e viata mea, e moartea mea

in lupta constanta dintre viata si moarte, cine castiga?
viata care nu se lasa, care face sex, care promite stiinta, prieteni, bani, fotosinteza, elan creator, demisii, sarbatori, dar mai ales viata "de dupa, viata eterna"?
sau
moartea rapida care serpuieste invizibila printre noi muscandu-ne in zori de zi sau sub clar de luna?

daca nu mai lucram pt viata, daca nu mai suntem angajatii ei, devenim someri sau trecem automat pe statul de plata al mortii? si, in cazul de fata, pentru ce ONG redirectionam cei 2%?

atata timp cat suntem in viata, cati dintre noi ne gandim la ce vom face dupa? in viata ne stim scopurile: sa terminam liceul, facultatea, sa avem un job, sa facem un master, sa avem bani, bani, bani, masini si celulare :)), sa ne casatorim, sa ne facem propria biblioteca semn ca a trecut ceva prin capul nostru... dar dupa?

care este planul tau in calitate de mort? sa fii misto? sa nu puti foarte tare? sa te descopui armonios si sa ai propria cultura de viermi? sa ai un inger cu care sa te plimbi la bratzet prin Lumea Eterna?

si, data fiind lupta aceasta nesfarsita, cu remize peste remize, nu ar trebui sa ne gandim si la aceste detalii? sau sa ne lasam prada mortii, cu nonsalanta si indiferenta, ca stie ce trebuie sa facem daca tot ne ia?

inevitabil ea castiga. mereu. cumva. desi viata merge mai departe, stirbita, ciuntita, boanta, moartea ii permite sa ne creasca, sa ne foloseasca si atat. apoi... ea e stapana?

dar stai! ramane promisiunea vietii eterne. care cere mantuire, post, abstinenta, piosenie, mila, crez. dar cum gasim intelepciunea sa depasim aceasta neputinta?
o lumanare aprinsa, o rugaciune spusa pe furish sunt tot ce avem nevoie? este viata eterna o investitie sigura?

in lupta dintre viata si moarte, noi de partea cui suntem? vorba cetateanului turmentat: "eu cu cine votez?"