nasul meu, mirosul vostru

a fost o data ca niciodata un nas mare. marele lui dezavantaj consta in faptul ca zilnic se trezea pe aceeasi moaca. un tip acru, mohorat, trist, ursuz, cu mari deficiente culturale.

Nasul nostru crescuse cat altii in zece si ar mai fi crescut el daca nu observase in timp ca se albia ferm catre Gura fara buze a omului pe care se trezea. era ca un blestem de care incerca sa scape. nici o raceala, nici un neg crescut in varf, nici o deviatie de sept sau macar fire groase de par nu l-au putut elibera.

si ca sa vezi paradox, el ar fi zburdat liber, s-ar fi golit de muci si nu i-ar fi lasat sa atarne ca doua lumanari. nu ar fi stat trist precum tipul asta nasol de care nu mai scapa.

si iata ca se trezeste si astazi fara sa aeriseasca si fara sa-si faca dush, si fara, duamne! fara sa il curete si pe el de impuritati. A auzit de la familia Ureche ca si lor le face la fel. desi, un alt paradox, omul nostru aduna gunoiul altora, si, cumva, reuseste sa faca din el un gunoi ambulant.

iese in fata curtii cu gard albastru unde il claxoneaza colegii. Nasul isi zice: "duamne ce blestem, alta zi, aceleasi mirosuri". Mohoratul e gunoier. Lucreaza zilnic, in aceeasi uniforma, pe aceleasi strazi. Personajul nostru stie dupa miros fiecare adresa, dar mai ales, ce au mancat, ce au cumparat sau de ce anume s-au mai debarasat respectivii proprietari.

Uite, ce dragutz, isi spune Nasul, gasca de gunoieri isi bea cafea de dimineata avand paharele de plastic asezate tacticos pe marginea pubelei. galant, ordonat, in tendinte.

Cand vine seara, dupa ce intreaga zi a explorat olfactiv toate stradutele din sectorul 6, asteapta epuizat ca ursuzul sa termine sticla de votca Polar si sa se reaseze in pat. Astfel va putea visa ca este un nas mare si frumos, poate chiar un pic carn, iar ziua urmatoare se va trezi pe chipul Angelinei Jolie....