camera de garda, mereu in garda

viata la urgente. m-am tot intrebat cum este sa fii de garda, ce inseamna sa ai de-a face zi si noapte cu suferina, cu lacrimi, sange si traumatisme?

"accidentele ma termina. avem zilnic cazuri care mai de care, dar accidentele ma termina. una este sa vezi un diabetic de 67 de ani si alta sa-ti vina un copilas de 9 ani in coma", povestea Vicky in drum spre Arad.

ascultam curioasa si mi se lumina cu fiecare cuvant rostit, fiecare coltisor al camerei de garda. "fac ture de ani de zile si m-am obisnuit sa mananc noaptea. ma trezesc la 3 si la 5, in fiecare noapte chiar daca nu sunt de serviciu. e rutina", povesteste ea.

dorinta mea de a sti mai mult ma indeamna la intrebari. si chestionez si chestionez de parca as fi nepoata lui Colombo. Intrebari comode si incomode, acide si fara perdea isi asteaptau raspunsul cu fiecare borna kilometrica. dupa 3 cocktailuri, un meniu KFC (apropos, in Sibiu e KFC drive-in:))si 16 melodii mai tarziu am aflat cateva intamplari pe care sigur n-am sa le uit.

dintre toate accidentele relatate, unul a rezonat nespus cu fiinta mea: "intr-o seara, cand eram de garda, au venit la noi cativa tineri. fusese un accident dinspre Giurgiu. soferul, un tanar de 20 de ani, a venit pe picioare, vorbea si era coerent. prietena lui, o fata frumoasa, cu niste ochi mari, inteligenti, il urmarea cu privirea de pe targa. mai erau doi baieti de pe bancheta din spate pe care i-am urcat in Reanimare. asa cum era normal, am decis sa-l trimitem pe tanar la radiologie. Ionut il chema. N-o sa uit cate zile voi avea. Dar prietena lui, cu o prezenta de spirit si o premonitie extraordinara se ruga de noi: "lasati-ma sa-l mai vad o data. lasati-ma sa-l mai ating o data". Dr Vulcanescu, nervos din fire, a inceput sa tipe la ea. Am intervenit si i-am zis: domnule doctor, haide sa le apropiem targa! Esti nebuna, femeie! mi-a raspuns. Dar nu puteam sa-i las asa. ma uitam in ochii ei si ii intelegeam disperarea."

cu lacrimi in ochi o intreb pe vicky: si ce s-a intamplat?

"am apropiat targa si s-au pupat, s-au strans in brate de parca era pentru prima data. si fata-l mangaia si ii spunea ca il iubeste si ca mereu o sa se gandeasca la el. si iar il mangaia si iar il pupa. nervos, dr Vulcanescu a zis: gata, hai! in sectie cu el. Nici n-au ajuns bine la lift ca baiatul a lesinat. Coma profunda. L-am trimis de urgenta la Bucuresti. Traumatism intracranian! fata a ramas plangand..."

am intors capul si am privit pe geam. peisajele rulau. ieseam din Deva, dar eu nu ma gandeam decat la cei doi tineri care avusesera accidentul. la fata care-l iubea atat de tare pe Ionut si la Ionut care intrase in coma. A fost un accident. ma gandeam automat la cum as fi reactionat daca as fi fost in locul ei.

"iti spun, accidentele ma termina", repeta Vicky, asistenta medicala, camera de garda.

Viata ei se compune din accidente, cazuri grele, inacceptabile, din copii care plang si batrani neputinciosi. "am vazut atatea. m-am intrebat de multe ori cum e mai bine, mai usor, sa spui familiei ca baiatul lor, singura lor fata, tatal, unchiul sau bunica a murit. nu e usor. am plans de atatea ori pentru pacienti care veneau in urgenta. am plans cu familiile lor si am plans acasa. e o meserie in care depui suflet si care te consuma. dar trebuie sa mergi mai departe, orice ar fi", povestea Vicky.

asa suntem si noi... although you like it or not... walk on!