zathing

relatiile. oricum ar fi, nu sunt simple. flirtul, preludiul, "ludiul" si mai ales "tigara de dupa" sunt constante ce difera de la cuplu la cuplu.

in ceea ce priveste inceputul intr-o relatie.. de orice natura, acesta concentreaza forte inimaginabile, idei si posibilitati de creare a unor intamplari fantastice. in momentul in care pasesti pentru prima data in noua casa, sinapsele tale rememoreaza infinite retete de bucatarie pe care doreai sa le faci de atata timp. cand te saruti prima data cu ea si ea saruta aproape la fel de bine ca fosta, te gandesti ca sansele ca voi sa fiti cuplul anului sunt, cum sa nu?, mari. si interviul: prima intalnire cu viitorul sef! cata chimie?! cat de bine se pliaza obiectivele tale pe planurile lui de dezvoltare! totul pare scris. destinul a zis si omenirea se va supune.

dar vine un moment in care ceata incepe sa se ridice si primii zori ai unei zile, nu neaparat insotrite, incep sa apara. se spune ca prima intalnirea nu este relevanta. niciodata! e simplu: prima intalnire inseamna restrictii, camuflari, teatru, dorinta de a arata celuilalt ca vrei, ca poti dar mai ales ca meriti. nu tu un gest aiurea, un ras isteric, nici urma de devieri de comportament, nu tu un deget in nas, o situatie penibila in care ai fost pus. nu ai temeri, totul este ok, nu ai defecte... ei bine.. poate prea ambitios.

niciodata la un interviu pentru un job nu ti se va spune: "aici colegul de la tehnic e gay si ii place sa barfeasca tot ce misca" sau "salariului nu se da niciodata la timp" cu atat mai putin "toata lumea pleaca dupa 4 luni pentru nu-l mai suporta pe sef". cand agentul imobiliar iti prezinta apartamentul pentru care ai renuntat la atatea iesiri in oras mancand shaorma din doua in doua zile, va "uita" detalii minore precum scandalul vecinilor, sirenele care se aud constant sau cantatul cocosilor in fiecare dimineata. inceputul nu contine niciodata butonul de fastforward, nici macar un preview a ce va fi... din pacate...

intotdeuna, dupa inceputul fantasmagoric, plin de iluzii si dorinte, vine momentul: in care vrei sa rupi relatia recent inceputa, in care simti ca nicaieri nu te vei mai simti acasa, momentul in care vrei sa renunti, sa redevii somer full-time, dar cu potential :P

acesta este momentul in care, cum s-ar spune, ori ploua, ori nu ploua. adik fie ramai, fie pleci :)
e greu sa stii ce decizie e potrivita. pentru ca, indiferent de raspuns, nu vei sti niciodata cum ar fi fost pe celalalt drum. instictul este cea mai buna arma. ce-ti dicteaza inima... ce vrei tu.

am discutat recent cu o persoana pe care o iubesc foarte mult. eu credeam ceva, ea credea altceva. realitatea noastra nu era comuna. dar la final, am descoperit ca defapt nici eu, nici persoana respectiva, nu doream ca relatia noastra sa se termine... ci doar sa mearga asa cum, fara sa stim, simteam.
in acelasi timp mi-am pus urmatoarea intrebare: cat timp trebuie sa treaca pentru ca tu sa simti ca mergi acasa, ca acela e jobul tau, ca apartii acelei relatii? cat trebuie sa asteptam sa intelegem daca alegem da sau nu si, mai ales, cand stim ca ne place?

frumusetea consta in a incerca ceva ce iti doresti cu adevarat. riscul ca... eventualele frustari, inerentele suferinte fac parte din viata de zi cu zi. daca inca o mai iubesti arata-i! daca stii ca va fi un bun wedding planner da-i sansa sa se descopere... nu inchide usa pana nu ai facut curat...
daca acasa pentru tine inseamna el, spune-i sa te ia in brate. o poveste nu e frumoasa fara un punct culminant. asa cum cu nimeni nu e perfect fara defecte.