

la ortopedie durerea nu-i deloc muta. ea ulta constant, se zbate, ofteaza, striga si cere alinare. batrani cu oasele rarefiate in care nu se mai fixeaza protezele, adulti calcati de masina, femei care cad in beci si ajung la spital cu o ordine gresita a oaselor, tineri care cad de pe schela si medici primari ortopezi specialisti in coate si genunchi. la ortopedie tre sa inveti sa razi, sa faci misto de tine si de suruburile in plus, sa faci haz la necaz si sa fii tare.

morala? alergam spre ce este nu spre ce credeam ca va fi.